În carne şi oase: Kevin Spacey

În carne şi oase: Kevin Spacey

Kevin Spacey

Actorul în vârstă de 52 de ani scoate la suprafaţă latura întunecat-comică a lui Richard al III-lea, într-un spectacol regizat de Sam Mendes, pe scena Teatrului Old Vic de la Londra. Piesa marchează şi un alt triumf al lui Spacey, care a devenit director artistic al legendarului teatru în 2003 şi s-a luptat să-i convingă pe britanici să aibă încredere într-un american.

Ştiri pe aceeaşi temă

Există un ironic - tatăl şi soţul Lester Burnham, din filmul „American Beauty" (1999), un nebun rece ca metalul -  criminalul în serie din „Se7en" (1996), al lui David Fincher  - şi-un lup singuratic în Kevin Spacey. Actorul îi pune pe toţi într-un rol despre care cotidienele britanice, cu direcţii democratic diferite, scriu acelaşi lucru. „Spacey străluceşte!": „The Guardian", „The Independent" şi „The Telegraph" despre Richard, regele actorului american din piesa shakespeariană „Richard al III-lea", care se joacă pe scena Teatrului Old Vic de la Londra, o producţie „frumoasă şi curată" regizată de Sam Mendes.

Imagini cu gaddafi şi mubarak

E puţin înainte de ora şapte. În faţa teatrului de lângă staţia de metrou Waterloo, într-una dintre zonele boeme ale Londrei, lumea stă la coadă. Deşi „Richard al III-lea" se joacă cu casa închisă până şi la ultima reprezentaţie, pe 11 septembrie, câţiva au şansa să prindă locuri la preţ redus - sunt scoase la vânzare 10-15 bilete la balcon, cu jumătate de oră înainte de spectacol. Montarea lui Sam Mendes pune lumina direct pe Spacey, transformându-i personajul într-o emblemă pentru orice dictator-tiran; spectacolul se deschide cu proiecţia unor imagini care-i înfăţişează pe Gaddafi şi Mubarak. Spacey face un rol în tradiţia lui Laurence Olivier, subtil, complex, nu revoluţionar.

Kevin Spacey cucereşte publicul în Richard al III-lea, pe scena teatrului londonez Old Vic



Un diavol tiranic

Chipul lui Kevin Spacey e primul lucru pe care-l vezi la intrare. O jumătate de faţă şi-un ochi care te-nfruntă de pe afişul spectacolului, în culori sepia, doar irisul de-un verde smarald (actorul are ochi căprui, e doar un şiretlic de editare fotografică). Spacey e punctul de sprijin şi puterea piesei şi-n realitate. Chiar dacă se plimbă pe scenă cocoşat, târând unul dintre picioare care e răsucit până la limita fizică suportabilă în nişte chingi metalice. (Aminteşte de rolul lui Verbal Kint din filmul „Suspecţi de serviciu", pentru care a şi luat un Oscar). „Nu mă pot uita la ceilalţi actori, îl văd doar pe el", spunea o tânără la pauză. Un diavol tiranic în pielea lui Richard, Spacey n-are timp să se odihnească nici măcar 15 minute. Joacă fiecare scenă până la ultima suflare - şi apare în aproape toate.

Dar ce fascinează la prezenţa lui în carne şi oase e mai ales aceeaşi subtilitate de care e capabil în filme şi despre care crezi că e imposibil de redat într-un spectacol de trei ore şi jumătate. Îşi modelează personajul ca pe-o plastilină, fără încetare: Richard cel diabolic, cel disperat, scâncind după iubire, cel ironic, cel întunecat, cel gonind după putere, cel încoronat şi Richard umilit, Richard cel singur, faţă în faţă cu moartea. Şi-n tot acest timp, Kevin Spacey rămâne demn şi intransigent cu propriul joc. Zâmbeşte din când în când - ochii arată asta - ca şi cum s-ar supune unei plăceri dureroase, dar de neoprit.

Dacă te bântuie o imagine din toată piesa, e tocmai asta: ochii lui Spacey. Regizorul Sam Mendes, sub direcţia căruia Spacey a jucat şi în filmul „American Beauty", alege ca momentul când Richard le cere votul londonezilor pentru încoronare să fie nu pe scenă, ci deasupra ei, pe un ecran. Kevin Spacey apare în gros-plan. Se uită în sală. Nu-şi mişcă niciun muşchi de pe faţă. Ochii sclipesc - un luciu prin care transmite esenţa personajului, privirea drăcească şi tandră a celui care ştie că are puterea. Deşi înfricoşător în Richard, legenda spune că Spacey iese din cabină după fiecare reprezentaţie şi stă de vorbă cu spectatorii care-l aşteaptă.

Americanii pot juca Shakespeare

S-a aplaudat în picioare, chiar dacă londonezii nu au tradiţia asta. Şi-a fost şi asta una dintre cele mai frumoase imagini, Spacey - istovit după cele trei ore şi jumătate, abia aplecându-se la aplauze, sala - în urale. Unul dintre puţinele momente când poţi vedea omul, nu doar personajul. Kevin Spacey e şi directorul artistic al legendarului Teatru Old Vic, aşa că aplauzele au avut o dublăsemnificaţie. În 2003, când a preluat conducerea teatrului, unul dintre locurile-legendă ale Londrei, pe scena căruia Judi Dench şi Richard Burton au jucat în Shakespeare, cu o clădire care datează din 1818, Spacey a trebuit să facă faţă unui val de răutăţi. Un loc tabu, Old Vic „cel sacru" era în viziunea criticilor de teatru şi-a londonezilor - piperatul conservatorism britanic - cel mai nepotrivit loc pentru un american. O vreme, criticii au şi refuzat să vină la spectacole, fiindcă repertoriul pe care îl propunea Spacey nu era „unul clasic".

