urmarire penala - ultimele știri
CCR a respins, marţi, sesizarea privind neconstituţionalitatea proiectului de lege prin care se dezincriminează evaziunea fiscală cu prejudiciu sub un milion de euro dacă în cursul urmăririi penale prejudiciul majorat cu 25% din valoarea acestuia e achitat integral.
fără imagine
Tergiversat parcă la nesfârșit, sub o formă sau alta, trimis de la o unitate de Parchet la alta, trimis de la o instanță de judecată la alta, apoi retrimis la Parchet.
Directorul Centralei Termoelectrica Bucureşti Sud (CET SUD), Adrian Dorin Ecobescu, şi directorul Sucursalei Electrocentrale Rovinari, Iosif Chirică, au fost puși sub control judiciar de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi de luare de mită, a anunțat vineri DNA.
Tribunalul Prahova a amânat luni decizia în dosarul privind redeschiderea de către DNA a urmăririi penale în speţa ce viza modul în care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) au făcut controale la mai multe pensiuni şi crame din judeţ, printre care şi la Ferma Dacilor.
Senatorii l-au lăsat pe Florin Cîțu fără imunitate parlamentară, acceptând solicitarea DNA pentru posibilitatea începerii urmăririi penale. 90 de senatori au votat pentru ridicarea imunității, potrivit informațiilor „Adevărul”
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti anunţă că suspendă pe termen nelimitat activităţile de urmărire penală care nu au caracter de urgenţă, în semn de protest faţă de lipsa transparenţei puterii legislative şi executive.
Anchetatorii care investighează doborârea avionului companiei Malaysia Airlines (zborul MH17) deasupra estului separatist pro-rus al Ucrainei în anul 2014 au anunţat miercuri suspendarea anchetei, întrucât nu dispun de probe suficiente pentru urmărirea penală a altor suspecţi.
Procurorii Serviciului Teritorial Iaşi al DIICOT au dispus extinderea urmăririi penale faţă de 12 persoane, bănuite că fac parte dintr-o reţea de traficanţi de ţigări de contrabandă şi spălarea banilor.
Primarul oraşului Nucet, din judeţul Bihor, localitate care deţine pârtia Piatra Grăitoare, din Vârtop, este urmărit penal după ce gheaţa căzută de pe acoperişul unei terase de la baza pârtiei a rănit grav o turistă.
Cătălin Răducanu, fost consilier județean PSD, și Dragoș Bîrlădeanu, fost deputat PSD, au avut o altercație în noaptea de sâmbătă spre duminică într-un club din municipiul Focșani.
Trei medici de la Spitalul de Urgență „Sf. Pantelimon" din Focșani sunt urmăriți penal, într-un dosar deschis de procurorii locali după moartea unei tinere de 17 ani care a suferit o operație de cezariană.
Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi a sesizat organele de urmărire penală în cazul a opt șefi de instituții şi funcţionari publici.
Dosarul penal deschis din oficiu în cazul bătăii cu bâte în care a fost implicat și cântărețul de manele Dani Mocanu a fost extins și sub aspectul infracțiunii de tentativă de omor.
DIICOT a transmis că, în urma evenimentelor derulate în cadrul Festivalului de muzică SAGA, au fost înregistrate, până în prezent, 74 cauze penale, dintre care 70, joi, 9 iunie. Potrivit procurorilor, cauzele vizează comiterea infracţiunii de deţiner...
Şapte pensionari din Vâlcea s-au trezit că sunt datori la bănci, fără să facă nici un împrumut. Un bărbat care s-a dat drept funcţionar bancar s-a folosit de datele lor personale, clonând aplicaţii mobile banking, iar acum aşteaptă să fie arestat pen...
Procurorii DIICOT au extins urmărirea penală într-un dosar penal deschis pentru lipsirea de libertate a unei tinere cu cetăţenie americană, care a fost sechesatrată alături de o tânără românâncă într-un imobil din oraşul Voluntari. Noile infracţiuni ...
DNA a început urmărirea penală împotriva lui Costel Alexe, şeful CJ Iaşi, şi a lui Vlad Baba, directorul Şcolii de Arte „Titel Popovici” din Iaşi. Sunt vizate probleme legate de unele angajări în aceste instituţii.
Alte şase firme sunt urmărite penal de DNA în dosarul achiziţiilor de la Economat Sector 5, în care este cercetat, sub control judiciar, şi Marian Vanghelie.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a confirmat, joi, pentru „Adevărul” ca început urmărirea penală in rem cu privire la un proiect european care are ca beneficiar o firmă care a aparţinut lui Dan Barna şi soţiei sale. Procurorii anunţă că strâng p...
Comunitatea Declic anunţă că DNA a început urmărirea penală în rem în dosarul în care este vizat premierul Florin Cîţu şi fosta sa consilieră, Mioara Costin, faptele vizate fiind de abuz în serviciu şi instigare la această infracţiune.
