upm - ultimele știri
Cel mai mare centru de limbi străine din Aachen, Germania finalizează acum la sfârşitul lui martie primul său program pilot de predare a limbii germane în România, la Târgu-Mureş. Proiectul a fost posibil datorită unei românce, Edit Botorog care i-a ...
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu-Mureş şi Universitatea Petru Maior au semnat un contract de parteneriat pentru constituirea consorţiului universitar.
Vicepreşedintele Academiei Române va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea UPM Târgu-Mureş
Aula Magna a Universităţii “Petru Maior” din Târgu-Mureş va găzdui festivitatea de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa, domnului academician Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române.
Reprezentanţii UPM Târgu-Mureş au decis ca în această săptămână să organizeze ”porţi deschise”, mai ales că foarte mulţi elevi sunt intresaţi de oferta educaţională a universităţii.
Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş organizează cursuri postuniversitare şi de formare profesională continuă începând cu 25 februarie, cursuri desfăşurate pe tot parcursul semestrului II al anului universitar 2012-2013.
Pasionații de istorie și arhivistică sunt așteptați în Aula Magna a Universității Petru Maior, unde vor fi prezentate diverse lucrări științifice, cărți și publicații pe diverse teme, pe parcursul întregii zile.
Mureşenii sunt aşteptaţi de la ora 16:00 în Aula Tudor Drăganu, de pe strada Livezeni, a Universităţii “Petru Maior”, la workshop-ul “Magia onestităţii şi mitul inteligenţei la români”....
În urma votului desfăşurat joi, pe durata întregii zile, în funcţia de rector al Universităţii "Petru Maior" s-a clasat prof.univ.dr. Călin Enăchescu. Acesta a obţinut 84 de voturi.
Cadrele didactice şi reprezentanţii studenţilor Universităţii "Petru Maior" votează astăzi noul rector al universităţii. În competiţie s-au înscris prof.univ.dr. Călin Enăchescu, prorectorul didactic al Facultăţii de Ştiinţe şi Litere şi prof. univ. ...
Liga Studenților din Universitatea Petru Maior Târgu-Mureş organizează în această seară Balul Bobocilor 2011, care se anunţă a fi un show senzaţional....
Aproximativ 1.300 absolvenţi de la Universitatea Petru Maior şi-au luat rămas bun vineri de la anii de studenţie.
Cea de-a X-a ediţie a Festivalului Naţional "Lucian Blaga" va fi deschis oficial mâine, de la ora 10, în Aula Magna a Universităţii Petru Maior din Târgu-Mureş.