Ambele inaugurează noi drumuri în istoria lor, sub conducerea unor noi dirijori; ambele pornesc şi proiecte în care noi colecţii de discuri au un rol important.

Orchestra Gewandhaus din Leipzig – 275 ani de existenţă

De fapt, Leipzigul a avut primii muzicieni angajaţi în serviciu public începând anul 1479, adică pe vremea lui Ştefan cel Mare! În 1743, începe istoria orchestrei simfonice din Leipzig, cu un ansamblu susţinut financiar atât de aristocraţie, cât şi de oamenii simpli. În 1781 a fost inaugurată şi sala după care şi-a luat numele orchestra, Gewandhaus; a doua clădire sediu al orchestrei a fost dată în folosinţă în anul 1884, dar a fost distrusă în bombardamentele celui de al doilea război mondial; actuala clădire în care funcţionează orchestra a fost inaugurată în anul 1981.

Din 1781 a început şi istoria muzicienilor care au activat în funcţia de kappelmeister al acestei orchestre – până astăzi, 21 de nume, printre care regăsim personalităţi de mare prestigiu: Felix Mendelssohn-Bartholdy (celebrul compozitor din prima jumătate a secolului al XIX-lea), Arthur Nikisch, Wilhelm Furtwangler şi mai recent, Kurt Masur, Herbert Blomstedt, Riccardo Chailly. Anul 2018 marchează începutul directoratului celui de al 21-lea kappelmeister, dirijorul leton de 39 ani, Andris Nelsons, care şi-a păstrat în acelaşi timp şi funcţia de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston, cu care a cucerit în ultimii doi ani două premii Grammy.

Pe lângă un festival din februarie-martie 2018 şi un turneu european ce i-a urmat, Andris Nelsons a propus pentru aniversarea Orchestrei Gewandhaus şi un proiect discografic, realizat cu prestigioasa casă germană cu care Andris Nelsons  colaborează, Deutsche Grammophon: o integrală a simfoniilor de Bruckner, serie din care au apărut în 2017 şi 2018 trei albume, cu Simfoniile a III-a, a IV-a şi a VII-a. Toate simfoniile au fost înregistrate în timpul unor concerte live; ultimul album, cuprinzând Simfonia a VII-a de Bruckner a fost lansat în Germania pe 6 aprilie şi la nivel internaţional, pe 20 aprilie, şi include înregistrări din concertul care a avut loc în 11 martie 2018, pentru a marca 275 ani de existenţă ai orchestrei.

Bruckner poate părea o alegere surprinzătoare, în contextul unei pieţe discografice complicate, în care publicul se orientează mai curând către un repertoriu mai popular, să-i spun, şi în ceea ce priveşte muzica cultă. Însă Nelsons şi Gewandhaus au ales să celebreze o tradiţie de cea mai bună calitate, în care regăsim, de exemplu, premiera Simfoniei a VII-a de Bruckner, interpretată de Gewandhaus cu un enorm succes în 1884 şi reluată apoi de nenumărate ori; sau pe Richard Wagner, născut în 1813 la Leipzig, format la concertele Orchestrei Gewandhaus, cu o primă lucrare proprie interpretată chiar de această orchestră.

De altfel, nu întâmplător, Andris Nelsons a alăturat fiecăreia dintre simfoniile bruckneriene de pe aceste trei discuri câte o lucrare de Richard Wagner – uverturile operelor Tannhauser şi Lohengrin, Marşul funebru din Amurgul zeilor: pentru a celebra aceste două mari personalităţi ale componisticii secolului al XIX-lea, Bruckner şi Wagner, atât de profund legate şi de istoria Orchestrei Gewandhaus.

Iar unul dintre marile merite ale lui Andris Nelsons este că reuşeşte să facă partiturile bruckneriene şi wagneriene relevante şi pentru publicul de astăzi. E drept că şi Wagner şi Bruckner au renumele unor compozitori mai greu de înţeles din istoria muzicii, deşi lucrările lor sunt cu mult mai accesibile decât muzica secolului XX, de pildă. E vorba însă şi de dimensiunile lucrărilor – o simfonie de Bruckner durează mai bine de o oră. Însă prin modul în care Nelsons construieşte aceste simfonii, el face ca ascultătorul să fie cu totul conectat emoţional la muzică, să devină curios, să vadă ce se întâmplă mai departe şi, în acelaşi timp, să aibă prilejul de a se desprinde de lumea cotidiană agitată de azi. Ascultarea muzicii lui Bruckner în interpretarea Orchestrei Gewandhaus, conduse de Andris Nelsons, seamănă, dacă mi-este permisă această comparaţie, cu o excursie pe munte – impune un efort, dar sentimentul de plenitudine pe care-l ai când ajungi în vârf şi vezi panorama, te face să uiţi de orice efort.

