unbr - ultimele știri
Uniunea Naţională a Barourilor (UNBR) solicită autorităților competente sesizarea Curții Constituționale a României în vederea constatării existenței unui conflict de natură constituțională între Guvernul României și reprezentanții Justiției pe tema restanțelor salariale amânate de Executiv.
A murit prof. univ. dr. Momcilo Luburici, fondator și președinte al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir”. Comunitate academică și-a exprimat regretul la aflarea veștii.
Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) avertizează, miercuri, că au apărut mai multe pagini de internet care folosesc termeni precum „juridic”, „legal”, „drept”, uneori chiar „avocat” şi care practică servicii de consultanţă juridică în mo...
Avocata Alina Scafaru, din cadrul Baroului Vaslui, condamnată definitiv în septembrie 2016 pentru fapte de corupţie, continuă să profeseze. Baroul Vaslui a decis excluderea, apreciind că faptele pentru care a fost condamnată o fac nedemnă pentru prof...
Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) a hotărât, săptămâna trecută, ca toţi avocaţii să îşi taxeze clienţii în funcţie de lista cu onorariile minimale pe care aceştia le pot solicită pentru serviciile prestate. Spre exemplu, pentru o cere...
Fostul parlamentar de Galaţi a acţionat în judecată Uniunea Naţională a Barourilor din România şi baroul al cărui membru este, cerând să fie anulată decizia prin care a fost suspendat din avocatură, dar şi daune substanţiale pentru clienţii pe care s...
Avocatul Gheorghe Florea, preşedintele UNBR, a atacat dur la Alba Iulia, în discursul susţinut la deschiderea Congresului Uniunii Avocaţilor Europeni, ”justiţia paralelă”, care se duce în afara sălilor de tribunal.
Peste 50 de poliţişti bucureşteni fac miercuri percheziţii în două judeţe din ţară la mai multe persoane suspectate că pretindeau că sunt reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Barourilor din România (UNBR) şi organizau cursuri de avocatură, contra co...
Judecătoria Bacău l-a condamnat marţi, 1 iulie, pe Vasile Botomei la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru folosirea denumirilor de barou şi avocat. Decizia nu este definitivă şi a fost deja contestată. El este nemulţumit că nu a putut strămut...
Începând de luni, tabloul avocaţilor din România poate fi consultat pe site-ul Ministerului Justiţiei, alături de lista notarilor, a experţilor judiciari sau a experţilor criminalişti.