Bach 333

Cifra 3 avea o importanţă foarte mare pentru Bach, reprezentând Treimea – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh: simbolistica numărului 333 este, de aceea, cu atât mai puternică. Probabil că ar fi trecut neobservată, dacă două binecunoscute case de discuri nu s-ar fi gândit să marcheze această aniversare cu cea mai mare colecţie de discuri dedicată unui singur compozitor: 222 de discuri şi un DVD, pe care se regăseşte nu doar creaţia lui Bach, ci şi re-interpretări, compozitori care l-au influenţat în diferitele etape ale vieţii, etc. 16.926 de minute de muzică, dintre care 600 înregistrate special pentru acest proiect, incluzând unele înregistrări în premieră mondială – un proiect la care au lucrat timp de 2 ani de specialişti de la Deutsche Grammophon şi Decca Classics, şi care reuneşte înregistrări provenind şi de la alte 30 case de discuri: este cel mai mare proiect de acest tip, chiar mai mare decât cel dedicat lui Mozart, în urmă cu 2 ani.

Pe amazon.com, această colecţie se poate achiziţiona la preţul de 550 dolari – iar cei care au făcut acest lucru menţionează că merită investiţia şi că tot ce ai dori să afli şi să asculţi vreodată din Bach se regăseşte în această colecţie.

Proiectul Bach 333 exploatează o evidenţă: aceea că muzica lui Bach, la aproape 300 ani de la dispariţia compozitorului, încă fascinează publicul, chiar şi pe acest public contemporan care poate alege atât de uşor să nu asculte Bach. Sigur, există şi fascinaţia interpreţilor şi a compozitorilor contemporani pentru muzica lui Bach: oricare mare violonist, de exemplu, cântă aproape zilnic Bach, şi sunt atâţia compozitori contemporani care au ales să scrie inspiraţi de muzica lui Bach (pe unii dintre ei îi găsiţi chiar în colecţia Bach 333, pe discul New colours of Bach).

Bach cu violonista Hilary Hahn

Iată şi cazul violonistei americane Hilary Hahn, care pe 5 octombrie a lansat la casa Decca un disc integral Bach (nicio legătură cu proiectul Bach 333). Pe acest disc: Partita nr. 1 şi Sonatele nr. 1 şi 2 pentru vioară solo de Johann Sebastian Bach.

În 1997, Hilary Hahn publica primul ei disc din carieră (avea doar 17 ani!), făcând o alegere surprinzătoare: trei lucrări pentru vioară solo de Bach, adică Partitele nr. 2 şi 3 şi Sonata nr. 3. Declara atunci că e foarte sigură că primul ei disc trebuia să fie cu muzică de Bach, compozitorul care o acompania zilnic încă din copilărie. Hilary Hahn spune că prima lucrare muzicală de care-şi aminteşte este o invenţiune la două voci de Bach, pe care tatăl ei o cânta la pian, când ea era încă foarte mică.

Au trecut 20 ani de la acel debut discografic fulminant al lui Hilary Hahn, cu muzica lui Bach, despre care cronicarii au scris atunci laudativ, la unison. A fost întrebată des când avea să revină ca să-şi completeze discografia cu ultimele trei lucrări pentru vioară solo de Bach, însă mereu a amânat. 20 ani mai târziu, iată că duce la bun sfârşit această integrală; 20 ani în care a devenit una dintre cele mai apreciate violoniste contemporane la nivel mondial, în care a câştigat trei premii Grammy, în care s-a căsătorit şi a născut doi copii. Abia acum, a ales conştient să revină la Bach pentru vioară solo.

Evident, Hilary Hahn cântă acum Bach altfel decât o făcea în urmă cu 20 ani; şi probabil cea mai importantă schimbare ne întâmpină chiar de pe coperta discului: dacă pe discul de debut aveam o Hilary Hahn serioasă şi concentrată, în poza de pe discul apărut în 5 octombrie 2018, Hilary Hahn zâmbeşte.

Cred că lucrările pentru vioară solo de Bach sunt printre cele mai dificile, ideatic şi tehnic, din creaţia lui Bach – chiar încercarea de a transforma un instrument prin excelenţă monodic într-unul polifonic, este cu adevărat îndrăzneaţă. Hilary Hahn deschide pentru ascultător o lume care poate părea ermetică, colorând-o, dându-i viaţă, făcând-o perfect inteligibilă pentru oricine iubeşte (măcar un pic) muzica  cultă şi caută în ea evadarea din tumultul vieţii cotidiene. Este o mare realizare a unei mari violoniste a timpurilor noastre, o audiţie numai potrivită pentru zilele de dinaintea Crăciunului.

Discul a fost difuzat de Radio România Muzical şi poate fi reascultat aici

Bach cu pianistul Vikingur Olafsson

Ai putea spune că Bach e... Bach: însă doar audiţia în succesiune a discurilor cu muzica lui Bach, semnate de Hilary Hahn şi Vikingur Olafsson, ne demonstrează că Bach e mai mult decât ...Bach, e o lume cu faţete nenumărate. Indicaţiile pentru interpret din partitura lui Bach sunt minimale, dacă nu inexistente; câteodată, autorul nu a notat nici pentru ce instrumente şi-a gândit lucrarea. Ceea ce permite ca interpreţii, de 300 ani încoace, să-l interpreteze în propria manieră, fără a se considera că ies din stilistica muzicii bachiene.

De la căldura şi culoarea din interpretarea lui Hilary Hahn, iată acum opusul: pianistul islandez Vikingur Olafsson, care s-a lansat pe orbita stelelor internaţionale după un album cu muzica mininalistului contemporan Philipp Glass, propune pe un disc lansat în 7 septembrie 2018, la casa Deutsche Grammophon, o versiune care ne evocă un Bach al nordului, nu îngheţat, ci încărcat de strălucirea albului şi a zăpezii. Un Bach cu fiecare sunet gândit la milimetru, cu ireale nuanţe de piano, într-un spectacol al feericului: poate fi un album surprinzător din partea unui artist cunoscut mai curând pentru o latură neconvenţională, însă chiar Olafsson remarcă: “dacă Glass este minimal, Bach este maximal! Toată muzica scrisă vreodată se regăseşte în muzica lui Bach!”

Generos ca timp (aproape 80 de minute de muzică), discul reuneşte preludii şi fugi din Clavecinul bine temperat, invenţiuni la două voci, preludii de coral – adică opusuri cunoscute – dar şi lucrări mai rar cântate, precum flamboaianta Fantezie şi fugă BWV 904. Punctul de climax îl reprezintă Concertul în re minor după Marcello, cu aproape ireala sa parte lentă.

O reuşită indubitabilă pentru pianistul islandez de 34 ani, Vikingur Olafsson, un disc pe care-l puteţi asculta aici.

În România, discul lui Hilary Hahn poate fi achiziţionat ca LP.  Discul lui Olafsson poate fi comandat direct pe site-ul casei Deutsche Grammophon.