visniec - ultimele știri
Mircea Cărtărescu, Nora Iuga, Matei Vişniec, Gabriela Adameşteanu se numără printre nominalizaţii la premiile Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2014, care vor fi acordate într-o ceremonie organizată pe 31 august.
Buzunarul cu pâine”, al cunoscutului dramaturg român Matei Vişniec, în cadrul celei de-a cincea ediţii a Festivalului MultiArt pentru Deţinuţi.
Dublarea fimelor străine îţi blochează accesul la culturile altor popoare şi te împiedică să înveţi limbi străine, spune cunoscutul dramaturg român Matei Vişniec.
Scriitori şi cercetători din Europa vor analiza fenomenul emigrării la conferinţa internaţională "Literatură şi emigraţie", care va avea loc în capitala Poloniei la 25 martie.
Scriitorul, sosit la Iaşi la invitaţia Centrului Cultural Francez, dezvăluie cum a ajuns să fie cel mai jucat autor român. Matei Vişniec s-a stabilit în Franţa în 1987 şi a scris piese pentru zeci de teatre din ţară....
Dramaturgul stabilit din 1987 în Franţa este prezent la Iaşi şi în această seară, când se va întâlni cu studenţii de la Universitatea de Arte.