uniuni de creatie - ultimele știri
O parte a ziariştilor vor primi pensii speciale după ce se retrag din activitate, beneficiarii fiind cei care au dovada că au fost membri ai unei asociaţii de presă cel puţin cinci ani şi au avut 15 de activitate în domeniu. Prin prevederile sale, le...
După ce a încins spiritele la începutul anului, în luna februarie, când a generat nervi şi dezbateri publice înfocate, povestea timbrului cultural revine după şase luni, scoasă din sertar aproape pe şest, după ce a fost lăsată puţin deoparte, în aşa ...
Recunosc că am încetat de mult să cred că mă mai poate surprinde ceva. Mă refer la deciziile politicienilor. La noi, pe Dâmboviţa, e o tradiţie să-ţi dai cu stângul în dreptul. Oricât de galbene ar fi ecranele de la atâtea „breaking-news” despre DNA,...
Am văzut numeroşi scriitori săraci lipiţi, sfârşind în sărăcie lucie, în schimb nu am văzut nici un editor trăind pe sub poduri. Aceste cuvinte spuse de Céline în anii 50 sunt valabile pentru România începutului de mileniu. Diferenţa uriaşă dintre ed...