uniunea vamala - ultimele știri
Premierul britanic Theresa May a suferit o înfrângere stânjenitoare în Camera Lorzilor, care a adoptat prin vot un amendament ce pune în discuţie planul său de a părăsi uniunea vamală, în cadrul examinării textului de lege cu privire la Brexit, relat...
Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a prezentat, miercuri, la Bruxelles, proiectul tratatului retragerii Marii Britanii din blocul comunitar, provocând agitaţie la Londra. Asta pentru că în document se arată că provinc...
Partidul Laburist britanic, aflat în opoziţie, susţine intrarea într-o nouă uniune vamală cu Uniunea Europeană după ieşirea Marii Britanii din blocul european, care să se fie calchiată după actualul regim, a declarat duminică referentul formaţiunii p...
Impunerea stării de urgenţă în Turcia şi arestarea în masă a unor cetăţeni consideraţi membri sau simpatizanţi ai mişcării Hizmet, văzută de către regimul de la Ankara drept o ameninţare reală la adresa stabilităţii interne, a stârnit numeroase criti...
Dacă duminica viitoare cetăţenii Republicii Moldova ar trebui să aleagă între Uniunea Europeană (UE) şi Uniunea Vamală (UV), 41,6% ar vota pentru UE şi 42,5% ar alege cealaltă opţiune. Datele fac parte dintr-un sondaj de opinie realizat de compania d...
Ştefan cel Mare vorbea moldoveneşte, dar moldoveneasca şi româna sunt înrudite; Iurie Leancă şi Drăguţanu trebuie să dea explicaţii pentru miliardul furat, iar Rusia este singura şansă de dezvoltare a Republicii Moldova, consideră liderul PSRM, Igor ...
Agenţii economici din regiunea transnistreană au discutat cu Evgheni Şevciuk despre problemele întâmpinate în comercializarea produselor pe pieţele Uniunii Vamale şi despre avantajele Uniunii Europene....
Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a declarat astăzi, în cadrul Forumului „Gagăuzia-2016”, că PSRM îşi doreşte integrarea în Uniunea Eurasiatică şi Uniunea Vamală, iar organizarea referendumului de către autorităţile de la Comrat nu a fost o acţiune ...
Deşi iniţial susţinea că este necesară o pauză în ceea ce ţine de implementarea Acordului de Asociere cu UE, liderul formaţiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi a precizat ulterior că se opune suspendării acestuia, dar ar vrea ca vectorul extern al ...
Premierul Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, a semnat ordinul prin care regimul liberalizat de comerţ cu Ucraina este anulat şi sunt introduse sancţiuni împotriva acestui stat, începând cu 1 ianuarie 2016....
Moldovenii susţin că Uniunea Europeană este cel mai important partener al ţării, însă, în acelaşi timp, regretă destrămarea Uniunii Sovietice, numărul acestora fiind în creştere....
Serviciul federal de control veterinar şi fitosanitar din Rusia „Rosselhoznadzor” a ridicat embargoul la carne pentru două companii din Republica Moldova....
După cum poate observaţi, la est de România, spaţiul se tensionează continuu, în diverse forme, ca rezultat al intrării în funcţiune a diferite (dar concordante) mecanisme de presiune.
Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Vamală nu este posibilă din punct de vedere economic pentru că majoritatea relaţiilor economice sunt deja create cu UE şi, după cum vedem, Republica Moldova a supravieţuit destul de bine ultimelor blocade ale ...
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a cerut explicaţii Rusiei în privinţa crizei din regiune, liderul de la Minsk arătându-se alarmat de situaţia creată în jurul ţării sale, care s-a schimbat semnificativ.
Uniunea Economică Eurasiatică (UEE), care, potrivit liderului de la Kremlin, ar urma să funcţioneze începând cu 1 ianuarie 2015, va izola economic Rusia, Belarusul, Kazahstanul şi Armenia. Totodată, ar putea avea loc şi o tentativă de a micşora depen...
Pe site-ul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (socialistii.md), aproape toată pagina este ocupată de o fotografie. Un Vladimir Putin în capul unei mese, cu o privire dîrză, dar şi un zîmbet părintesc.
Belarusul a luat decizia de a nu mai respecta convenţiile uniunii vamale promovată de Putin, astfel că vameşii bieloruşi au primit ordin să verifice amănunţit toate vehiculele care intră din Rusia „pentru a evita contrabanda cu carburanţi şi alte măr...
Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a oferit un interviu portalului rg.ru în care vorbeşte despre „viitorul apocaliptic al Republicii Moldova” şi despre intenţia PSRM de a obţine anularea Acordului de Asociere.
Liderul comuniştilor a anunţat că partidul său nu are intenţia să declanşeze proteste faţă de rezultatul alegerilor parlamentare, dar nici nu intenţionează să se coalizeze cu vreun partid pentru guvernare.
