unionisti - ultimele știri
Partidele care promovează dezideratul Unirii şi cele pro-europene sunt departe de a ajunge la un consens privind unificarea forţelor înaintea alegerilor parlamentare anticipate. Reprezentanţii Platformei DA spun că au venit cu ideea consolidării segm...
În ultimele săptămâni au apărut mai multe critici ale analiştilor politici din România faţă de preşedintele R. Moldova, Maia Sandu. În principal, criticile sunt faţă de strategia sa pentru declanşarea alegerilor parlamentare anticipate, mai ales pe f...
Unirea de la 1859 dintre Moldova şi Ţara Românească a fost rezultatul măiestriei diplomaţiei româneşti, dar şi al organizării exemplare a intelectualilor români. Unirea a avut piedicile ei, fiind salvată într-un moment critic de o femeie ambiţioasă d...
Un grup de unionişti din România şi Republica Moldova a trecut, sâmbătă, prin Râmnicu Vâlcea pentru a-şi arăta într-un mod inedit respectul faţă de veteranul de război Emil Veţeleanu, ignorat de către autorităţi de Ziua Naţională a României.
Mai multe formaţiuni unioniste sunt în proces de negociere pentru crearea unei forţe unice cu care să participe la următoarele alegeri locale care vor avea loc în acest an. Declaraţia aparţine lui Anatol Ursu, membru al Blocului Unităţii Naţionale. P...
Convenţia Euro-Unionistă renunţă la intenţia de a participa la alegeri în calitate de concurent electoral, dar va susţine candidaţii unionişti din mai multe circumscripţii uninominale, transmite IPN.
Preşedintele Blocului Unităţii Naţionale, Ion Leaşcenco, este invitatul de luni, 14 ianuarie, al emisiunii „Adevărul Live”. Vorbim cu activistul unionist, care a decis să candideze la parlamentare în circumscripţia din Călăraşi, de ce unioniştii din ...
Consiliul Republican al Partidului Liberal, întrunit în data de 28 decembrie, a decis participarea PL în alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Totodată, ca urmare a apelului de consolidare a tuturor unioniştilor, într-un front comun în jurul ...
Liderii civici unionişti au anunţat că vor participa la alegerile parlamentare din 24 februarie pe listele Partidului Democraţia Acasă care va avea drept siglă simbolul „Unirea”.
Deşi anterior a declarat în mai multe rânduri că între Rusia şi Republica Moldova există relaţii frăţeşti, Igor Dodon a mărturisit că şi atunci când afirmă că românii sunt fraţii moldovenilor, o spune sincer. În acest context, preşedintele i-a chemat...
Analistul politic Anatol Ţăranu, unul dintre fondatorii Convenţiei Euro-Unioniste din Republica Moldova, vine la „Adevărul Live Moldova” luni, 3 decembrie, pentru a vorbi despre noua platfformă unionistă de la Chişinău, şansele acesteia de a accede î...
Preşedintele Mişcării Populare Antimafie, Sergiu Mocanu, consideră că unioniştii din Republica Moldova nu mai sunt atât de activi în spaţiul public pentru că liderul PDM, controversatul om de afaceri Vlad Plahotniuc, nu ar mai finanţa activitatea ace...
Moderatorul emisiunii „Sfatul Ţării”, Anatol Ursu, de la postul de televiziune unionist din R. Moldova, 10TV, a anunţat în seara de luni, 1 octombrie, că întreaga redacţie a televiziunii a fost concediată „din cauza unei ştiri, care peste noapte nu a...
Marşul automobilistic unionist, programat pentru duminică, 23 septembrie, a fost amânat. Solicitat de IPN, preşedintele Blocului Unităţii Naţionale, Ion Leaşcenco, a spus că evenimentul a fost amânat deoarece, la o zi după ce a fost anunţată acţiunea...
Un marş automobilistic unionist va avea loc duminică, 23 septembrie, începând cu ora 12.00, la Chişinău. Coloana va porni din Piaţa Marii Adunări Naţionale. Iar cele aproximativ 100 de maşini vor avea arborate tricolore şi va răsuna muzică patriotică...
