ziua maghiarilor - ultimele știri
Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cetățenilor români de etnie maghiară, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, subliniind contribuția valorilor și tradițiilor maghiare la îmbogățirea culturii europene.
Premierul Nicolae Ciucă a subliniat, în mesajul transmis cu ocazia Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, contribuţia minorității maghiare la dezvoltarea şi modernizarea statului român.
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost marcată în localitatea Izvorul Crişului din judeţul Cluj prin numeroase manifestări publice la care ar fi participat circa 100 de persoane. Poliţia Cluj susţine că nu au fost încălcate prevederile legale, deoar...
Preşedintele Klaus Iohannis subliniază, în mesajul de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, contribuţia semnificativă a minorităţii maghiare din România şi a reprezentanţilor săi politici la paşii importanţi făcuţi de ţara noastră în integrarea europeană...
Marile festivale ale Clujului, Untold şi Electric Castle, au fost anulate în acest an, însă alte două evenimente, TIFF şi Zilele Culturale Maghiare se vor organiza în august. Ediţia din acest an a Zilelor Culturale Maghiare va fi organizată în interv...
Proiectul de lege privind ziua comunităţii maghiare din România (15 martie), care zace din 2017 în sertarele Parlamentului, urma să fie respins de Camera Deputaţilor, forul decizional, la presiunea PMP. Însă proiectul a fost scos de pe ordinea de zi ...
Deputaţii PMP insistă ca proiectul de lege privind ziua comunităţii maghiare din România (15 martie), care zace din 2017 în sertarele Parlamentului, să fie respins de urgenţă, susţin surse politice pentru Adevărul. Iniţiativa UDMR este inofensivă: nu...
Peste 1.000 de etnici maghiari au luat parte la parada husarilor, organizată la Satu Mare cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni. Mai apoi, au asista la dezvelirea statuii lui Szechenyi Istvan şi la discursurile politicienilor.
Premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj joi, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, în care afirmă că acest moment este un prilej pentru a sărbători relaţiile reciproce de bună convieţuire, dezvoltate, în ultimele decenii, pe teritoriul ţ...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a îndemnat pe toată lumea să fie prezentă la Satu Mare cu ocazia zilei de 15 Martie.
Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a acuzat, marţi, într-un mesaj pe Facebook, pe Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu de faptul că „vând şi istoria ţării pentru voturile UDMR la moţiunea de cenzură”. Mai mult, liderul PMP acuză şi faptul că în z...
Deputatul PNL Adriana Săftoiu descrie cum a avut loc, luni, o întreagă degringoladă în Parlament, în privinţa adoptării în comisii a legii prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România, spunând că şedinţa comisiei pentru Drepturile ...
Mă gîndesc că de multe ori şi mai ales în aceste vremuri cu Facebook, tristeţea sau bucuria depind şi de alegerea noastră.
Ziua Maghiarilor de Pretutindeni a fost marcată azi şi la Satu Mare print-un marş care a pornit din centrul oraşului. La manifestări a participat şi liderul UDMR Kelemen Hunor, dar şi peste o mie de etnici maghiari. Astfel de evenimente au avut loc î...
Un bărbat a întrerupt, marţi, discursul rostit de primarul Emil Boc la manifestările desfăşurate la Cluj-Napoca pentru marcarea Zilei Maghiarilor de Pretutindeni şi i-a strigat în limba maghiară "Să îţi fie ruşine”, iar edilul i-a răspuns "Mulţumesc”...
A devenit o tradiţie ca Ziua Maghiarilor de Pretutindei să fie marcată, la Oradea, prin două manifestări, una organizată de Consiliul Naţional al Maghiarilor din Transilvania, cealaltă de UDMR. După ce PPMT a organizat, în jurul prânzului, manifestă...
Asociaţia Noua Dreaptă din Cluj-Napoca anunţă că duminică, 15 martie, de la ora 15.00, va organiza a şaptea ediţie a Marşului Memorial Avram Iancu. Marşul lor va avea loc după manifestările dedicate Zilei Maghiarilor, care încep de la ora 11.00....
Maghiarii. Aceştia sunt extremiştii răi care trebuie opriţi la graniţele patriei, care trebuie declaraţi persoana non-grata, pentru care preşedintele şi instituţiile trebuie să acţioneze, să reacţioneze, să se autosesizeze, să ia măsuri.