La secţia organizată la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău au votat în primele ore ale dimineţii, până la ora 11, peste 100 de persoane. Au venit să voteze zeci de familii care s-au stabilit în judeţul Bacău şi împrejurimi dar şi o parte d...
În preajma alegerilor parlamentare din Republica Moldova, Victor Chirilă , directorul executiv al Asociaţiei pentru Politică Externă, Moldova, face pentru Consiliul European al Relaţiilor externe o analiză ce reflectă evoluţiile din ultimele zile ale...
Chiar de la începutul campaniei electorale, moldovenii din ţară, dar şi cei de peste hotare şi-au îndemnat concetăţenii să iasă la vot pe 30 noiembrie. Cele mai multe mesaje au fost transmise în format video, pe YouTube, dominante fiind cele proeurop...
Alegerile parlamentare din Republica Moldova de pe 30 noiembrie au fost calificate drept un proces electoral cu miză geopolitică: contează mai puţin ideologiile şi planurile de guvernare, mult mai importantă fiind orientarea partidelor în planul poli...
Belarusul nu este de acord cu restricţiile vamale introduse de Federaţia Rusă, în condiţiile în care Belarusul, Federaţia Rusă şi Kazahstanul au un acord cu privire la libera circulaţie a mărfurilor dintre aceste state. Preşedintele Belarusului, Alek...
Moscova a luat decizia de a reînchide graniţele Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan. Libera circulaţie a mărfurilor între aceste ţări este pe cale să dispară, după ce Lukaşenko a profitat de această deschidere pentru a introduce în Federaţia Rusă ...
Trei dintre liderii unor partide politice importante care candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova contestă cu vehemenţă valorile democratice. Modelele lor în materie de guvernare statală sunt Belarus, Singapore, România lui Ceauşe...
În ultima saptămână de campanie electorală poziţionarea partidelor pe axa Est-Vest este clară, în timp ce potenţialul de alianţă al fiecărui partid s-a micşorat datorită declaraţiilor din ultima vreme a principalilor lideri politici. Dacă posibilitat...
Oricât de mare a fost lupta pentru Uniunea Vamală, aceasta se pare că nu mai există. Potrivit glavpost.com, iarăşi au fost introduse graniţele, pe când UV însemna lipsa lor şi libera circulaţie a mărfurilor.
Reporterii „Adevărul“ au urmărit în ultimele luni mişcările electorale din Republica Moldova şi au realizat filmul documentar „Moldova alege“, care arată cât de important este scrutinul de peste Prut pentru întreaga Europă.
Uniunea Vamală presupune o pierdere a independenţei politice şi economice a Republicii Moldova, deoarece vor exista instituţii supranaţionale (în componenţa cărora vor fi cetăţeni ruşi în mare parte), care vor ghida politica comercială şi macroeconom...
Potrivit Barometrului Opiniei Publice (BOP) pentru luna noiembrie, şase partide au şanse să acceadă în Parlament după alegerile din 30 noiembrie.
În campania electorală din Republica Moldova este întreţinută şi promovată o confuzie în legătură cu Uniunea Vamală creată de Rusia. În realitate Uniunea Vamală este alcătuită din mai multe tratate internaţionale prin care Moscova încearcă să creeze ...
Aproape jumătate din cetăţenii Republicii Moldova susţin aderarea la Uniunea Vamală reprezentată de Rusia, Belarus şi Kazahstan, sugerează un sondaj de opinie realizat în luna octombrie în toată Republica Moldova cu excepţia Transnistriei.
Uniunea Vamală nu este o opţiune reală pentru dezvoltarea Republicii Moldova, dar aceasta nu înseamnă că ţara trebuie să renunţe la legăturile economice pe care le are cu Federaţia Rusă, a declarat ministrul Economiei de la Chişinău Andrian Candu.
Curtea Constituţională de la Chişinău scoate în afara legii orientarea către Uniunea Vamală a Rusiei
Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova prin care este respinsă sesizarea comuniştilor împotriva Acordului de Asociere cu UE introduce în jurisprudenţă principiul conform căruia orientarea europeană este singura opţiune constituţională.
Şeful comuniştilor de la Chişinău a transmis azi un mesaj asupra poziţionării geopolitice a partidului pe care îl conduce, anume că vrea ca Republica Moldova să-şi continue relaţiile cu Uniunea Vamală, şi s-a exprimat critic faţă de Acordul de Asocie...
Moldova ar putea fi următoarea victimă a Kremlinului, însă Uniunea Europeană nu se arată gata de a-i sări în apărare, încep analiştii Institutului Legatum un amplu raport despre Republica Moldova, preluat într-un articol de publicaţia americană „Fore...
Rusia va aloca Kârgâzstanului o asistenţă de 45 de miliarde de ruble (circa 1,2 miliarde de dolari) pentru construcţia unui gazoduct magistral ce va lega nordul cu sudul ţării.