Partidul Acţiune şi Solidaritate, condus de către Maia Sandu, consideră că refuzul autorităţilor de frontieră de a permite accesul unor cetăţeni români în Republica Moldova care participă la un marş cu ocazia Centenarului pe motiv „că nu ar avea argu...
Reprezentanţii mişcărilor unioniste care au protestat în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse la Chişinău joi, 28 iunie, se declară îngrijoraţi de acţiunile întârziate ale organelor de poliţie prezente la protest, în cazul tânărului care a fost agresat de ...
În anul Centenarului Marii Uniri, CNSAS a publicat dosarele marilor personalităţi care au participat activ la actul din 1918, din Basarabia, Bucovina şi Transilvania, precum: Iuliu Maniu, Ion Flueraş, Pantelimon Halipa, Iosif Jumanca, Ioan Nistor şi ...
Acuzat de către preşedintele PAS, Maia Sandu, că luptă cu unioniştii, dar nu cu hoţii, Igor Dodon promite că va lupta şi cu unii, dar şi cu alţii, imediat ce socialiştii vor preluat guvernarea.
Igor Dodon consideră că articolul 142 din Constituţie trebuie exclus şi că acest lucru se va întâmpla odată ce socialiştii vor avea majoritatea parlamentară necesară. Articolul menţionat ar permite organizarea unui referendum de unire cu România, deo...
Igor Dodon a dat asigurări că „Republica Moldova va supraveţui, indiferent ce fac unioniştii”. Preşedintele s-a pronunţat pentru relaţii bune cu România, însă Bucureştiul trebuie să renunţe la ideea unionismului.
Autorităţile Buzăului marchează Centenarul Unirii cu un spectacol de muzică şi dansuri populare, de patru ore, programat pentru sâmbătă, 17 martie, de la ora 17.00. Intrarea se face pe bază de invitaţii acordate gratuit publicului, iar în sala ar tre...
Fostul premier al Republicii Moldova Iurie Leancă afirmă că în alegerile parlamentare din 2018 va lupta şi pentru voturile unioniştilor dintre Prut şi Nistru. Liderul PPEM consideră că nu există un alt politician la Chişinău care ar fi făcut mai mult...
Fostul preşedinte separatist catalan Carles Puigdemont, destituit de Madrid şi aflat la Bruxelles, a cerut vineri să fie ascultat de instituţiile europene, la o zi după victoria separatiştilor în alegerile din Catalonia, şi s-a declarat dispus să se ...
Catalanii sunt aşteptaţi astăzi la urne în cadrul alegerilor regionale anticipate, declanşate după izbucnirea crizei ce a fost generată de referendumul de la 1 octombrie privind independenţa acestei provincii a Spaniei, declarat ilegal de Curtea Cons...
Sondajul recent dat publicităţii de către Institutul de Politici Publice de la Chişinău pare că a fost un duş rece pentru unionişti. Dacă nu pentru cei de peste Prut (care, probabil, ştiu de mult cum stă treaba), cu siguranţă pentru „unioniştii” de d...
Igor Dodon a vorbit în seara de marţi, 22 noiembrie, în faţa a mii de simpatizanţi care îl urmăreau într-un LIVE pe reţeaua de socializare rusă „Odnoklassniki”, despre riscurile ce există pentru Republica Moldova în anul 2018, ce ar putea duce chiar ...
Membrii asociaţiei unioniste „Unirea ODIP” vor iniţia pe 1 aprilie o campanie de colectare a semnăturilor pentru demiterea preşedintelui Igor Dodon. Preşedintele asociaţiei, Vlad Bileţchi, şi-a anunţat intenţia miercuri, 29 martie, în cadrul unei acţ...
Fiica logofătului moldovean Costache Conachi şi soţia caimacanului Moldovei, Nicolae Vogodrie, a fost cea care a dezvăluit complotul antiunionist, după ce a violat corespondenţa soţului cu Constantinopolul şi a făcut publice scrisorile în întreaga Eu...
