Întoarcerea morţilor vii
0V-aţi întrebat vreodată de ce nu vine nici un tânăr în urma matusalemilor din critica muzicală românească? Eu da, şi unul dintre răspunsuri ar putea fi că oamenii aceştia au pervertit ideea de critică până la punctul în care ea a încetat să mai existe în România.
Articol publicat pe blogul Despre Opera.
I-am luat peste picior de multe ori pe aceşti bătrâni critici. Sunt consacraţi toţi, până la punctul în care nu le lipseşte nici o titulatură şi nici o decoraţie, dar irelevanţa cronicilor pe care le scriu este direct proporţională cu onorurile de care se bucură. Şi ei fac parte din acest ecosistem al operei, care include teatrul, muzicienii şi publicul. Osmoza este atât de perfectă, încât n-o să găsiţi nici un articol de-al lor care să comenteze în vreun fel evenimentele de la ONB din această primăvară. Marii experţi se rezumă doar la cronica de întâmpinare, în care găsesc de cuviinţă să strecoare câte o aluzie, de obicei veninoasă.
Ultima lor ispravă a fost premiera producţiei lui Graham Vick a operei Fidelio, de la ONB. Distanţa dintre realitatea din sală şi impresiile acestor critici n-a fost niciodată mai mare. Pe scurt, ce s-a întâmplat pe 1 iulie: punerea în scenă a lui Graham Vick a fost înţeleasă şi foarte apreciată de vasta majoritate a publicului, orchestra a cântat lamentabil, nici dirijorul n-a strălucit prin nimic, în timp ce, dintre artiştii de pe scenă, Asineta Răducan, interpreta rolului titular, a fost o revelaţie. Ce au scris criticii?
Continuarea articolului, pe blogul Despre Opera.
Se încarcă comentariile...
