valeriu zubco - ultimele știri
O împuşcătură care a răsunat pe 23 decembrie 2012 într-o rezervaţie naturală a transformat o vânătoare într-un subiect de interes naţional. La un an de la incidentul care a pus la încercare toată clasa politică şi întregul sistem de drept din ţara no...
Judecătoria din Făleşti începe astăzi examinarea dosarului „Pădurea Domnească“, după ce în decembrie un bărbat a fost ucis în timpul unei partide de vânătoare la care care au participat mai mulţi funcţionari de rang înalt.
Gheorghe Munteanu, şoferul de 35 de ani care a fost arestat după ce l-ar fi lovit în faţă pe şeful Consiliului Procurorilor, Iurie Garaba, este cercetat acum în stare de libertate pentru acte de huliganism.
Judecătoria Râşcani a emis astăzi o hotărâre prin care a anulat actul comisiei Naţionale de Integritate cu privire la conflictul de interese în care a fost implicat fostul procuror general Valeriu Zubco, în incidentul de la Pădurea Domnească.
Deputaţii democraţi, liberal-democraţi şi cinci neafiliaţi l-au votat ieri pe Corneliu Gurin la şefia Procuraturii Generale. Juriştii spun că acesta nu prea are idee cum funcţionează sistemul procuraturii.
Fostul judecător al Curţii de Apel Chişinău Gheorghe Creţu a fost pus oficial sub învinuire încă săptămâna trecută. Creţu s-ar face vinovat de moartea lui Sorin Paciu în timpul vânătorii din Pădurea Domnească pe 23 decembrie 2012. Fostul magistrat ma...
Cea de-a patra aniversare a revoltei anticomuniste din 6-7 aprilie 2009 surprinde Republica Moldova într-o situaţie foarte proastă: Guvernul Filat a fost demis după o moţiune de cenzură iniţiată de comunişti, iar nişte eventuale alegeri anticipate le...
Centrul Anticorupţie i-a aplicat astăzi o amendă în sumă de 6.000 de lei fostului procuror general, Valeriu Zubco, pentru că nu a declarat că se află în conflict de interese în cazul incidentului din Pădurea Domnească. Acesta a fost chemat astăzi la ...
Termenul pentru depunerea dosarelor la concursul public pentru ocuparea funcţiei de procuror general al Republicii Moldova a expirat astăzi la ora 16.00. În total s-au înscris opt persoane, printre care fostul ministru al Justiţiei, Vitalie Pârlog, ş...
Într-adevăr, de ce ne-ar interesa să dezgropăm oameni omorâţi şi adevăruri îngropate, atunci când alianţa, draga de ea, e rece pe laiţă, iar viitorul nostru european luminos este în pericol?...
În următoarele şapte zile, Consiliul Superior al Procurorilor şi Comisia Naţională de Integritate trebuie să-şi delege membrii în comisia pentru alegerea noului procuror general.
Fostul procuror general susţine că nu a informat conducerea statului despre incidentul din Pădurea Domnească pentru că Procuratura este o autoritate autonomă şi nu se supune altor instituţii....
Şi-au schimbat planurile. Fostul procuror general Valeriu Zubco, şeful SIS şi cel al Poliţiei de Frontieră, Dorin Purice, nu vor veni astăzi la audieri.
Primul chemat de deputaţii care urmează să elucideze modul în care instituţiile statului au gestionat incidentul de la Făleşti este fostul procuror general Valeriu Zubc. Acesta va veni la comisie astăzi. Pe rând vor fi audiaţi toţi participanţii la v...
Fostul procuror general, Valeriu Zubco, va fi audiat mâine dimineaţă de comisia parlamentară care urmează să elucideze moartea tânărului Sorin Paciu, decedat după ce a fost împuşcat la vânătoarea din Pădurea Domnească....
După demisia lui Valeriu Zubco, mai mulţi liberal-democraţi au cerut revocarea lui Vlad Plahotniuc, care ar fi capul tuturor răutăţilor. Pe de altă parte, democraţii şi liberalii i-au acuzat că „vânează“ dividende politice.
Zubco, eliberat din funcţie cu vot unanim. Comuniştii şi liberal-democraţii cer capul lui Plahotniuc
Demisia lui Valeriu Zubco din funcţia de procuror general al Republicii Moldova a fost aprobată de toţi deputaţii prezenţi la şedinţa extraordinară a Parlamentului.