Premierul Dacian Cioloş a declarat, luni, că nu a discutat cu unioniştii care au manifestat în weekend la Bucureşti pentru că nu doreşte să intre în dezbateri electorale, iar Guvernul actual mai are doar două luni până la alegeri şi nu ar fi putut vo...
Început sâmbătă după-amiază, marşul pentru unirea Basarabiei cu România s-a terminat 26 de ore mai târziu, într-o atmosferă de oboseală şi plictiseală. După podul de flori, drumul crucii, marşuri şi manifestaţii (toate fără niciun rezultat), ideea un...
Tinerii care militează pentru unirea Basarabiei cu România aşteaptă duminică asumarea de către partide a unirii ca proiect de ţară, liderul lor, George Simion, anunţând "adunare generală" pentru ora 16.00. Peste 100 de persoane au rămas pe timpul nop...
Apelul lui Mihai Ghimpu către unionişti: Singura soluţie este integrarea
în UE prin Unire cu România
Candidatul Partidului Liberal pentru funcţia de preşedintele al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a semnat miercuri, 21 septembrie, o scrisoare către unionişti. Liberalul se declară singurul candidat unionist din această campanie electorală şi anunţă...
Asociaţia obştească „Onoare, Demnitate şi Patrie” (ODIP) a reacţionat după ce deputaţii socialişti au acuzat unioniştii că întreprind acţiuni de lichidare a statalităţii şi independenţei Republicii Moldova.
Aproximativ o sută de protestatari, susţinători ai unirii României cu Republica Moldova, s-au strâns, miercuri seară, în faţa Palatului Cotroceni. După aproape o oră în care au stat pe scaune în faţa Cotroceniului, cinci dintre reprezentanţii lor au ...
Aproximativ o sută persoane au protestat, sâmbătă seara, în Piaţa Universităţii, faţă de poziţia exprimată de preşedintele Klaus Iohannis în ceea ce priveşte unirea cu Republica Moldova, liderul de la Palatul Cotroceni afirmând zilele trecute faptul ...
Platforma unionistă Acţiunea 2012 a demarat o campanie prin care şi-a propus să doneze câte o hartă a României interbelice către 875 de şcoli şi facultăţi din Republica Moldova.
La final de an, o abordare ofensivă a dosarului reîntregirii naţionale pare, pentru unii dintre cei aflaţi momentan la putere, inoportună, amânabilă sine die, discutabilă doar în spatele unor uşi închise, pentru ca anumite metropole imperiale să nu a...
Cinci sute de români au cerut la Chişinău unirea Republicii Moldova cu România în cadrul unui marş care a trecut pe la ambasadele SUA, Germaniei şi României. Manifestanţii şi-au exprimat solidaritatea cu protestatarii din România şi cu victimele de l...
Înainte de începerea şedinţei comune a guvernelor României şi Republicii Moldova, la Constanţa, mai multe platforme unioniste au cerut premierilor celor două ţări să includă în agendă subiectul privind reunificarea.
Guvernul României şi Guvernul Moldovei au ţinut marţi, 22 septembrie, şedinţă comună la Neptun. România va acorda un împrumut Repulicii Moldova în cuantum de 150 de milioane de euro....
Tinerii basarabeni care au parcurs pe jos drumul Chişinău-Iaşi (aproape 200 kilometri) au fost primiţi la Constanţa cu căldură. Datorită unioniştilor locali care s-au zbătut ca oaspeţii să aibă parte de braţe deschise şi momente frumoase, pelerinii d...
Fostul preşedinte Traian Băsescu îl critică pe actualul şef al statului, Klaus Iohannis, că nu i-a întâmpinat personal pe tinerii din Republica Moldova care au ajuns ieri la Bucureşti după ce au plecat în urmă cu o săptămână din Chişinău. O delegaţie...
Preşedintele României, Klaus Iohannis, nu a avut posibilitatea să-i întâmpine la Palatul Cotroceni pe tinerii unionişti care au pornit pe jos de la Chişinău spre Bucureşti în Marşul lui Ştefan cel Mare. Aceştia au ajuns duminică la prânz în Piaţa Uni...
