vacanta - ultimele știri
Grecii au avut o inițiativă mai puțin obișnuită în mediul de afaceri, aceea de a acorda o vacanță gratuită timp de o săptămână turiștilor care au plătit sejururi anul trecut și nu s-au putut r
Având în vedere numărul uriaș al turiștilor care își petrec vacanțele de vară în Grecia, autoritățile din această țară au decis să ia măsuri privind accesul pe plaje. Astfel, cei care vor vizita plajele elene vor trebui să respecte noi reguli.
Vacanțele în stațiuni all inclusiv sunt foarte atractive pentru mulți oameni - și pe bună dreptate. Stabilirea unui buget înainte de a ajunge la destinație te poate scăpa de durerile de cap din timpul călătoriei, relatează Business Insider.
Elevii din Bucureşti vor intra vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce la şcoală luni, 26 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei
Românii care vor să meargă în vacanță în această vară pe litoralul autohton au la dispoziție sute de oferte speciale în cadrul Târgului de Turism Online, reducerile aplicate putând fi și de 54%.
Calendarul anului școlar 2024-2025 a fost publicat în Monitorul Oficial. Școala va începe pe 9 septembrie anul acesta și se va încheia pe 20 iunie 2025. Iată câte săptămâni de cursuri vor avea elevii și când încep vacanțele.
Vacanța unui cuplu proaspăt căsătorit, aflat în luna de miere la Grand Velas Boutique Los Cabos din Mexic, a luat o turnură neașteptată atunci când tinerii au descoperit că erau singurii turiști din stațiune.
Ai numărat zilele până la mult așteptata vacanță, când în sfârșit vei avea șansa să te relaxezi și să te deconectezi de la haosul cotidian. Însă, planurile de recreere se pot nărui într-o clipită, întrucât se întâmplă ca fix atunci să te ia durerea de cap sau ca o răceală să-și facă simțită prezența
Elevii vor avea o zi liberă la mijlocul săptămânii viitoare. Mai exact miercuri, pe 24 ianuarie, de ziua Unirii Principatelor Române. Următoarea vacanță este în luna februarie, însă diferă de la un județ la altul.
Chef Cătălin Scărlătescu a fost în vacanță la început de an în Thailanda, împreună cu iubita lui, Doina Teodoru. Deși s-au delectat cu preparate exotice, el a poftit la un produs pe care îl mănâncă în România.
Elevii se întorc din vacanța de iarnă, iar luni vor reveni în bănci. Însă aceasta este doar prima vacanță a anului școlar care este structurat în cinci module.
Actrița Monica Bîrlădeanu și fostul coordonator al Campaniei Naționale de Vaccinare Anti-COVID-19, Valeriu Gheorghiță, au plecat, pentru câteva zile, într-o escapadă romantică în afara țării.
Vremea rea dă peste cap vacanța românilor care petrec la munte. Telecabinele, telegondola şi telescaunul Ruia din staţiunea Poiana Braşov au fost oprite, sâmbătă, din cauza rafalelor de vânt, anunţă reprezentanții Primăriei.
Vacanța de Crăciun din acest an va începe de sâmbătă, 23 decembrie, cu o zi înainte de Ajunul Crăciunului. Cursurile vor fi reluate începând cu 8 ianuarie 2024, iar următoarea vacanță va fi în luna februarie.
Aproximativ 73% dintre români susțin că nu vor pleca deloc în concediu în această iarnă iar dintre cei care o vor face, circa 11,5% își vor petrece vacanța de iarnă în România.
Andreea Bălan a plecat, duminică, într-o vacanță în Laponia, chiar în țara lui Moș Crăciun, împreună cu cele două fetițe ale sale, Ella și Clara, dar și alături de mama ei, care are grijă de copiii săi, și, bineînțeles, împreună cu iubitul său, jucătorul de tenis Victor Cornea.
Julia Roberts și Tom Hanks sunt fanii unei insule din Grecia, trecută cu vederea de majoritatea turiștilor. Destinația ar putea însă să devină una foarte populară, în anul 2024.
Destinațiile preferate de români pentru sărbătorile de iarnă. Crăciunul în Sinaia este cel mai scump
Hotelierii de la munte au lansat mai multe oferte pentru românii care speră ca măcar anul acesta să se bucure de zăpadă pe pârtiile de schi.