Preşedintele Klaus Iohannis a avizat, miercuri, cererea de urmărire penală a fostului ministru al Energiei în Guvernul Cioloş, Victor Vlad Grigorescu. Fostul ministru este acuzat de fals în declaraţii în formă continuată.
Grupul de experţi pentru lupta împotriva traficului de fiinţe umane (GRETA) al Consiliului Europei a îndemnat România să se asigure că infracţiunile de trafic de fiinţe umane duc la pedepse eficiente şi disuasive şi că victimele traficului au acces l...
Procurorii DNA cer să se reia ancheta de urmărire penală în cazul gropii de gunoi din vârful Pasului Mestecăniş. Ultimul cuvânt il vor avea însă magistraţii Tribunalului Suceava....
Fostul ministru al Sănătăţii, Florian Bodog, este urmărit penal de către procurorii DNA pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi fals în înscrisuri în legătură cu angajarea fictivă a unei consiliere pe vremea când îşi exercita mandatul.
Senatorii au aprobat miercuri solicitarea DNA privind ridicarea imunităţii în cazul fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog. Majoritatea formaţiunilor au anunţat că vor vota pentru ca Bodog să poate fi pus la dispoziţia Justiţiei.
Liderul deputaţilor PSD Alfred Simonis a anunţat că senatorii social-democraţi vor vota pentru încuviinţarea urmăriri penale în cazul fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog.
Comisia juridică din Senat îl audiază luni pe social-democratul Florian Bodog, în contextul cererii DNA privind avizarea urmăririi penale pentru fapte din perioada în care era ministru al Sănătăţii.
Senatorul Florian Bodog, fost ministru al Sănătăţii, urmează să fie audiat pe 19 aprilie, în Comisia juridică, ca urmare a solicitării DNA adresate Senatului pentru încuviinţarea începerii urmăririi penale a acestuia, a transmis luni preşedinta comis...
Printre inculpaţi se numără fosta soţie a unui cunoscut interlop, trei medici şi o firmă care achiziţiona medicamente oncologice. Potrivit procurorilor, Casa de Asigurări de Sănătate ar fi fost păgubită cu peste 7 milioane de lei....
Procurorii anticorupţie solicită aviz Preşedinţiei pentru anchetarea lui Călin Popescu Tăriceanu sub acuzaţia de luare de mită, faptă comisă pe vremea când era premier al României, în legătură cu prelungirea nelegală a contractelor pentru licenţe Mic...
Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 4 au început urmărirea penală in rem pentru incitare la ură sau discriminare în cazul discuţiilor lui Alexandru Cumpănaşu cu tinerii care îl urmăresc TikTok.
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea de urmărire penală formulată de preşedintele Klaus Iohannis privindu-l pe fostul ministru al Mediului Costel Alex...
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) cere Parchetului General sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Mediului, Apelor şi Pădurilor Costel Alexe pentru luare de mită şi instigare la delapidare,...
O româncă de 82 de ani din Topleţ, judetul Caraş-Severin, a primit doi ani de inchisoare pentru că a încercat să îi ducă nepotului aflat în penitenciar droguri ascunse în sarmale.
Curtea de Apel Bucureşti judecă, luni, chiar la doi ani de la protestele violente din Piaţa Victoriei, cererea de redeschidere a urmăririi penale faţă de şefii de atunci ai Jandarmeriei. Sunt vizaţi maiorul Cazan Laurenţiu Valentin, comisarul şef de ...
Gazetarul Cristian Tudor Popescu este revoltat de hotărârea DIICOT de a clasa parţial dosarul „10 august“, o decizie prin care şefii Jandarmeriei care au comandat atunci acţiunea trupelor au fost scoşi de sub urmărire penală. Într-o intervenţie la Di...
Procurorul - şef al DNA, Crin Nicu Bologa, a declarat că, de la începutul anului şi până în prezent, au fost înregistrate peste 1.000 de dosare penale, dintre care 33 au ajuns la instanţe. Au mai fost înregistrate 723 de sesizări de la cetăţeni şi 37...
Un număr de 33 de cauze penale au fost deschise la DNA în perioada stării de urgenţă, în urma unor sesizări privind achiziţii publice, fiind vorba în special despre echipamente medicale neconforme sau cu preţuri exaggerate, a declarat procurorul şef ...
Procurorii DNA au dispus renunţarea la urmărire penală în cazul presupuşilor mituitori ai fostului ministru al Sănătăţii Sorina Pintea. Motivul invocat: nu există interes public în urmărirea penală.
Procurorii Parchetului General s-au sesizat din oficiu privind zădărnicirea combaterii bolilor în cazul senatorului PNL Vergil Chiţac, care a participat la mai multe întâlniri oficiale şi private după ce a intrat în contact cu persoană cu Covid-19. E...