La Chişinău, votul dat de cetăţeni vine să arate în clar eşecul politicilor europene, susţinute în mod greşit şi de către Bucureşti. Votul de ieri a demonstrat că la Chişinău unionismul a învins europenismul şi Federaţia Rusă.
Sute de persoane au participat, sâmbătă, la o acţiune fără precedent organizată pentru a susţine demersul unirii României cu Republica Moldova. Români de pe ambele maluri ale Prutului au întins un tricolor de 300 de metri peste podul de la Sculeni, j...
Aproximativ 1.000 de persoane au participat duminică seara la o manifestaţie organizată în zona Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa, strigând „Unitate Naţională“ şi solicitând ridicarea interdicţiilor liderului unioniştilor, George Simion, expul...
Claudia Ioviţă, reprezentant „Acţiunea 2012”, şi Anatol Ursu, reprezentant „Tinerii Moldovei”, au anunţat că cifra participanţilor la marşul de sâmbătă se măreşte în urma expulzării ilegale a liderului unionist George Simion....
Constituţia României trebuie să fie identică cu cea a Republicii Moldova, entităţile politice şi civice pro-româneşti trebuie să se coaguleze. Republica Moldova trebuie să adere la NATO, iar Unirea trebuie să se înfăptuiască. „Doar astfel Republica M...
Noul context geopolitic face din Republica Moldova terenul de bătălie pentru mai multe curente de opinie. Alegerile din Găgăuzia de luna aceasta precum şi marcarea zilei de 27 martie la Chişinău sunt evenimente care vor da cursul viitoarei direcţii d...
Preşedintele României Klaus Iohannis a depus astăzi o coroană de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul Chişinăului, unde a fost aşteptat de aproximativ 100 de persoane. Acestea i-au transmis preşedintelui român că îşi doresc un...
Mişcarea unionistă din România a prins din ce în ce în ce mai tare la public, în ultimii ani. Insistenţa promotorilor şi, nu de puţine ori, vehemenţa acestora a reuşit să atragă din ce în ce mai mulţi susţinători. În data de 12 actombrie, unioniştii...
Mişcarea civică „Tinerii Moldovei“ anunţă că va acţiona în judecată Compania Publică „Teleradio-Moldova“, pe motiv că aceasta a refuzat să plaseze, contra plată, o serie de spoturi de informare cu privire la beneficiile unirii cu România. Totodată, t...
Format în mediile politice occidentale de la jumătatea secolului al-XIX-lea, Al.I.Cuza avea să devină la puţină vreme după sfârşitul revoluţiei de la 1848, una din figurile centrale ale elitei politice româneşti pentru care, realizarea Unirii Princip...
Susţinătorii unirii României cu Basarabia vor marca ziua de 24 ianuarie prin hore, concerte, flash-mob-uri şi arborarea drapelului tricolor. Evenimentele vor avea loc în Capitală, dar şi în mai multe oraşe ale ţării.
Pentru prima dată după Revoluţie, România a anunţat la nivel de şef de stat că vrea ca următorul proiect de ţară să fie unirea cu Republica Moldova. Reîntregirea României, îi spun unii. Atac la siguranţa naţională a Moldovei, îi spun alţii. O echipă ...
„Adevărul“ şi www.adevarul.ro demarează, începând de mâine, un serial multimedia dedicat unei idei tot mai vehiculate în ultimele luni: unirea României cu Republica Moldova.
Republica Moldova a devenit un subiect din ce în ce mai actual pe scena publică din România. Posibilitatea intrării în Uniunea Europeană a fraţilor din stânga Prutului a încins de-a binelea spiritele la Bucureşti....
Am participat astăzi la Conferinţa ”Asumarea politică a unui calendar al unirii Republicii Moldova cu România” şi mulţumesc Acţiunii 2012 pentru efortul pe care l-au făcut pentru a implementa în agenda publică un subiect atât de important precum reîn...