Aleşii poporului se vor întruni astăzi, în şedinţă extraordinară, pentru a forma o comisie de anchetă, care va examina incidentul tragic din 23 decembrie, şi să ia act de demisia procurului general Valeriu Zubco....
Valeriu Zubco şi-a dat demisia din funcţia de procuror general al Republicii Moldova. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului Marian Lupu la şedinţa Biroului Permanent al Legislativului.
Nu-i vedeţi pe aceşti „vânători de selecţie“ cu câtă neruşinare ies în faţă şi ne mint din ochi, ne spun poveşti despre „principii şi valori“, se acoperă cu prezumţia nevinovăţiei, ne bagă pe gât regulile lor idioate care pun mai presus de lege şi in...
Mai mulţi participanţi la vânătoarea fatală din 23 decembrie din Pădurea Domnească sunt membri sau apropiaţi ai Partidului Democrat şi ai celui Liberal....
Magistratul susţine că nu deţine o armă de vânătoare, nu a fost vreodată la o partidă de vânătoare şi că nu ştie unde este Pădurea Domnească.
Fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor a înregistrat în Parlament cererea, semnată de 34 de deputaţi, cu privire la convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului....
Deputatul democrat susţine că are bilet de intrare pe terenul unde a vânat în ziua de 23 decembrie şi că iese la vânătoare doar cu vânători experimentaţi.
Site-ul enews.md a publicat o listă de 18 persoane care ar fi participat la vânătoarea din 23 decembrie din Rezervaţia Pădurea Domnească, unde a fost împuşcat din greşeală omul de afaceri Sorin Paciu, care a murit după două zile la spital. Portalul p...
Preşedintele Curţii de Apel Chişinău, Ion Pleşca, recunoaşte că a fost împreună cu procurorul general la vânătoarea din Pădurea Domnească, soldată cu moartea unui om, dar nu înţelege de ce ar trebui să-şi dea demisia....
ProTV Chişinău a intrat în posesia ordinului de prelungire a concediului procurorului general, Valeriu Zubco care anterior a anunţat că s-a autosuspendat din funcţie pe durata anchetei în cazul morţii lui Sorin Paciu....
În urma discuţiilor de două ore, Consiliul AIE a hotărât ca incidentul din Pădurea Domnească să fie discutat până la începutul săptămânii viitoare în plenul Parlamentului. Totodată, vicepreşedintele PL Ion Hadârcă a precizat că urmează să fie constit...
Procurorul general a ascultat îndemnul preşedintelui Parlamentului şi şi-a suspendat anctivitatea pe durata anchetei în cazul incidentului din Pădurea Domnească, soldată cu moartea unui om.
Revenit din vacanţă, preşedintele Parlamentului l-a chemat azi dimineaţă pe procurorul general pentru a-i cere explicaţii pe marginea incidentului de la vânătoare, soldat cu moartea lui Sorin Paciu.
Omul de afaceri a confirmat că a fost la vânătoarea de mistreţi, pe 23 decembrie, în Rezervaţia „Pădurea Domnească“ şi că era în acelaşi grup de vânători cu finul său Sorin Paciu.
Procuratura Generală a pornit urmărirea penală împotriva lui Gheorghe Creţu suspectat de omor din imprudenţă în cazul incidentului de la vânătoarea din Pădurea Domnească din 23 decembrie, când omul de afaceri Sorin Paciu (34 de ani) a fost împuşcat ...
Premierul Vlad Filat spune că a fost minţit cu înverşunare atunci când l-a întrebat pe şeful de la Moldsilva dacă la vânătoarea de la Pădurea Domnească unde a fost omorât Sorin Paciu a fost prezent şi Valeriu Zubco. Filat spune că până acum nici măca...
Dacă va fi lipsit de imunitate şi va fi cercetat penal, vicepreşedintele Curţii de Apel Gheorghe Creţu ar putea sta până la trei ani după gratii.
Incidentul de la Făleşti, când un tânăr a fost împuşcat din greşeală la vânătoare, a fost urmat de o infracţiune mult mai gravă – tăinuirea şi muşamalizarea cazului în care au fost implicate persoane de rang înalt, spun într-un glas experţii.