Fiul lui Gheorghe Dincă este urmărit penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, pentru două infracţiuni de loviri şi alte violenţe, după ce a agresat jurnalişti. Una dintre victime a avut nevoie de 2-3 zile de îngrijiri ...
DIICOT a deschis un dosar de urmărire penală, după ce au apărut suspiciuni de fraudă în cadrul Programului Fotovoltaice - Casa Verde, a transmis luni Ministerul Dezvoltării.
Procurorii italieni i-au comunicat oficial lui Mario Iorgulescu că este anchetat pentru ucidere din culpă în România. Întreaga procedură a avut loc într-un spital din peninsulă, unde tânărul a fost transferat în stare gravă, acum mai bine de o lună.
Procurorii de la Parchetul General au dispus infirmarea clasării dosarului Revoluţiei şi cer instanţei redeschiderea urmăririi penale pe numele lui Petre Roman şi al lui Teodor Brateş, aceştia fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii.
Senatul a votat miercuri în favoarea păstrării imunităţii parlamentare a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual. Săptămâna trecută şi Comisia juridică a Senatului a adoptat un raport de respingere...
Procurorul Cristian Popescu, care a stat până la ora 6 pentru a intra în casa lui Gheorghe Dincă, a fost pus sub acuzare, marţi, de către procurorii Secţiei de anchetă pentru abuz în serviciu în legătură cu intervenţia în cazul Alexandrei Măceşanu. Ş...
Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) va începe săptămâna viitoare urmărirea penală pe numele procurorului Cristian Ovidiu Popescu, de la Parchetul Judecătoriei Caracal, şi ale altor trei poliţişti, în cazul din Caracal.
Un inspector ANAF este cercetat de procurorii bucureşteni pentru comiterea a zcce infracţiuni de luare de mită, după ce timp de un an ar fi solicitat şi ar fi primit din partea unor administratori ai unor societăţi comerciale sume cuprinse între 400 ...
Bihoreanca despre care procurorii DNA susţin că a fost angajată fictiv de fostul ministru al Sănătăţii este Olivia Andreea Baciu şi a lucrat ca asistent universitar la Facultatea de Medicină din Oradea, unde a predat Informatică medicală şi biostatis...
Daniel Gabriel Husein, zis Dasaev, este judecat pentru tentativă de omor, port şi folosire fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, după ce a înjunghiat doi baschetbalişti americani pe o terasă din Brăila....
Deputatul fracţiunii parlamentare ACUM Platforma DA, Alexandru Slusari, cere Procuraturii Generale să pornească urmărirea penală a viceprimarului Nistor Grozavu. Deputatul spune că funcţionarul, în martie-aprilie 2018, a admis grave încălcări la elib...
Un bărbat de 52 de ani, din Vâlcea, a fost arestat preventiv pentru agresiunea sexuală asupra unei copile de şase ani. Mpsura împotriva vâlceanului a fost luată după ce mama fetiţei a făcut plângere la Poliţie că bărbatul i-a ademenit copila, a dezbr...
Un bărbat în vârstă de 30 a fost surprins de către jandarmi, pe o stradă din municipiul Galaţi, având asupra sa un box, un cuţit şi două plicuri cu o substanţă vegetală....
Bărbatul care anul trecut a agresat sexual un copil, în Grădina Publică „Merci”, din Câmpulung Muscel, şi împotriva căruia există şi alte plângeri pentru astfel de fapte a scăpat din nou de urmărirea penală, după ce şi-a motivat faptele cu handicapul...
Procurorii DIICOT structura centrală au început urmărirea penală in rem în cazul tabloului descoperit la Tulcea, despre care se credea că este al lui Picasso. Ancheta vizează infracţiunile de tăinuire şi favorizarea făptuitorului.
Revenirea în actualitate a problemelor pe care le-ar avea cu justiţia preşedintele Senatului, dl. Călin Popescu-Tăriceanu, a polarizat din nou presa română. Nimic mai relevant în acest sens decât poziţiile diametral diferite pe care le-au adoptat în ...
Călin Popescu Tăriceanu ar fi primit mită 800.000 de euro. Asta este motivul pentru care procurorii DNA cer aviz pentru urmărirea penală a acestuia.
În ultima săptămână, poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Române au efectuat 41 de percheziţii, au instituit măsuri asigurătorii în valoare de peste 6.000.000 de lei şi au indisponibilizat bunuri în val...
Parchetul General a precizat, miercuri, că în dosarul Colectiv continuă urmărirea penală pentru ucidere din culpă în formă agravată privind intervenţia autorităţilor şi acordarea primelor îngrijiri medicale la locul incendiului, respectiv privind asi...