De la 1 ianuarie 2015, Kârgâzstanul va adera la Uniunea Vamală, din care fac parte Rusia, Kazahstan şi Belarus. Guvernul de la Bişkek a aprobat chiar în ajunul Zilei Independenţei un pachet de 21 legi necesare pentru aderarea la Uniunea Vamală şi Spa...
Astăzi intră în vigoare decizia adoptată de Guvernul rus privind aplicarea taxelor vamale la importul a zeci de categorii de mărfuri din Moldova, de la vinuri, fructe şi legume până la mobilă.
Renato Usatâi a fost ales preşedinte al formaţiunii politice care îi poartă numele – „Partidul lui Renato Usatâi”, pe scurt PaRUs (ПаРУс, rus). Sâmbătă, 23 august, la congresul de constituire a partidului, care a avut loc în faţa uniu mall din Chişin...
Politicienii de stânga Igor Dodon şi Renato Usatâi, cunoscuţi promotori ai integrării în Uniunea Vamală a lui Vladimir Putin, organizează concerte pe bandă rulantă. La cel mai recent eveniment organizat de socialiştii lui Dodon, la Sankt Petersburg, ...
Majoritatea respondenţilor unui sondaj realizat de către Institutul de Politici Publice (IPP), în mai anul curent, consideră că în Uniunea Europeană nivelul de sărăcie este mai mic decât în Uniunea Vamală, iar rata corupţiei este mai redusă. Chiar da...
Federaţia Rusă intenţionează să introducă unilateral taxe vamale la importul a zeci de categorii de mărfuri din Republica Moldova, de la vinuri şi produse agricole moldoveneşti, la bere, spirt şi mobilă, arată un proiectul de lege elaborat de Ministe...
Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a organizat un concert pentru diaspora moldovenească la Moscova, unde le-a vorbit oamenilor despre Uniunea Vamală şi a criticat parcursul european al Chişinăului. Tot spectacolul a fost ambalat în "moldovenismele" a...
O idee stupidă bîntuie Europa şi pregăteşte terenul pentru ca europenii să clipească primii sub privirea de barbugiu geopolitic a lui Vladimir Putin: Europa ar fi provocat Rusia, iar aceasta doar reacţionează.
Serviciul federal de control veterinar şi fitosanitar de la Moscova anunţă că de la 5 iulie va permite exportul pe piaţa rusească doar a cărnii în stare crudă, pe motiv că firmele din ţara noastră nu respectă cerinţele fitosanitare ale Uniunii Vamale...
Membrii şi simpatizanţii Partidului Socialiştilor au protestat astăzi la Chişinău, încercând astfel să determine guvernarea să renunţe la semnarea, pe 27 iunie, a Acordului de Asociere dintre Moldova şi Uniunea Europeană. Socialiştii insistă să fie o...
Pe fond, privind Ucraina şi nu numai, iată ecuaţia de bază, cea în contextul căreia această ţară (dar şi celelalte state membre ale Parteneriatului Estic) trebuie să-şi decidă viitorul pe termen scurt, mediu şi lung: în spaţiul Uniunii Europene sau î...
Stanislav Şuşkevici, liderul care a organizat summitul din 8 decembrie 1991, când Rusia, Ucraina şi Belarus au semnat destrămarea URSS-ului, a declarat pentru publicaţia The Guardian că asistăm la restabilirea unei noi ordini sovietice....
Zi istorică la Astana unde preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, semnează Tratatul privind întemeierea Uniunii Eurasiatice, alături de Belarus şi Kazahstan, informează agenţia Ria Novosti....
Unul din liderii comuniştilor, Mark Tkaciuk a depus în această dimineaţă cererea de renunţare la mandatul de deputat.
Ziua de 9 Mai rămâne pentru majoritatea moldovenilor o zi de sărbătoare, în care propaganda, simbolurile comunismului şi ale Rusiei sunt încă la ele acasă, o zi liberă pentru oamenii muncii, încărcată de melancolie şi nostalgie după Uniunea Sovietică...
Partidul Comuniştilor din Republica Moldova a prezentat astăzi, în cadrul unui miting prilejuit de Ziua Internaţională a Muncii, proiectul platformei sale electorale pentru alegerile parlamentare, care vor avea loc în toamna acestui an.
Jumătate din populaţia ţării consideră că relaţia Republicii Moldova cu Federaţia Rusă este rea, iar cu România, Ucraina, SUA şi UE este bună în opinia majorităţii....
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a afirmat, cu ocazia recentei vizite la Bruxelles, de la sfârşitul lunii martie, că Rusia ”este o putere regională” şi ”nu mai conduce un bloc militar”. De aceea, această ţară nu ar mai reprezen...
După runda Geneva, mulţi spun că Occidentul a trimis, de fapt, Ucraina, în ghearele ursului rusesc. Şi că acelaşi Occident ar fi trebuit să acţioneze „mai ferm” împotriva Rusiei, pentru a aduce Ucraina (sau Ucraina întreagă) de partea Uniunii Europen...