Ana Morodan s-a expus, în mediul online, vulnerabilă și demoralizată. Celebra influenceriță a trecut prin clipe de coșmar din care pare că încă încearcă să își revină după ce, în luna martie, a fost prinsă la volan sub influența substanțelor interzise.
Românii sunt deja cu gândul la Sărbători, iar dacă unii dintre ei vor să scape de coșmarul frigului și să plece cât mai departe în vacanța de iarnă, alții caută tocmai zăpada și vor să se bucure de iarnă.
Sezonul vacanțelor estivale s-a închis în urmă cu mai puțin de două luni, dar mulți se gândesc de pe acum la următorul concediu. Și cum inflația scumpește inclusiv turismul, nu puțini sunt cei care și-ar rezerva de pe acum biletele.
Aproape jumătate dintre angajații români își doresc un program de lucru flexibil, potrivit unui sondaj realizat printre angajații din diverse industrii din întreaga lume.
O turistă a povestit coșmarul prin care a trecut, alături de ceilalți membri ai familiei sale, în timpul a ceea ce ar fi trebuit să fie o vacanță de vis, dar s-a dovedit a fi exact contrariul.
Ofertă „de neuitat” în Grecia: cât a plătit un român pentru un șezlong, o băutură și o intrare la WC
Un român, care a ales să își petreacă vacanța pe insula Thassos din Grecia, a rămas uimit de oferta de pe plajă. Închirierea unui șezlong a inclus o băutură gratuită: cafea, suc sau bere la alegere, dar și un „WC ticket”, care îi permitea accesul la toaletă...o singură dată.
Valoarea a unei vacanţe pe litoralul românesc a fost de 546 de euro pentru două persoane, în acest an, iar durata medie a unui sejur a fost de 4,8 nopţi, potrivit datelor unui touroperator.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a vorbit despre măsurile fiscale care vor fi luate, precizând însă că valoarea voucherelor de vacanță va crește la 1.600 de lei pentru că acestea vor fi taxate.
Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de întrebări, clasificate pe mai multe domenii de interes, într-un test de cultură generală inedit.
O turistă a povestit pe un forum de vacanță cu ce probleme s-a confruntat atunci când a traversat Bulgaria.
InfoCons a anunțat, joi, că pune la dispoziţia românilor o listă a unităţilor de cazare autorizate din țară, precum și agenţiile de turism autorizate, prin intermediul unei aplicaţii gratuite.
Diagnosticul de diabet de tip 1 nu este un motiv pentru a nu cutreiera lumea în vacanță. Cel puțin, nu pentru Gabriela Airinei și Robert Viiber, doi tineri îndrăgostiți de sport și de vacanțe.
Topul destinațiilor de vacanță din luna august, vârful sezonului estival, a fost dominat de România, urmată de Grecia, Turcia, Spania și Bulgaria, arată datele companiei de călătorii Eximtur.
O familie de turiști români care și-au petrecut vacanța în Grecia au povestit cum au fost jefuiți în timp ce se aflau la cumpărături.
Italienii sărbătoresc Ferragosto, o sărbătoare națională, pe 15 august, organizând excursii, picnicuri, festivități diverse, finalizate cu focuri de artificii, concerte, sejururi la munte sau la mare. Vacanța de vară pe plajă este sacră și multe afaceri se închid timp de săptămâni.
Este una dintre destinațiile europene preferate de turiști, însă prețurile ridicate practicate de restaurante și terase s-ar putea să-i alunge pe aceștia.
Guvernul a publicat proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede reducerea cheltuielilor statului, inclusiv prin limitarea numărului de vouchere de vacanță pentru bugetari și a alocației de hrană.
Grecia este una dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor. An de an, plajele grecești sunt pline de români, care lasă acolo sume mari de bani. Pe rețelele de socializare, oamenii împărtășec deseori exeriențele pe care le-au avut acolo, mai mult sau mai puțin plăcute.
Soluția economică de creștere a veniturilor bugetare se va auto-submina pe termen mediu și lung, prin introducerea CASS asupra tichetelor, susțin cercetătorii Academiei Române „Victor Slăvescu”.
Agențiile de turism afiliate ANAT au anunțat luni că asigură continuitatea vacanțelor pentru turiștii afectați de incendiile din Rhodos.
Se-ntâmplă și la case mai mari: 21% din germani nu-și permit să meargă în concediu. Cum e în România
Mai mult de unul din cinci germani, respectiv 21,9% din populaţie, nu-şi permite să meargă într-o vacanţă de o săptămână pe an, relevă datele Eurostat, citate de dpa.
