65 de ani de la moartea lui George Enescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 4 mai 2020 se împlinesc 65 de ani de la moartea marelui pianist, violonist, compozitor şi dirijor George Enescu, cel care a încântat o lume întreagă prin lucrări muzicale de excepţie precum "Poema română" sau "Rapsodia română".

George Enescu s-a născut în 1881, în satul Liveni-Vîrnav din Botoşani. Tatăl său era arendaşul Costache Enescu, iar mama lui era fiica preotului Cosmovici.

Considerat a fi un copil-minune, Jurjac (aşa cum îi spuneau familia şi cei apropiaţi), visa să devină compozitor încă de la vârsta de 5 ani. La vârsta de 3 ani a avut una dintre experienţele muzicale hotărâtoare, când a auzit întâmplător, pentru prima oară, un taraf cântând într-o staţiune balneară situată în apropierea satului natal. Impresionat de ceea ce auzise, copilul a încercat a doua zi să imite instrumentele tarafului: vioara printr-un „fir de aţă de cusut pe o bucată de lemn”, ţambalul cu ajutorul  unor beţe de lemn, iar naiul, suflând printre buze.

Primele noţiuni muzicale le primeşte de la tatăl său, la vârsta de 4 ani. Văzând preocuparea pentru arta sunetelor, părinţii îi dăruiesc viitorului muzician o mică vioară cu trei coarde. Supărat că nu este luat în serios şi că nu a primit o vioară adevărată, copilul aruncă jucăria în foc. Abia după ce primeşte vioara mult visată, începe să cânte după ureche, pe o singură coardă, cu un singur deget, melodii auzite în sat.

În 1886, Eduard Caudella, compozitor şi profesor la Conservatorul din Iaşi, remarcă talentul deosebit al lui George Enescu şi îi sfătuieşte pe părinţii acestuia să-şi îndrepte copilul către studii muzicale. Dovezi ale primelor încercări de compoziţie datează din anul următor, 1887, când Enescu avea numai şase ani.

Între 1888 şi 1894, George Enescu studiază la Conservatorul din Viena, cu profesori renumiţi ai vremii precum Siegmund Bachrich şi Josef Hellmesberger Junior (vioară), Ernst Ludwig (pian) şi Robert Fuchs (armonie, contrapunct şi compoziţie). 

La recomandarea lui Josef Hellmesberger Jr., profesor de vioară şi fiul directorului Conservatorului din Viena, George Enescu este trimis de tatăl său să studieze la Paris. Astfel, se perfecţionează la Conservatorul din Paris (1895 – 1899) sub îndrumarea profesorilor José White şi Martin-Pierre-Joseph Marsick la vioară, Jules Massenet şi Gabriel Fauré la compoziţie, Ambroise Thomas şi Théodore Dubois la armonie şi André Gédalge la contrapunct.

George Enescu

Din perioada studiilor la Paris datează cele patru „simfonii de şcoală”, Poema Română op. 1 (1897) pentru orchestră şi cor bărbătesc, Sonata nr. 1 pentru pian şi vioară în Re major, op. 2 (1897), Suita nr. 1, în sol minor, în stil vechi pentru pian, op. 3 (1897), Sonata nr. 2 pentru pian şi vioară în fa minor, op. 6 (1899), lucrări care i-au adus recunoaşterea tânărului compozitor George Enescu. În calitate de interpret a înfiinţat şi condus, la Paris, două formaţii de muzică instrumentală: un trio cu pian (1902) şi un cvartet de coarde (1904). A concertat în Germania, Ungaria, Spania, Portugalia, Marea Britanie şi SUA.

Cele mai cunoscute compoziţii ale lui George Enescu datează din primii ani ai începutului de secol XX. Printre acestea se numără cele două Rapsodii Române (1901-1902), Suita nr. 1 pentru orchestră în Do major, op. 9 (compusă în 1903 şi interpretată în 1911 de Orchestra Filarmonicii din New York, sub bagheta renumitului compozitor şi dirijor Gustav Mahler) sau Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13 (1905).

În 1913 a instituit şi susţinut din fonduri personale Premiul naţional de compoziţie George Enescu, acordat anual până în 1946. Organizat în vederea încurajării creaţiei româneşti, acest concurs de compoziţie oferea câştigătorilor, alături de sume de bani generoase, şansa interpretării lucrărilor în concerte. George Enescu a fost de asemenea membru fondator (1920) şi preşedinte (1920 – 1948) al Societăţii Compozitorilor Români din Bucureşti.

În anii primului război mondial, în paralel cu activitatea de creaţie, Enescu a susţinut concerte în România pentru răniţii din spitale. După război a reluat turneele în calitate de violonist şi dirijor în Elveţia, Franţa, Olanda, Spania, SUA, Portugalia, Canada etc. A dirijat Orchestra Simfonică George Enescu din Iaşi (al cărei fondator este, în perioada 1918-1920), dar şi orchestrele Societăţii Filarmonica Română, Ministerului Instrucţiunii Publice şi Filarmonicii din Bucureşti.

Deseori Enescu era invitat la Castelul Peleş din Sinaia de către regina Elisabeta a României, pentru a susţine concerte şi recitaluri de vioară. O serie de lieduri în limba germană reprezintă rezultatul colaborării pe plan artistic dintre compozitorul Enescu şi regina-scriitoare.

Cea mai îndrăgită lucrare a compozitorului, la care a lucrat mai bine de zece ani, este opera Oedip, op. 23. Terminată în 1931, aceasta i-a fost dedicată Mariei Rosetti-Cantacuzino, cea care va deveni, în 1937, soţia lui George Enescu.

Printre distincţiile ce i s-au acordat în semn de preţuire şi recunoaştere se regăsesc: titlurile de ofiţer şi cavaler al Legiunii de Onoare a Franţei (1913, 1936), Membru de onoare (1916) şi Membru activ (1933) al Academiei Române din Bucureşti, Membru corespondent la Académie des Beaux Arts din Paris (1929), Accademia Nazionale di Santa Cecilia din Roma (1931), Institut de France din Paris (1936) şi Academia de Arte şi Ştiinţe din Praga (1937).

În perioada ce a urmat celui de-al doilea război mondial, George Enescu părăseşte definitiv România şi locuieşte la Paris, unde se stinge din viaţă în 1955.

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite