Că fenomenul artistic viu este pentru omul modern din societatea occidentală a secolului XXI o realitate neccesară şi esenţială pentru a supravieţui ca fiinţă gânditoare şi nicidecum una dintre multiplele aspecte aşa-zis neesenţiale ale vieţii, după cum au fost ele categorisite de cei care decid.

După 16  luni de pandemie, o repornire treptată a vieţii de spectacol ar fi fost firească. În mod evident, cu excepţia convenţiei privind necesitatea de a fi vaccinat, testat sau imunizat în exterior şi lipsa obligativităţii prezentării unei astfel de dovezi pentru sala de spectacol, deschiderea pentru ca evenimentele culturale să se poată desfăşura în România este dintre cele generoase. Seria de eveniment Wynton Marsalis din 1-4 iulie a fost nu o revenire treptată, ci un adevărat foc de artificii menit să marcheze revenirea la viaţă.

Au remarcat asta toţi cei aflaţi conjunctural în România în jurul acestei date de 1 iulie şi care aveau posibilitatea de a face comparaţii. Nimeni dintre aceştia nu îşi imagina că la 100 de metri de Cişmigiu, adică la Sala Palatului din Bucureşti puteau să se simtă ca la Rose Theater Columbus Circle, de la 100 m de Central Park din New York şi să ia parte la un astfel de regal de jazz pur, cu cel mai titrat band de jazz al momentului, Jazz at Lincoln Center Orchestra with Wynton Marsalis.

Muzician de jazz, trompetist, lider de trupă, promotor al artelor şi profesor, Wynton Marsalis a contribuit la propulsarea jazz-ului în prim-planul culturii americane. În 1997 a devenit primul muzician de jazz care a primit Premiul Pulitzer în muzică pentru lucrarea sa, Blood on the Fields, comisionată de Jazz at Lincoln Center. Cât despre premiile Grammy, nominalizările au început să se succeadă din anii 80, iar numărul premiilor este greu de stabilit, deoarece ele sunt atât în calitate de compozitor, cât şi de interpret şi cu siguranţă vor continua să apară.

Wynton Marsalis este un excepţional muzician, un om de o generozitate fantastică, dar şi un vorbitor extrem de convingător. Relaţia lui deosebită cu Cristian Măcelaru este secretul iniţierii acestui eveniment, care s-a finalizat sub egida Întâlnirilor JTI, coorganizatori Centrul Naţional de Artă Tinerimea Română, Filarmonica de Stat din Sibiu, iar la Timişoara, Festivalul JazzTM.

Generatorul acestor întâlniri muzicale a fost un moment de graţie petrecut cu doi ani şi jumătate în urmă, în ianuarie 2019, la New York cînd aceeaşi formulă, Orchestra Naţională Simfonică a României, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, alături de JLCO, a interpretat lucrarea  simfonică, The Jungle, compusă iniţial pentru New York Philharmonic Orchestra. A fost o experienţă fabuloasă, la care am participat şi după care, împreună cu Marin Cazacu şi Cristian Măcelaru, am început să ne gândim cum s-ar putea repeta acest eveniment în România.

Sala Radio, 2 iulie, în faţa unui public vibrând de la primul până la ultimul sunet care a pornit dinspre scenă, fie că a fost vorba de jazz, muzică simfonică sau jazz simfonic. Deşi majoritatea nefamiliarizaţi cu povestea şi ethosul specific muzicii lui Wynton Marsalis pentru band de jazz şi orchestră simfonică, toţi cei aflaţi în sală ne-am lăsat seduşi de valurile de muzică cu un fabulos potenţial de transpunere în imaginar, ne-am figurat în minte situaţii, poveşti, emoţii... şi am simţit din nou acea intensitate a marelui eveniment muzical pe care o uitasem.

În afara serii de jazz simfonic de la Sala radio, concertele de jazz din celelalte trei seri, începând cu cel din 1 iulie, de la Sala Palatului, au ilustrat perfect tendinţele repertoriale actuale ale lui Wynton Marsalis şi Jazz at Lincoln Center Orchestra.

„Ideea mea este aceea de a conecta muzica pe care o facem la marele repertoriu de jazz şi de a fi, în acelaşi timp şi în avangarda acestui gen, în sensul de a consolida ceea ce facem şi de a ne integra în muzica contemporană, de a nu face opinie separatä si de a nu fi in conflict cu ceea ce s-a întâmplat sau se întâmplă azi în domeniu. Avem 10 sau 11 aranjori şi compozitori în orchestră şi interpretăm multă muzică originală din diverse genuri. Continuăm să ne extindem repertoriul şi să menţinem un dialog viu cu maeştrii trecutului, să interpretăm de asemenea lucrări noi şi, desigur, să improvizăm. Încercăm să aducem noi abordări, să găsim un echilibru între partitură şi improvizaţie.

Turneul european al JLCO a început în Polonia, a continuat în Ucraina, România şi apoi Ungaria, iar ulterior la Paris.

La noi a lăsat o amintire de neuitat miilor de oameni prezenţi la cele patru evenimente şi a dat un semnal puternic pentru revenirea la normalitate, pe care ce este mai important este să ne-o dorim cu toţii. Pentru că, din partea lui, Wynton Marsalis şi cei ca el fac tot posibilul să ne facă să o dorim: „Cred că arta are un rol puternic atunci când vine vorba de susţinerea morală a oamenilor – ea poate să ilumineze, să ofere o viziune mai largă. Artele au tendinţa de a înţelege istoria, pentru că arta pune povestea fiinţei umane într-un context personal.