O femeie încă la prima tinereţe se plimbă în fiecare zi cu trenul pe aceeaşi rută, pare debusolată şi distrusă şi se ocupă cu observarea locuitorilor din casele aflate la marginea liniei de cale ferată, în aşa-numita „suburbie“ americană, din statul New York. Ea este Rachel Watson (Emily Blunt), „fata din tren“ despre care ne spune titlul şi cea prin ochii căreia vom urmări aproape întreaga poveste.

Emily Blunt – o bună actriţă afirmată în ultimul deceniu, dar apreciată mai ales în filmele de acţiune (minunată-n „Edge of Tomorrow“) – ţinteşte, cu acest film, intrarea-n clubul actriţelor mai „serioase“, de ce nu un premiu de interpretare, cu rolul (mai) dificil al unei femei divorţate, părăsită de soţ, alcoolică şi depresivă, care nu se poate împăca cu această situaţie.

„Sufletul meu, Raşel“

„Nu v-a pasionat niciodată să observaţi, în goana trenului, familiile care locuiesc în casele de pe marginea drumului, să vă imaginaţi viaţa pe care-o duc în «cuibuşoarele» lor?“, este întrebarea-cheie pe care ne-o pune, la începutul filmului, „fata din tren“, cea care declanşează-ntreaga istorie. Ba da, dar dacă la marginea şinelor noastre vezi, în general, cocioabe şi colibe (şi te-ntrebi cum pot trăi oameni într-o astfel de mizerie), în America ai de-a face cu căsuţele cochete din suburbii, fără garduri, cu verande somptuoase şi vizibilitate totală asupra interiorului, în care trăiesc cupluri sau familii „nucleare“ aparent fericite.

Rachelei i se „pune pata“ pe un astfel de cuplu, care locuieşte „dincolo de calea ferată“ şi duce-o existenţă la prima vedere demnă de invidiat. Cine este ea, fata din casă (Megan Hipwell, interpretată de Haley Bennett), ce gândeşte şi simte, atunci când face dragoste – vizibil de la distanţă,-n viteza trenului – cu soţul ei (Scott – Luke Evans)? Treptat, aflăm însă – prin scurte vignete narative dedicate celorlalte două personaje feminine, Megan şi Anna Watson (Rebecca Ferguson) – că toate femeile sunt legate între ele, prin întâmplări din trecut, şi că pasiunea Rachelei de a merge zilnic cu trenul şi de a se uita pe fereastră nu este deloc una inocentă.



Simţuri dereglate

Le uneşte persoana lui Tom Watson (Justin Theroux), fostul soţ al Rachelei, pe care-a părăsit-o pentru că nu-i mai suporta alcoolismul, şi actual al Annei, aparent un om „bun ca pâinea caldă“ care trebuie acum să suporte asalturile posesive ale fostei soţii. Locuind la câteva case mai încolo, în fosta reşedinţă a soţilor Watson (motivul pentru care Rachel se află în tren), Anna şi Tom sunt angajatorii tinerei şi senzualei Megan, pentru a fi bona copilului lor foarte mic.

Într-o bună dimineaţă, Rachel observă de la fereastra vagonului ceea ce pare un mic adulter al frumoasei Megan, fapt care-o umple de furie. „Nu, ea nu are dreptul să facă asta, să dea cu piciorul şi să distrugă tot“, gândeşte debusolata Rachel. A doua zi, coboară din tren pentru a-i aplica o corecţie iresponsabilei. Devastată şi beată criţă, are însă o „rupere de film“. Se-ntâmplă ceva important între timp, iar tot restul poveştii se va concentra pe a afla ce s-a petrecut în acele minute fatale.

Amnezie, vinovăţie şi dependenţă (de alcool) – din toată povestea nu putea lipsi un psiholog (idolul postmodernităţii, capabil de-a rezolva în mod magic orice, precum cavalerul sau duhovnicul din „întunecatele“ timpuri medievale), şi el apare în persoana atrăgătorului dr. Kamal Abdic (Édgar Ramírez). Filmul ecranizează o carte de succes scrisă, desigur, de-o femeie, Paula Hawkins, se pare în urma propriilor călătorii cu trenul. Regizorul Tate Taylor – afirmat mai demult cu filmul „The Help“ / „Culoarea sentimentelor“ (2011) – preferă să povestească totul în secvenţe scurte şi eliptice, cu numeroase flash-back-uri, pentru a sugera atmosfera apăsătoare de angoasă, reuşind o bună imitaţie a unui film arthouse, pe gustul şi înţelesul „corporatiştilor“.

