umf - ultimele știri
3.497 de candidaţi s-au înscris pentru admiterea la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, care are loc duminică, 24 iulie, începând cu ora 9. Numărul de candidaţi înscrişi este mai mare decât în anii precedenţi.
Până acum, în calculul notei de admitere la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi media de la bacalaureat reprezenta 10%. Conducerea UMF a stabilit şi datele pentru concursul de admitere în noul an universitar, 2022-2023.
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a anunţat că absolvenţii săi au obţinut cele mai bune rezultate la concursul naţional de rezidenţiat, pe locul doi clasându-se Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila...
Studenta care a făcut meditaţii gratuite în acest an cu soţii Nedea este singura care a reuşit să obţină punctajul maxim la examenul pentru intrarea la Medicină Generală.
Decizia prin care medicul este suspendat de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi a fost semnată de către rectorul instituţiei.
Toţi cei care vor să participe la examenele organizate de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi în această perioadă sunt nevoiţi să prezinte dovada vaccinării, a unui test sau o adeverinţă prin care să arate că au fost infectaţi cu COVID-19.
Un tânăr originar din Maroc, aflat la studii în Iaşi, la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T Popa”, a spus că România este o ţară mare şi frumoasă, dar nu înţelege de ce nu are autostrăzi.
Ieşenii au luat cu asalt în acest weekend centrele de vaccinare, mai ales centrul de la Universitatea de Medicină şi Farmacie, unde este organizat un maraton de vaccinare.
Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iaşi spune că, dacă nu ar fi fost luată această decizie, exista pericolul ca diplomele de absolvire de la UMF Iaşi să nu fie recunoscute.
Banca Europeană de Investiţii a aprobat un nou împrumut în valoare de 24 de milioane de euro pentru consolidarea cercetării, educaţiei şi sănătăţii publice la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.
Rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) Târgu Mureş, doctorul Leonard Azamfirei, susţine că suprasolicitarea profesională, fizică şi emoţională la care este supus personalul medical, inclusiv sub presiunea străzii,...
O studentă de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara a criticat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, cerinţele impuse studenţilor odată cu reluarea cursurilor. Studenta reclamă şi lipsa de atitudine a colegilor săi...
Teodora Ilie s-a clasat prima pe ţară la examenul de rezidenţiat de anul acesta, desfăşurat în 15 noiembrie 2020. A obţinut un punctaj aproape de maxim şi contrar unei cutume, care face ca mediciniştii să se orienteze către ramuri considerate „de top...
Una dintre cele mai bune studente de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti intervine în scandalul profesoarei cu un comportament ciudat, care a fost suspendată.
Suntem în pragul unui nou an universitar şi nimic din ceea ce ştiam despre admiterea la facultate, opţiuni, valori şi alegeri nu pare să mai fie valabil în plină pandemie. UMF Iaşi, una dintre universităţile din România pentru care partea pratică şi...
Peste 3.000 de candidaţi susţin duminică, la Romexpo, examenul de admitere la Universitate de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Un număr de 46 de olimpici naţionali şi internaţionali au optat deja pentru medicină, în cazul lor nemaif...
În pragul organizării examenului de admitere, rectorul UMF „Carol Davila“, prof. dr. Viorel Jinga, vorbeşte despre cum se raportează universitatea la contextul sanitar actual, dar şi despre cum s-a schimbat optica socială în ce priveşte sistemul medi...
Centrul de Consiliere Psihologică al Universităţiia de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj e deschis pentru profesioniştii din sănătate, cărăora le oferă suport psihologic
Scandalul iscat în jurul acuzaţiilor de incompatibilitate aduse neurochirurgului clujean Ştefan Florian, care şi-ar fi angajat fiul la disciplina pe care o conduce, a determinat o instituţie medicală de top din România să dezinformeze într-un răspun...
Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca a primit acreditarea internaţională pentru calitatea educaţiei. Această certificare reprezintă o recunoaştere a valorii instituţiei de învăţămân...