Spacey, managerul de teatru

Deşi i-a fost greu să ţină piept - îl criticau pe un actor-simbol, cu mare faimă internaţională şi orgoliul i-a fost clătinat - Kevin Spacey a continuat. „Am studiat ce s-a întâmplat cu Old Vic. Pentru mult timp, teatrul n-a mai fost pe harta londonezilor, fie şi pentru că, nefiind în centrul oraşului, însemna un efort în plus ca oamenii să vină până aici", a explicat Spacey într-o conferinţă de presă. „Ce am încercat a fost să cresc un public, să facem montări şi pentru tineri, nu doar piese clasice. Pentru că, dacă sunt ocupate doar 70% din cele o mie de locuri câte are teatrul, eşti mort. Iar fiecare ban care intră în teatru se întoarce la teatru. A fost foarte greu, dar, până acum, a funcţionat".

La „Richard al III-lea" sala a fost plină. Biletele s-au rezervat încă din luna februarie. Pentru montare au lucrat peste 30 de oameni, iar distribuţia a fost parte engleză, parte americană. Să-l aducă pe regizorul american Sam Mendes să monteze la Old Vic a fost tot ideea directorului artistic Spacey. „Există un mit că nu poţi aduce americani alături de britanici să facă Shakespeare fără să iasă o porcărie. Mă bucur că Sam Mendes a demonstrat că acesta e doar un mit. A fost o provocare şi lui îi place asta", povesteşte Spacey într-un interviu imediat după ce a debutat montarea, cu mândrie şi relaxare. Old Vic are sub conducerea lui Spacey un program intitulat „Old Vic, New Voices"/„Vechiul teatru, noile voci", prin care 50 dintre cei mai talentaţi actori, dramaturgi, regizori şi producători între 18 şi 25 de ani sunt provocaţi să creeze şapte piese scurte în 24 de ore. Cele mai bune urmează să devină scurtmetraje şi  să fie difuzate de Time Warner, în New York, anul viitor.

Londra e considerată capitala teatrului. Spre deosebire, însă, de restul Europei şi de România, aici teatrul e vândut în felul în care se vând marile producţii hollywoodiene: actorii sunt centrul materialelor de promovare, nu regizorii. Uneori, tot actorii sunt şi cei care nu renunţă să lupte pentru vise mari. „Am cheltuit o grămadă de bani ieşind la masă cu oameni bogaţi şi am încercat să-i încurajez să dea bani pentru teatru, pentru că poţi vedea efectul tangibil pe care teatrul îl are asupra publicului. În fiecare seară. Câteodată durează ani până când unul dintre ei scrie un cec, alteori îţi dai seama că n-ai putea să le vinzi nicio felie de pâine prăjită. Dar trebuie să te zbaţi, să încerci", îşi aminteşte Spacey.

"Richard e un rol care te solicită 150%. M-am oprit din băut şi din fumat, am lăsat totul baltă ca să mă dedic acestui personaj.''
Kevin Spacey actor

„Richard al III-lea" la Atena şi la Istanbul

- „Richard al III-lea"  Regia: Sam Mendes
Cu: Kevin Spacey Teatrul Old Vic
- Piesa „Richard al III-lea" poate fi văzută în cadrul unui turneu internaţional care debutează în luna ianuarie. Vor fi spectacole la Atena, Istanbul, dar şi la Hong Kong, Beijing, Singapore, New York şi Sydney. Programul reprezentaţiilor aici: http://www.oldvictheatre.com/whatson.php?id=79.
- Ultima reprezentaţie la Londra se joacă la 11 septembrie, cu casa închisă, de la ora 19.30, ora locală. Cu 30 de minute înainte de spectacol, însă, se mai pun în vânzare 15 bilete, la preţul de maxim 25 de lire sterline/28 de euro.
- Teatrul Old Vic poate fi vizitat ca obiectiv turistic. Preţul unei vizite cu ghid este de 10 lire sterline/11 euro. Turul durează 75 de minute.

Londra culturală

- „Furtuna", de William Shakespeare
Regia: Trevor Nunn
Cu: Ralph FiennesTeatrul Royal Haymarket
Metrou: Piccadilly Circus
Spectacolul se joacă până la 27 octombrie, de la 14.30, matineu, şi de la 19.30, ora locală. Preţul unui bilet în sală este de 76 de lire sterline/86 de euro.

- „Glamour of the Gods: Hollywood Portraits"/„Magia zeilor: Portrete de la Hollywood"
National Portrait Gallery
Metrou: Leicester Square
Expoziţia „Magia zeilor: Portrete de la Hollywood", cu fotografiile din epoca de aur a Hollywoodului ale lui Marlene Dietrich, James Dean, Joan Collins, Marlon Brando, Elizabeth Taylor şi Marilyn Monroe făcute de peste 40 de fotografi celebri, este deschisă până la 23 octombrie. Un bilet costă 6 lire sterline/7 euro.

„The House of Annie Lennox"/ „Casa lui Annie Lennox"

Victoria and Albert Museum
Metrou: South Kensington
- Câteva dintre încăperile muzeului sunt amenajate ca un apartament în care cântăreaţa expune o colecţie de lucruri personale: haine de scenă, fotografii, obiecte de artă dragi. Sunt proiectate interviuri şi scene din concerte. Expoziţia este deschisă până la 26 februarie - în „Camera 104". Intrarea este liberă. Pe 7 octombrie, Annie Lennox povesteşte despre stilul personal, într-un dialog cu criticul Tim Marlow.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: