vladimir ilici lenin - ultimele știri
22 aprilie este ziua în care, în 1850, se năștea poeta Veronica Micle, marea iubire a lui Mihai Eminescu. În 1894, la aceeași dată, venea pe lume scriitorul Camil Petrescu, iar în 1990 începea „Fenomenul Piața Universității”.
Un bărbat din Moscova, aflat în stare de ebrietate, a încercat să fure trupul îmbălsămat al fondatorului Uniunii Sovietice, Vladimir Ilici Lenin, a anunţat agenţia de presă rusă TASS, citată de DPA.
Dreptul republicilor sovietice de a se separa de Moscova, stipulat în Constituţia din 1922 promovată de Vladimir Ilici Lenin, a fost o „bombă cu efect întârziat” care a permis dezintegrarea URSS şapte decenii mai târziu, a declarat duminică preşedint...
Masacrarea ţarului Nicolae al II-lea şi a familiei sale, dar şi uciderea a zeci de mii de boieri şi oameni de viţă nobilă a fost doar începutul măcelului într-o Rusie care a alunecat inevitabil spre o dictatură bloşevică.
În urmă cu mai bine de 40 de ani, dramaturgul britanic Tom Stoppard, cunoscut în România îndeosebi datorită piesei „Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi”, scria Travestiuri. O piesă căreia îi dădea forma definitivă în anul 1993. Travestiuri a fost,...
În fotografia care îl înfăţişează, Lenin apare aşezat într-un scaun cu rotile, fără să îşi poată mişca braţele şi cu ochiul drept deschis într-un mod straniu, care trădează hemiplegia. Suntem în vara anului 1923, iar Lenin, faimosul revoluţionar rus ...