voineasa - ultimele știri
O stațiune din România are peisaje la fel de spectaculoase ca în munții Alpi. Colțul de Rai se află la aproximativ 80 de kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea.
O zonă din ţara noastră, comparată de români şi străini deopotrivă cu cele din Elveţia, aflată pe malurile Lacului Vidra, în Munţii Lotrului – Latoriţei, concepută pentru a găzdui Jocurile Olimpice de Iarnă, este abandonată de zeci de ani.
Interiorul hotelurilor abandonate de sindicate, de la Vidra - Vâlcea Imagini: Daciana Stoica - Adevărul
Galerie foto adevarul.ro: Interiorul hotelurilor abandonate de sindicate, din cel mai frumos loc al ţării: jaful de la Vidra - Vâlcea
Dacă ar fi fost exploatată cum trebuie, astăzi, Vidra, din judeţul Vâlcea, ar fi avut şansa să devină cea mai apreciată şi mai frumoasă staţiune turistică din România, având în vedere poziţionarea sa între Munţii Lotrului, Latoriţei şi Parâng.
Iniţiativa aparţine unei localităţi rurale care lucrează la al treilea parc de aventuri. De această dată unul montan cu piste de schi şi bob de vară, cu tiroliene în golul alpin şi multe alte surprize, în continuarea unui domeniu schiabil.
Galerie foto adevarul.ro: Kilometrul zero al turismului montan românesc: Domeniul Schiabil Transalpina cu viitorul Adventure Park Transalpina
Domeniului Schiabil Transalpina, din judeţul Vâlcea, considerat cel mai spectaculos din ţară datorită priveliştilor sale de neegalat, comparat din acest motiv deseori cu suratele sale din Elveţia, Austria sau Franţa, se va îmbogăţi cu un parc de aven...
Primele semne ale codului de vreme rea s-au văzut în Vâlcea încă de duminică seara, 29 mai, atât în zona de sud a judeţului cât şi în cea de nord.
În ciuda stratului consistent de zăpadă şi a ofertei „Ski de Primăvară pe Transalpina”, numărul iubitorilor de sporturi de iarnă este din ce în ce mai redus pe pârtiile din Vâlcea, deşi turiştii susţin că se schiază în condiţii excelente.
Galerie foto adevarul.ro: Domeniul Schiabil Transalpina - Voineasa din Munţii Lotrului - Vâlcea, lângă Lacul Vidra, primăvara
Considerat cel mai spectaculos domeniu schiabil din România, Transalpina Voineasa are din această săptămână alte preţuri valabile în timpul săptămânii.
Galerie foto adevarul.ro: Ofertă de nerefuzat pe pârtiile cu cea mai rezistentă zăpadă din România: distracţie şi preţuri reduse la Transalpina - Vâlcea
Un accident care demonstrează cât de neexperimentaţi sau de nepăsători faţă de regulile care se aplică pe pârtii sunt cei care se duc să schieze la munte s-a petrecut pe Domeniul Schiabil Transalpina.
Straniu accident pe o pârtie goală la Transalpina Voineasa în Vâlcea (Sursă imagini: FB Mihai Iordache)...
Joi seara, 20 ianuarie, salvamontiştii din Vâlcea au intrat în alertă în urma unui apel legat de un turist accidentat şi rătăcit în Munţii Parâng, într-o zonă greu accesibilă.
Peste o săptămână, în 17 decembrie, se va da startul unui nou sezon de iarnă, 2021 - 2022, lângă Lacul Vidra din judeţul Vâlcea. Se marchează astfel o premieră, după mai mulţi ani în care domeniul schiabil stătea închis până în lunile ianuarie - febr...
Galerie foto adevarul.ro: Imagini superbe cu cel mai spectaculos domeniu schiabil din România: Transalpina - Vâlcea
După ce ani de zile s-au prevalat de faptul că unul dintre cele mai moderne şi mai frumoase domenii schiabile din România nu se mai află în subordinea administraţiei judeţene, autorităţile din Vâlcea şi-au amintit de obiectivul turistic şi promit noi...
