uniunea eurasiatica - ultimele știri
La un referendum la care votanţii ar avea de ales între aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi aderarea la Uniunea Economică Eurasiatică, 48% ar selecta prima opţiune, iar 37% – pe cea de a doua. 15% dintre respondenţi nu au dorit sau nu...
Dacă ar trebui să aleagă în cadrul unui referendum aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană sau la Uniunea Eurasiatică, 44% dintre respondenţii Barometrului Opiniei Publice ar alege Uniunea Eurasiatică. Aproape 31% ar susţine aderarea la UE, ...
Başcanatul a prezentat antreprenorilor din autonomie sursele de finanţare externă, precum şi oportunităţile pentru sporirea competitivităţii şi pentru dezvoltarea afacerilor, îndemnându-i să opteze pentru banii Occidentului. Prezentarea a avut loc la...
Liderul socialiştilor, Igor Dodon, a declarat astăzi, în cadrul Forumului „Gagăuzia-2016”, că PSRM îşi doreşte integrarea în Uniunea Eurasiatică şi Uniunea Vamală, iar organizarea referendumului de către autorităţile de la Comrat nu a fost o acţiune ...
Preşedintele Comisiei Europene,Jean-Claude Juncker, i-a trimis o scrisoare preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în care îi sugerează intensificarea relaţiilor comerciale între UE şi Uniunea Economică Eurasiatică. Luna trecută, şeful CE declara că UE...
Eurasia este un termen ce are mai multe înţelesuri. Ne putem referi la Eurasia ca la o combinaţie între Europa şi Asia sau putem să o identificăm şi cu state precum Turcia care se situează pe ambele continente, dar Eurasia ca şi concepţie geopolitică...
Potrivit publicaţiei ruse Nezavisimaia Gazeta, rezultatele alegerilor locale generale din Republica Moldova au dat peste cap toate sondajele de opinie: Moldovenii s-au dezamăgit în Uniunea Eurasiatică....
Mentalitatea rusă este greu de cuprins şi de explicat. O nelinişte şi o negare a destinului este un atribut perpetuu al istoriei Rusiei....
Republica Moldova a ajuns la sfârşitul iluziilor, iar singurele opţiuni pe care le are sunt România şi Rusia. Cel mai îngrijorător este faptul că, după şase ani de guvernare prodemocratică dintre Prut şi Nistru, opţiunea proestică ia amploare.
După cum poate observaţi, la est de România, spaţiul se tensionează continuu, în diverse forme, ca rezultat al intrării în funcţiune a diferite (dar concordante) mecanisme de presiune.
Apariţia unei monede unice pentru uniunea economică dintre Rusia, Belarus şi Kazahstan este un eveniment care va avea loc într-un viitor neprecizat. Condiţiile economice dificile cu care se confruntă aceste ţări şi inegalităţile dintre ele fac imposi...
Rolul Armeniei în regiunea Caucazului de Sud trebuie gândit mai degrabă ca o verigă de legătură între pieţele eurasiatice şi cele vestice, a explicat astăzi Serj Sargsian, preşedintele Armeniei, care a adăugat că întărirea relaţiilor cu Rusia reprezi...
Belarusul a luat decizia de a nu mai respecta convenţiile uniunii vamale promovată de Putin, astfel că vameşii bieloruşi au primit ordin să verifice amănunţit toate vehiculele care intră din Rusia „pentru a evita contrabanda cu carburanţi şi alte măr...
În fiecare epocă au fost oameni care s-au considerat deţinătorii adevărului şi, în acelaşi timp, gardieni ai acestuia. Unul dintre rolurile lor era acela de păstra puritatea adevărului şi de a-i dezvălui pe cei care, din diferite motive, nu îl accept...
Statele Uniunii Europene (UE) ar putea pierde până la un trilion de euro, sau circa 1,2 trilioane de dolari, dacă vor continua politica de sancţiuni împotriva Rusiei, a declarat Sergey Glazyev, consilier pe probleme economice al preşedintelui rus Vla...
Atunci când lumea nu mai înţelege ce face, când face şi cu cine face ce face Rusia - iar asta se întâmplă adesea - se revine cu obstinaţie la imaginea jocului de şah, reamintindu-se, ca un fel de scuză universală, că ruşii sunt excelenţi jucători de ...
Moldova ar putea fi următoarea victimă a Kremlinului, însă Uniunea Europeană nu se arată gata de a-i sări în apărare, încep analiştii Institutului Legatum un amplu raport despre Republica Moldova, preluat într-un articol de publicaţia americană „Fore...
Aleksandr Ghelievici Dughin vrea să rămână în istoria Rusiei. Motivaţiile sale interioare îl privesc. Nu-mi propun un exerciţiu exclusiv de psihanaliză (deşi pe parcursul eseului am fost nevoit să devoalez semnificaţiile anumitor sentimente ale acest...
După runda Geneva, mulţi spun că Occidentul a trimis, de fapt, Ucraina, în ghearele ursului rusesc. Şi că acelaşi Occident ar fi trebuit să acţioneze „mai ferm” împotriva Rusiei, pentru a aduce Ucraina (sau Ucraina întreagă) de partea Uniunii Europen...