Parlamentarul Emanuel Ungureanu face o trecere în revistă a incidentelor petrecute la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj, care va fi premiată astăzi de preşedintele Klaus Iohannis. Ultimul scandal datează de săptămâna trecută, când procur...
Cinci profesori importanţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj (UMF), printre care şi un fost rector – Marius Bojiţă, sunt acuzaţi de fals intelectual şi abuz în serviciu. Procurorii, care au propus arestarea preventivă a inculpaţilor, s...
Metodologia stabilită de Ministerul Educaţiei pentru admiterea la studii universitare „trebuie să rămână aşa cum este, pentru că ordinul de ministru care aprobă metodologia nu este imperativ pentru universităţi, ci doar oferă un cadru legal, iar fiec...
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” din Iaşi (UMF) este singura unitate de învăţământ medical din România care a fost cotată de una dintre cele mai prestigioase instituţii de ranking academic din lume, Times Higher Education.
Un atac informatic a distrus site-ul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” (UMF) din Iaşi. Atacul a fost de tip ransomware, astfel că fişierele pe care virusul a reuşit să le acceseze au fost criptate, iar atacatorii au cerut bani p...
Concursul de admitere în rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, va fi organizat în 2018 de către Ministerul Sănătăţii, duminică, 18 noiembrie.
Cei care trec pragul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi pot vizita muzeele amenajate în spaţiile din jurul fostului Palat Calimachi. Folosite cu precădere de studenţi şi doctoranzi, spaţiile cu exponate constând în piese ana...
Ceremonia de absolvire a celor 1.502 studenţi de la facultăţile de Medicină, Medicină Dentară, Farmacie şi Bioinginerie ale Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore T. Popa” Iaşi are loc miercuri.
Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Capitală scoate la concurs peste 1.400 de locuri, din care 1.100 sunt la buget. Cele mai multe locuri sunt disponibile la Facultatea de Medicină, arată un comunicat al instituţiei.
De ani buni, medicina îi atrage ca un magnet pe absolvenţii de liceu care se pregătesc din timp să dea admiterea la facultăţile de profil, unde concurenţa este tot mai mare. Însă nu toţi care sunt admişi ajung să fie absorbiţi de sistemul medical pen...
Una din cele mai înalte clădiri din Iaşi este încă nefolosită, deşi au trecut aproape patru ani de la momentul în care Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ a cumpărat fostul sediu al Universităţii „Petre Andrei“ (UPA).
În faţa unuia dintre cele mai vechi aşezăminte de învăţământ superior din România se află un mic arc de triumf ridicat la finele secolului al XVIII-lea.
Universitatea de Medicină din Iaşi ar fi discriminat studenţii de cult adventist după ce ar fi programat examene sâmbăta, zi pentru care religia minoritară nu permite alte activităţi decât cele religioase....
Universităţile de medicină din România atrag în ultimii ani tot mai mulţi studenţi străini. Mulţi dintre aceştia aleg ţara noastră pentru că sunt admişi mai uşor la studii decât în ţările lor.
Alina Buliarca are 35 de ani, este medic specialist gastroenterolog şi s-a confesat pe Facebook, mărturisind că este victima noului sistem de impozitare.
Cele şase universităţi din Cluj-Napoca au realizat un proiect unic de prezentare şi de promovare comună a oraşului universitar cu scopul de a atrage şi menţine resurse umane de calitate. Primul produs al colaborării dintre aceste instituţii de învăţă...
Comedia romantică „Un prinţ de Crăciun/A Christmas Prince“, produsă de Netflix şi apărută recent pe platforma online, a fost filmată aproape integral în diferite locuri din România.
În timp ce viitorii medici acuză Ministerul Sănătăţii şi Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila de lipsă de transparenţă în organizarea concursului de rezidenţiat din Capitală, rectorul UMF Bucureşti, academicianul Ioanel Sinescu, a expli...
Peste 3.255 de candidaţi unici s-au înscris la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi“ din Iaşi. Faţă de anul trecut, s-a raportat o creştere de 72%. Numărul candidaţilor a crescut şi la Universitatea de Medicină şi Farmacia „Gr. T. Popa“, fiind rapo...