Galerie foto adevarul.ro: Domeniul schiabil Transalpina - Voineasa de lângă Lacul Vidra - Vâlcea, funcţional şi vara
Un accident s-a produs vineri, 13 august, în jurul orelor prânzului, în zona montană Voineasa, din judeţul Vâlcea. Un turist a căzut cu ATV-ul într-o râpă.
Întâmplarea s-a petrecut duminică seara, 25 aprilie, în munţii din judeţul Vâlcea. Un cioban a vrut să treacă cu turma peste creste, dar a rămas înzăpezit şi salvat de jandarmii montani şi salvamontişti.
În Vâlcea se doreşte ca un domeniu schiabil să funcţioneze şi vara, cu „telegondole şi teleschi”, dar şi pârtii pentru sezonul estival.
Un accident grav s-a produs pe pârtia de la Transalpina - Voineasa, de lângă Lacul Vidra, duminică după-amiaza, 7 martie.
O persoană a fost grav rănită, fiind suspiciuni de fractură de coloană, duminică, pe domeniul schiabil Voineasa, victima fiind preluată de un elicopter pentru a fi transportată la o unitate medicală.
Cel mai spectaculos domeniu schiabil din România, Transalpina - Voineasa, atrage din ce în ce mai mulţi turişti, dar şi atenţia promotorilor de travel, după un sezon început cu întârziere şi lecţii învăţate din mers.
Galerie foto adevarul.ro: Domeniul schiabil de lângă Lacul Vidra - Transalpina Voineasa, din judeţul Vâlcea
Nici nu a început bine noul an că românii au luat cu asalt zonele montane, chiar şi pe cele cu pârtii închise, ori fără zăpadă.
Galerie foto adevarul.ro: Pârtii închise, pline de turişti şi drumuri blocate de maşini cu români dornici de munte
Sărbătorile de iarnă i-au scos din case pe românii din toată ţara, o mare parte dintre ei îndreptându-se, în pofida pandemiei, spre pârtii. Mii de turişti au luat cu asalt, de câteva zile, zona montană a judeţului Vâlcea.
Derdeluşul de la Curmătura Vidruţei, lângă Transalpina Ski Resort din Vâlcea, luat cu asalt de sărbători de turişti...
Galerie foto adevarul.ro: Aglomeraţie spre pârtiile închise de la Transalpina Ski Resort şi derdeluşul de la Curmătura Vidruţei - Vâlcea
Funcţionarea Transalpina Ski Resort (SRT), cel mai spectaculos şi printre cele mai moderne domenii schiabile din România, este din nou în pericol în cel de-al nouălea sezon.
Ultimul sezon de iarnă 2019 - 2020 la Ski Resort Transalpina - domeniul schiabil din Vâlcea, Sursa: The Good Vibe...
Doi tineri care au plecat în acest weekend în zona Vidra din Munţii Lotrului - Vâlcea, au avut nevoie de ajutorul jandarmilor ca să se poată întoarce acasă.
După modelul marilor oraşe, tineri inimoşi din alte zone ale ţării le-au urmat exemplul în a-i ajuta în mod special pe bătrânii care au nevoie de sprijin în plină pandemie de coronavirus.
Pârtiile de la Ski Resort Transalpina, din staţiunea Vidra, judeţul Vâlcea, au fost luate cu asalt de mii de iubitori ai sporturilor zăpezii. Doar că în această săptămână s-a luat o decizie în premieră în privinţa lor.
După deschiderea domeniului schiabil, Ski Resort Transalpina din staţiunea Vidra, judeţul Vâlcea, a început să fie asaltat de mii de turişti din toate colţurile ţării.
Vineri, 31 ianuarie, s-au deschis în sfârşit în acest sezon de iarnă pârtiile de schi de la Vidra - Obârşia Lotrului, în judeţul Vâlcea.