Invazia militară rusă pe teritoriul Ucrainei şi anexarea de facto a Crimeii vor produce schimbări tectonice în arhitectura securităţii nu doar în spaţiul post-sovietic, dar şi în Europa în general. Nimic nu mai e sigur în regiunea noastră, imprevizib...
Evenimentele din Ucraina pot determina schimbări sau întări anumite viziuni, dar acest stat nu va mai reveni la status-quo-ul de dinainte de Euromaidan....
Politica Uniunii Europene privind Parteneriatul Estic a înregistrat două mari eşecuri, unul preconizat încă din luna septembrie atunci când Armenia anunţa că va adera la Uniunea Vamală a Rusiei, Belarusului şi Kazahstanului, iar celălalt realizat c...
Pentru Moscova, Uniunea Eurasiatica este o justificare pentru a reclădi vechiul firmament. Proiectul Eurasiatic este, însă, un miraj al unui arhipelag post-sovietic în care liderii autoritari se foloseau, unul de celăllalt, pentru a-şi conserva puter...
Una dintre consecinţele semnării acordului comercial între Rusia şi Ucraina, care garantează un împrumut şi scăderea preţului gazelor, asigură continuitatea regimului lui Viktor Ianukovici, tulburat de protestele masive ale proeuropenilor. Dar salvar...
Schimbarea bruscă a Kievului privind semnarea Acordului de Asociere în cadrul Uniunii Europene a făcut, dacă mai era nevoie, ca jocul geopolitic tacit dintre Bruxelles şi Moscova să treacă şi ultima graniţă a transparenţei....
În caz de refuz de asociere cu Uniunea Europeană, Ucraina va fi în măsură să obţină avantaje economice substanţiale din partea Rusiei, pe care nu le-a putut obţine până acum, scrie publicaţia rusă „Trud”.
Cea mai interesantă bătălie politică din regiune se duce acum în Ucraina înainte de Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius. Câteva observaţii.
Iată ştirea care marchează cel mai dureros eşec al politicii europene după căderea Cortinei de Fier: „Guvernul Ucrainei, condus de Premierul, Nikolai Azarov, a adoptat joi, 21 noiembrie, decizia oficială de suspendare a pregătirilor pentru semnarea A...
Dintre pozele realizate de NASA mi-a atras atenţia imaginea nocturnă a continentelor văzute din satelit. Dacă pornim de la asumpţia că lumina (energia)reprezintă barometrul dezvoltării economice a unei regiuni, putem lesne observa că zonele cele mai ...
Încă un pas important a fost făcut în aceste zile de către Republica Moldova, prin demiterea Başcanului Formuzal de către Adunarea Deputaţilor din Găgăuzia. Prin intermediul acestuia, el fiind fost ofiţer sovietic înainte de a fi trimis să destabiliz...
Lauren Goodrich, analistă Stratfor specializată pe Eurasia, oferă o perspectivă mai clară asupra intereselor Moscovei în vecinătatea României, în cadrul unui interviu acordat „Foreign Policy România”.
Mai ţineţi minte surpriza de proporţii pe care a produs-o, nu cu mult timp în urmă, declaraţia extrem de tranşantă făcută de Egemn Bagis, ministrul turc pentru afaceri europene, care spunea că „Cel mai probabil, Turcia nu va fi niciodată membră a Uni...
Răspunsul pare să fie foarte simplu: la toată lumea. Câteodată şi ruşilor înşişi. Este însă şi motivată această teamă, câteodată surdă, câteodată explodând în discursuri dure amintind de perioada cea mai tensionată a Războiului Rece? Aici lucrurile s...
Incredibil, Rogozin a glumit. De această părere este dl Valeriu Lazăr, Viceprim-ministrul, Ministrul Economiei al R. Moldova. Este adevărat, oficialul rus a făcut mai multe declaraţii scandaloase în timpul recentei sale escale la Chişinău şi la Tiras...
Moscova se foloseşte de toate tertipurile ca să întărească legăturile cu fostele republici sovietice, pe care vrea să le includă în Uniunea Eurasiatică, concepută ca un pandant al Uniunii Europene....
Preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici pare nehotărât în ce direcţie să-şi ghideze ţara: spre Est, unde Putin ar putea să-i ofere gaz la un preţ mai mic, sau spre Vest, unde susţinătorii săi – nişte oameni de afaceri importanţi şi influenţi – consi...
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a îndemnat, sâmbătă, Ucraina, care încearcă să se apropie de Europa, la o integrare cu Rusia din punct de vedere economic, subliniind legăturile spirituale dintre cele două ţări ortodoxe, în cadrul unei celebrări rel...
Preşedintele român Traian Băsescu a declarat într-un interviu pentru Europa Liberă, în ajunul vizitei sale la Chişinău, că poporul din Republica Moldova este parte a poporului român, iar cultura, istoria, toate recomandă integrarea acestei ţări în UE...
Unul dintre cei mai mari oameni de film ai Rusiei este regizorul Eldar Riazanov, care a demonstrat prin creaţiile sale un umor de calitate, care a putut fi înţeles şi de cititorii români prin traducerea în limba noastră a câtorva din scenariile sale.
Realizarea Uniunii Eurasiatice din Scoţia până în Noua Zeelandă este una din sarcinile strategice ale preşedintelui rus Vladimir Putin. El şi-a manifestat, în nenumărate rânduri, intenţia de a duce la înfaptuire ideea eurasiatică. În acest sens, Puti...