Poliția elenă nu pare să stea la discuții atunci când vine vorba de încălcarea regulilor de circulație. Nici măcar atunci când e vorba de turiști. O dovedesc poveștile românilor, împărtășite pe diferite grupuri dedicate iubitorilor de vacanțe, de pe rețelele de socializare.
Românii care și-au planificat o vacanță în Grecia, în această săptămână, vor avea parte de o surpriză neplăcută. Atât autoritățile elene, cât și Ministerul Afacerilor Externe au transmis avertismente.
O femeie, care a plătit bani grei pentru o vacanță la Eforie Nord, a fost la un pas de leșin. Turista a ales să se cazeze la un hotel de 4 stele, dar când a ajuns în cameră a rămas șocată de condițiile oferite. Deși pe site-urile de specialitate, hotelul arăta "de vis".
Destinațiile de coastă europene pe care turiștii le iubesc cel mai mult - și cel mai puțin - în 2023 au fost dezvăluite de publicația britanică Which?.
Medicul Emilian Popovici, vicepreședintele Societății Române de Epidemiologie, a explicat ce nu ar trebui să ne lipsească din bagaj pentru o vacanță fără griji, dar și ce vaccinuri ar trebui să facem în funcție de țara pe care urmează să o vizităm.
Deputații și senatorii au încheiat astăzi, 30 iunie, prima sesiune parlamentară din acest an și vor intra în vacanță până la finalul lunii august. Însă, există șanse mari ca aceștia să se întoarcă pentru o sesiune extraordinară.
Aproape 2.000 de vacanțe ale românilor s-au terminat, în acest an, chiar înainte de a începe. Mai exact, oamenii nu au fost lăsați să treacă granița. Mulți dintre ei au susținut că nu au știut că nu pot merge în străinătate fără un anumit document.
Mulți oameni pornesc în drumul spre vacanță, în număr mare, alături de alte familii, rude și prieteni. Pentru a rămâne împreună la drum lung, aleg mersul în coloană, pentru care există numeroase argumente pro și contra.
Sezonul vacanțelor este în toi, iar călătorii din întreaga lume caută locuri interesante în care să meargă, opțiuni ieftine de cazare și zboruri la prețuri rezonabile.
Turismul se redresează și este pe cale să ajungă aproape de nivelurile de dinaintea pandemiei, dar va aduce și foarte multă aglomerație și prețuri mult mai mari, consideră analistul Bogdan Maioreanu.
Dacă vreți să vă petreceți o vacanță de vis, o insulă este alegerea potrivită. Dar dacă vreți să o varietate de plaje, atunci un arhipelag are cel mai bun raport calitate-preț.
Consumatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită la achiziţia unui pachet de servicii turistice, respectiv să solicite toate informaţiile legate de destinaţie, cazare, transport, servicii de masă precum şi cele despre modalităţile de plată.
O româncă a relatat pe rețelele de socializare coșmarul prin care a trecut în vacanța petrecută în Bulgaria. Ea a povestit cum a ajuns de la hotel, direct pe patul de spital.
În numeroase familii, tensiunile sunt la ordinea zilei. În loc de relaxare, micile conflicte pot compromite inclusiv o posibilă vacanță reușită. Există însă modalități prin care să evităm problemele, chiar înainte să apară.
Să poți merge într-o vacanță la fiecare final se săptămână ar fi un adevărat vis. Dacă un astfel de țel este foarte greu de atins, poți face o simplă schimbare de mentalitate, care nu implică să călătorești.
Tichetul de vacanță valorează, în 2023, aproape 3.000 de lei brut, conform noului salariu minim pe economie, sumă la care se va aplica un impozit de 10%.
Cu toții știm că vacanțele vin la pachet cu o energie aparte, care te poate face să uiți de familie și responsabilități. Unele semne zodiacale devin de-a dreptul amnezice și-și trăiesc timpul liber cu cea mai mare nonșalanță posibilă.
Voucherele vor putea fi utilizate numai pe teritoriul României, pentru achiziționarea cazărilor și a serviciilor turistice, acestea fiind un stimulent important pentru turismul național.
Se întâmplă multe și diverse lucruri în România în această perioadă de timp, la început de vară 2023. Și de vacanțe!