Prima zi din sezonul de schi de la Transalpina Ski Resort, din Vidra - Voineasa, judeţul Vâlcea (Sursa FB Transalpina Ski)...
Copila în vârstă de 13 ani care a dispărut, duminică, 5 ianuarie 2019, de la domiciliu a fost găsită, însă refuză să se întoarcă acasă.
Deşi este un judeţ privilegiat, ţinând cont că deţine două domenii schiabile de o parte şi de alta a munţilor, Vâlcea nu va beneficia în perioada sărbătorilor de iarnă de niciunul dintre acestea.
Marele scriitor Mihail Sadoveanu a fost îndrăgostit nebuneşte de munţii Vâlcii. În perioada interbelică a făcut nenumărate vizite în Voineasa, iar amintirile de aici se regăsesc în multe dintre scrierile sale.
Transalpina Ski Resort, cel mai ambiţios proiect turistic al judeţului Vâlcea, se află în pericol dn cauza lipsei de viziune şi competenţă a unicului beneficiar - administraţia comunei - staţiune Voineasa.
Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii vâlceni după ce a pătruns cu forţa într-o locuinţă şi a bătut crunt o femeie în vârstă. Ulterior, judecătorii au aprobat propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Un bărbat din judeţul Vâlcea părinte şi-a lăsat fiul de 12 ani să conducă o maşină plină cu oameni pe un drum public, care leagă staţiunile Vidra de Voineasa.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a anunţat deblocarea ultimei tranşe a investiţiei „Dezvoltarea structurii de agrement” a Domeniului schiabil Transalpina Ski Resort, din judeţul Vâlcea. Astfel, după 10 ani de la începerea proiectului, au mai fost a...
Începuturile industriale pe Valea Lotrului din judeţul Vâlcea sunt strâns legate de goana după aur. Dincolo de legendele care s-au ţesut de-a lungul timpului, legate în mare parte de această îndeletnicire şi care încă mai suscită interesul şi imagina...
După patru ani de judecată, un fost şef de poliţie, actualmente pensionar, a fost condamnat pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual, după ce două colege l-au acuzat de hărţuire sexuală.
Preşedintele Klaus Iohannis s-a bucurat sâmbătă, de piesaje unice oferite de pârtiile de schi din Munţii Parâng - Masivul Latoriţei, unde există un domeniu schiabil care ar putea deveni cel mai mare din ţară. Transalpina Ski Resort, dintre Vidra şi O...
După ce săptămâna trecută iubitorii muntelui şi ai sporturilor de iarnă, prezenţi pe pârtiile de la Vidra - Voineasa, au avut parte de un eveniment deosebit, „The Good Vibe season opening 2019”, la finele acestei săptămâni vor avea o nouă surpriză. W...
Alexandra Lopotaru (28 de ani) s-a decis în urmă cu un an să-şi facă un blog în care să povestească experienţele de tânără mămică. Dacă, iniţial, blogul a reprezentat şi loc de tratament pentru un început de depresii postpartum, în timp s-a transfor...
Iarna a pus stăpânire pe Vâlcea şi implicit pe drumurile naţionale care tranzitează acest judeţ. Azi - noapte, pompierii au fost nevoiţi să intervină pe DN 7 A Brezoi - Voineasa şi la Voineasa, iar în această dimineaţă pe DN 64 Râmnicu Vâlcea - Băile...
Weekend-ul trecut, în urma a două operaţiuni rutiere ale Poliţiei Voineasa – Vâlcea, în zona Transalpina, au fost prinşi, cu focuri de armă, şoferi fără permise care n-au oprit la semnalul agenţilor. Doi conducători auto, din Hunedoara şi Vâlcea, s-a...
Ultimele zile au fost deosebit de agitate pentru agenţii de circulaţie din Voineasa - Vâlcea, care au trăit pe pielea lor scene pe care le-au văzut numai în filme. Doi şoferi, în zone destul de apropiate, unul pe Transalpina, altul pe drumul care duc...