Aşa cum se întâmplă de 24 de ani, maghiarii din Timişoara, cea mai numeroasă etnie care trăieşte în capitala Banatului, au sărbătorit Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.
Manifestările din 15 Martie de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni de la Miercurea Ciuc şi din Pasul Nyerges vor include defilarea husarilor, depuneri de coroane, concerte şi o piesă de teatru, fiind aşteptat şi secretarul de stat în Ministerul Afaceril...
O echipă a Ministerului Educaţiei Naţionale va verifica evenimentele petrecute la Grupul Şcolar „Korosi Csoma Sandor”, din Covasna, unde o tânără a fost ameninţată cu moartea pe Facebook după ce a venit la şcoală cu o bandană cu tricolorul de Ziua Ma...
Prezent la manifestările organizate de UDMR la Monumentul secuilor martiri, cu ocazia Zilei maghiarilor de pretutindeni, vicepreşedintele Uniunii, Laszlo Borbely, a declarat că este necesară modificarea Constituţiei, întrucât România nu este un stat ...
Maghiarii din Timişoara au aniversat Revoluţia din 1848-1849, dată la care s-a consfinţit şi apariţia Parlamentului modern a Ungariei.
15 martie este sărbătoarea maghiarilor de pretutindeni, momentul în care aceştia aniversează aniversează Revoluţia din 1848-1849, dată la care s-a consfinţit şi apariţia parlamentului modern al Ungariei.
Revoluţia paşoptistă este una din cele trei sărbători naţionale ale Ungariei. Şi în Târgu-Mureş vor avea loc o serie de evenimente comemorative, organizate de partidele maghiarilor din România.
Comunitatea maghiară din Oradea serbează, în fiecare an, la 15 martie începutul revoluţiei din 1848. Şi în acest an manifestările UDMR-ului vor avea loc separat de cele ale PPMT-ului....
Purtătorul de cuvânt al PDL Sever Voinescu a declarat, astăzi, în legătură cu mesajul adresat de Viktor Orban comunităţii maghiare din România, că "niciodată agitaţiunile din fiecare an din 15 martie nu au avut vreo urmare sau vreun impact serios"....
Premierul Mihai Răzvan Ungureanu transmite comunităţii maghiare, cu ocazia Zilei Naţionale a Ungariei, că protecţia drepturilor minorităţilor naţionale, în vederea păstrării şi promovării identităţii etnice şi culturale, este un obiectiv principal pe...
Comentând scandalul iscat de declaraţiile de la Târgu-Mureş ale soţiei ambasadorului Ungariei la Bucureşti, cotidianul de limbă maghiară din Bucureşti, „Uj Magyar Szó“, care a avut un corespondent la faţa locului şi a înregistrat discursul lui Erzseb...
Erzsebet Bajtai a completat mesajul transmis de premierul Viktor Orban cu ocazia Zilei Maghiarilor cu referiri la autonomia Ardealului. Ea a stârnit o întreagă polemică diplomatică. „Este un caz închis“, a răspuns ambasadorul Oskar Fuzes solicitării ...
Tőkés László, vicepreședintele Parlamentului European , a declarat că acțiunile lui Csibi Barna, de la Miercurea Ciuc, nu au nicio legătură cu tradițiile maghiare și că a fost surprins de gestul tânărului extremist....
Parlamentarii n-au călcat pe la cabinetele din colegiile în care au fost votaţi pentru a afla ce spun alegătorii despre moţiune. Din cei zece senatori şi deputaţi de Vaslui, doar unul a fost prezent la birou luni şi marţi pentru a se consulta cu elec...
Aproximativ 300 de unguri şi români s-au adunat ieri în curtea familiei Păltineanu din Dej pentru a comemora eroii maghiari din 1848.În Dej, ceremoniile de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni au loc anual în curtea unor localnici şi la ele participă şi...
Dejenii se adună astăzi în curtea familiei Păltineanu, în jurul unui monument dedicat maghiarilor căzuţi în Revoluţia din 1848. Monumentul a fost ridicat în anul 1889, din banii localnicilor, şi reprezintă un leu odihnindu-se pe o armă, întins pe un ...
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Civic Maghiar şi Cosulatul Ungariei organizează manifestări separate cu ocazia Zilei maghiarilor....
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a sărbătorit ieri ziua maghiarilor de pretutindeni în fruntea unui marş în care a apărut inscripţia "Ţinutul Secuiesc nu e România", informează Antena 3....