Cum naiba să nu ţi se facă silă de propria ţară, dacă trebuia să iasă un dezaxat ca Mocanu în conferinţă de presă ca lumea să afle că a fost omorât un om, iar făptaşii şi martorii - înalţi demnitari, unul şi unul - au ascuns această întâmplare neferi...
Liderul Mişcării Animafie Sergiu Mocanu nu renunţă la acuzaţiile de omor aduse la adresa procurorului general. Liderul Mişcării Animafie Sergiu Mocanu nu renunţă la acuzaţiile de omor aduse la adresa procurorului general....
Agenţia de stat „Moldsilva“ a confirmat că procurorul general Valeriu Zubco a fost la vânătoare de mistreţi, pe 23 decembrie, în Rezervaţia „Pădurea Domnească“....
Procurorul general Valeriu Zubco şi magistratul Gheorghe Creţu sunt acuzaţi că ar fi rănit mortal un tânăr. Tragedia din pădure este muşamalizată de anchetatori, exact ca în nuvela lui Cehov.
Vicepreşedintele Curţii de Apel, Gheorghe Creţu, şi nu procurorul general Valeriu Zubco este suspecat că l-ar fi omorât din imprudenţă pe tânărul Sorin Paciu la vânătoare.
Procuratura raionului Făleşti nu are un suspect în cazul bărbatului rănit mortal pe 23 decembrie la vânătoare, aşa cum anunţa într-un comunicat de presă Procuratura Generală....
După două zile, procurorul general sparge tăcerea. Valeriu Zubco respinge acuzaţiile de omor lansate de Sergiu Mocanu şi susţine că este vorba de p campanie murdară de defăimare....
Vicedirectorul Spitalului raional din Făleşti, Nicolae Andrieş, îl contrazice pe viceministrul de Interne, Ion Bodrug, care a afirmat într-o conferinţă de presă că reprezentanţii Comisariatului de Poliţie n-au fost anunţaţi imediat despre incidentul ...
Contrar procedurilor prevăzute de lege, Poliţia nu a fost informată de conducerea spitalului raional Făleşti despre incidentul din 23 decembrie, în urma căruia un bărbat a fost rănit mortal la vânătoare....
Procuratura Generală califică drept „calomnii manipulative“ şi „aberaţii lipsite de probe şi temei“ acuzaţiile lansate de liderul Mişcării Antimafie precum că procurorului general, Valeriu Zubco, ar fi rănit mortal un om la vânătoare....
Dezvăluirea a fost făcută astăzi de către liderul Mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu. Procuratura a respins aceste acuzaţii grave....
Reforma amplă iniţiată recent ar trebui să transforme procuratura într-o instituţie credibilă şi să elimine bănuielile cum că procurorul general este o figură politică, susţine Valeriu Zubco. La „declaraţiile răutăcioase“ privind lipsa rezultatelor ...
Poliţia s-a autosesizat pe marginea altercaţiilor de joi, 18 octombrie, din Parlament provocate de intrarea forţată la şedinţă a liderului PSD, Victor Şelin....
Preşedintele Nicolae Timofti convoacă vineri Consiliul Suprem de Securitate, care va examina securitatea sistemului bancar. În cadrul şedinţei vor prezenta rapoarte guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, ministrul Finanţelor, Veaceslav Negru...
În prima ședință de consiliu, convocată de către președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, vor fi luate în discuție Strategia națională anticorupție și planul de activitate al consiliului, pentru acest an.
Nemulţumiţi de raportului procurorului general, comuniştii Grigore Grigore Petrenco şi Grigore Poleanschi au lipit pe tribuna de la care vorbea Valeriu Zubco, o pancartă de la care dădea răspunsuri de la întrebările deputaţilor. „Sunt un mincinos", s...
Procurorul general, Valeriu Zubco, a venit azi în Parlament cu raportul care urma să fie audiat de deputaţi încă acum o săptămână. Şedinţa este deschisă, aşa cum s-a decis ieri. Marian Lupu a propus anterior ca întrevederea să aibă loc cu ușile închi...
Niciunul dintre deputați nu a susținut propunerea lui Marian Lupu de interogare a procurorului, cu ușile închise.
În timp ce oamenii legii de la noi strâng din umeri neputincioși, dezertorul Eduard Baghirov face glume și îi înjură la Moscova. „Este o lovitură dată imaginii Republicii Moldova", au comentat mai mulți deputați, indignați că scriitorul a evadat cu u...