Recomand în special Simfonia a VII-a din această serie bruckneriană: o puteţi asculta la Radio România Muzical luni, 4 iunie, de la ora 19.00 (în reluare duminică, 10 iunie, ora 13.05) sau oricând pe site-ul proiectului Discurile anului 2018. Discurile lui Andris Nelsons sunt disponibile şi în România în format fizic, şi desigur, pe platformele de streaming online.

Orchestra Filarmonicii din New York şi Jaap van Zweden

Dacă Leipzigul ni se pare, măcar ca distanţă mai aproape, New York-ul este mult mai îndepărtat, şi în kilometri, şi în mentalităţi. E o lume în care orchestrele trăiesc o altă realitate, care se reflectă şi în modul cum sună şi cum îşi aleg repertoriul, dincolo de modul cum sunt finanţate şi conduse efectiv.

Pentru Orchestra Filarmonicii din New York, urmează o nouă etapă sub conducerea noului director muzical, dirijorul olandez Jaap van Zweden, care va prelua în mod oficial această funcţie în septembrie 2018. Filarmonica new-yorkeză este una dintre cele mai vechi orchestre americane, cu o istorie ce începe în 1842; şi una dintre cele mai bune, parte a aşa numitului grup Big Five, care cuprinde şi orchestrele din Boston, Cleveland, Philadelphia şi Chicago.

Unul dintre proiectele anunţate de Jaap van Zweden la lansarea stagiunii 2018-2019, prima pe care şi-a asumat-o, a fost şi un contract cu casa de discuri Decca Gold, recent înfiinţata divizie americană pentru muzică clasică a concernului Universal Music: cel puţin şase albume noi cu Zweden dirijând Filarmonica new-yorkeză, dar şi publicarea unor înregistrări realizate de orchestră, în regim propriu, în ultimii 10 ani. O adevărată comoară, aş spune, ţinând cont de prestigiul de care se bucură la nivel mondial filarmonica new-yorkeză.

Iar primul disc din această serie deja a apărut: Simfoniile a V-a şi a VII-a de Beethoven, un album lansat pe 2 martie, care a putut fi ascultat la Radio România Muzical pe 30 aprilie şi poate fi reascultat oricând aici

Jaap van Zweden nu este un nume foarte sonor în Europa, desi olandezul a lucrat mult timp şi aici. Însă a devenit foarte sonor în ultimii ani peste ocean: în 2013, Jaap van Zweden era numit de cea mai importantă publicaţie de profil, Musical America, drept dirijorul anului; în 2014, se scria în presa americană că este şi cel mai bine plătit dintre dirijorii care activează în America. Iar în 2016, el era anunţat drept directorul muzical al filarmonicii new-yorkeze, una dintre cele mai bune poziţii de acest tip din lume, cu un contract valabil începând cu stagiunea 2018-2019.

Cronicarii americani remarcau că Jaap van Zweden nu este un dirijor care se remarcă prin emoţia pe care o trezeşte în auditoriul său, ci prin precizia detaliului şi a construcţiei. Într-adevăr, ascultând simfoniile a V-a şi a VII-a de Beethoven, am sesizat acelaşi lucru. Imaginea pe care mi-a trezit-o a fost cea a unei nave-amiral navigând pe ocean: puternică, majestuoasă, îndeplinindu-şi perfect serviciul, chiar dacă asta nu presupune prea multă fantezie.

În fond, să-şi îndeplinească bine serviciul este o sarcină dificilă pentru Jaap van Zweden, pentru că nu are doar de condus o orchestra la cele mai mari standard artistice, ci şi trebuie să se implice în atragerea de fonduri pentru renovarea sălii de concerte (300 milioane de dolari) şi în găsirea de soluţii pentru locul unde repetă şi cântă orchestra pe parcursul reparaţiilor. Ceea ce, evident, nu e deloc simplu! Însă ce mai e simplu în lumea de azi, inclusiv a muzicii clasice!