Aproape 1.900 de candidaţi au dat examen la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj ca să poată intra pe unul din cele 600 de locuri bugetate sau unul din cele 328 de locuri cu taxă. prima medie de admitere a fost 10, ultima - 5,23.
Siguraţa locului de muncă sau oprortunitatea de a putea lucra într-un spital din străinătate i-au convins pe numeroşi absolvenţi să se înscrie la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.
Concurenţă mare şi în acest an la admiterea la medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti....
Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" reclamă, într-o scrisoare adresată vineri premierului Dacian Cioloş, "tonul de denigrare care vine din zona Ministerului Sănătăţii" şi faptul că ultimele măsuri adoptate "periclitează procesu...
Premierul Dacian Cioloş a participat, luni, 3 octombrie, la deschiderea anului universitar la UMF ”Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca şi a afirmat că plagiatul este o problemă, că se cer măsuri drastice pentru recredibilizarea şcolii doctorale care est...
Doar şase locuri au mai rămas libere la Facultatea de Medicină, în urma concursului de admitere care a avut loc la începutul săptămânii. Trei dintre locuri aparţineau candidaţilor din Republica Moldova, iar celelalte trei rămase neocupate fac parte d...
Aproape 2.100 de persoane au susţinut luni, 25 iulie, examenul scris de admitere la specializarea pe care vor să o studieze la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.
Absolvenţii de liceu care s-au înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, la Universitatea Politehnica, dar şi cei care s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti au susţinut luni examenele de admitere...
Aproape 1.700 de candidaţi s-au înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi, concurenţa pe locurile de la buget fiind de 2,4 candidaţi pe un loc, faţă de patru candidaţi pe loc anul trecut....
Harald zur Hausen, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 2008 pentru descoperirea rolului cauzal al virusurilor papilloma în cancerul de col uterin, va ţine o prelegere luni, 4 iulie, la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca. O zi mai târzi...
Aproximativ 20 de studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Gr. T. Popa” din Iaşi au fost audiaţi de procurorii ieşeni într-un nou dosar de corupţie instrumentat împotriva unor cadre ale universităţii. Ionuţ Benea
Doi studenţi de la Facultatea de Medicină Generală a UMF Iaşi şi-au pierdut viaţa sâmbătă, 23 aprilie, într-un accident rutier soldat cu rănirea a altor trei persoane....
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu” din Cluj este obligată de instanţă să plătească daune morale de 1.500 de euro unei studente din Irlanda, după ce aceasta a fost exmatriculată deşi, iniţial, fusese declarată admisă şi a urmat 3 ...
Cel mai mare centru de limbi străine din Aachen, Germania finalizează acum la sfârşitul lui martie primul său program pilot de predare a limbii germane în România, la Târgu-Mureş. Proiectul a fost posibil datorită unei românce, Edit Botorog care i-a ...
Procurorii DNA, Serviciul Teritorial Iaşi, au descins la universităţile de Medicină din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara într-un dosar care vizează admiterea studenţilor străini. Surse universitare au declarat pentru „Adevărul” că vizată de ...
Comunitatea academică l-a ales pe chirurgul Viorel Scripcariu la conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Lupta a fost strânsă, pe loc secund fiind Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară.
Peste 100 de cărţi rare, în ediţie limitată, se află pe rafturile bibliotecii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi. Unele volume au peste 400 de ani de la editare şi sunt păstrate în condiţii speciale.
Mai multe maici catolice sunt cursante-model la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi şi la Şcoala Postliceală Sanitară. Aflate în slujba Domnului, ele fac studii de specialitate ca să-şi poată ajuta cât mai bine aproapele.
În Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”din Iaşi (UMF) a fost declanşat zilele acestea un nou scandal major. Rectorul interimar, Dragoş Pieptu, şi-a dat demisia în urma unei întrevederi cu ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifi...
Scandalul declanşat în urmă cu două zile, cu privire la o posibilă fraudă în ceea ce priveşte admiterea studenţilor străini la Universitatea din Medicină şi Farmacie (UMF) din Iaşi, ia amploare. Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a intrat pe fir ş...