Info

Fata din tren / The Girl on the Train (SUA, 2016)
Regia: Tate Taylor
Cu: Emily Blunt, Rebecca Ferguson, Justin Theroux, Haley Bennett, Luke Evans

3 stele

PORTRET DE REGIZOR

Ron Howard – actor bun devenit regizor şi mai bun



Regizorul american Ron Howard, al cărui cel mai recent film – „Inferno“, ecranizare după Dan Brown – intră de vineri în cinematografele din România şi din întreaga lume, a reuşit în timp să-şi impună numele ca pe cel al unui autor solid, semnatar al unor pelicule „rotunde“ şi coerente, unele din ele de referinţă în istoria Hollywoodului. Nu a fost însă prima carieră aleasă de cineast, născut pe 1 martie 1954, în mica localitate Duncan, din statul american Oklahoma.

Howard a început ca actor, ca actor-copil mai exact, în filme şi serii TV, încă de la vârsta de 2 ani (!), când avea 5 ani, în 1959, înregistrând deja un boom de „roluri“ – era creditat ca Ronny sau Ronnie Howard. După ce apare în „Lassie“, „M*A*S*H“, „Bonanza“ şi multe altele, capătă o oarecare notorietate, pentru cinemaul „mare“, când joacă rolul lui Steve din „American Graffiti“, filmul-bornă al lui George Lucas din 1973. Îl interpretează şi pe Huckleberry Finn în filmul TV omonim din 1975. De la începutul anilor ’80 chemarea regiei se va dovedi însă mai puternică (mai semnase şi până atunci câteva scurtmetraje şi filme TV).

Eclectic şi inegal

De fapt, primul lungmetraj de cinema datează din 1977, „Grand Theft Auto“, când Howard avea 23 de ani. Va mai juca sporadic, tot în TV mai ales, şi din anii ’80 încoace, dar de regizat nu se va mai opri până în ziua de azi. Regizorul începe, în deceniul decadent al anilor ’80, cu comedii de mare succes: „Splash“, „Cocoon“, „Parenthood“. Regizează, tot atunci, superbul fantasy „Willow“ (1988), mai puţin cunoscut, dar marea transformare a autorului avea să se-ntâmple în deceniul următor, anii ’90.

Din acea vreme, Howard regizează de-a valma: love story-uri de epocă („Far and Away“, 1992), thriller-e („Ransom“, 1996, şi „The Missing“, 2003), fantasy-uri de familie („Grinch“, 2000). Îi reuşesc însă câteva filme foarte apreciate de critică şi de publicul larg, mai ales „Apollo 13“ (1995) şi „A Beautiful Mind“ (2001, Oscar pentru film, regie, scenariu şi Jennifer Connelly, doar nominalizare pentru Russell Crowe).

Încearcă, cu mai puţin succes, şi-o comedie SF-avertisment, cu „Edtv“ (1999). În ultimii ani, dincolo de trilogia romanelor lui Dan Brown pe care-a realizat-o timp de-un deceniu, Ron Howard a continuat să regizeze câteva filme solide şi-apreciate: „Frost/Nixon“, „Rush“, „In the Heart of the Sea“.

Top 5 filme importante

1. A Beautiful Mind / O minte sclipitoare (SUA, 2001) (foto dreapta, cu Russell Crowe şi Ed Harris)
2. Apollo 13 (SUA, 1995)
3. Cinderella Man (SUA, 2005)
4. Willow (SUA-Noua Zeelandă-Marea Britanie, 1988)
5. How the Grinch Stole Christmas (SUA, 2000)

Citeşte şi: „Pe urmele monstrului sau «Call me Ishmael»“ – cronica la „In the Heart of the Sea“, precedentul lungmetraj al lui Ron Howard