uniunea euopeana - ultimele știri
Bulgaria a considerat cinic refuzul unor membri UE față de aderarea sa la spațiul Schengen. Totodată, ministrul bulgar de interne a dezmințit afirmațiile Austriei și Olandei conform căror Bulgaria nu ar fi adoptat măsuri pentru atenuarea valului de migranți ilegali, relatează duminică agenția EFE.
După ani de complezenţă şi iluzii, Bruxelles-ul încearcă în sfârşit să-l frâneze pe liderul belicos al Ungariei, premierul Viktor Orban.
„Migraţia este un fapt normal de viaţă“ a spus preşedinta Comisiei Europene care a promis că, pe 23 septembrie, va redeschide coşul cu şerpi otrăvitori ai „politicii europene comune de azil şi migraţie“....
Candidaţii României şi ai Ungariei pentru funcţia de comisar european au primit un vot de neîncredere în Comisia juridică a Parlamentului, fiind anumite suspiciuni privind un conflict de interese. Pe de altă parte, alţi candidaţi cu probleme de integ...
Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Paşcu, vicepreşedinte al Parlamentului European, consideră că ar trebui să avem un armistiţiu legat de luptele politice interne pe perioada cât România preia preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, spunând că exist...
Parlamentul European a dat undă verde joi unui acord negociat între UE şi SUA pentru a garanta mai bine protejarea datelor personale în schimbul de informaţii între autorităţile de poliţie şi judiciare americane şi europene....