stiri despre udmr

Ne aflăm într-un moment (dar nu de ieri, de azi) în care apariţia salutară a unor politicieni potriviţi cu rostul lor public e urgentă. Şi, din nefericire, încă improbabilă. În definitiv, ce lipseşte „candidaţilor“ de pe scena publică pentru a se califica eficient în competiţia pentru o mai bună guvernare? Nu vreau să fac pe deşteptul, deşi orice membru al electoratului e îndreptăţit să aibă criterii şi aspiraţii.

acum 41 minute · comentarii (0)

Statele Unite urmează să adopte sancţiuni dure împotriva Nord Stream 2. Legea americană Protecting Europe’s Energy Security Act vizează, în formula sa de proiect, sancţionarea armatorilor şi vaselor care pun conducte la adâncimi de 30 de metri şi mai mult pentru construcţia conductelor de export ruse către Europa, ţina fiind Nord Stream 2 şi Turkish Stream.

acum 37 minute · comentarii (0)

Imediat după dezastrul de la europarlamentare şi după întemniţarea lui Liviu Dragnea, în PSD s-a instaurat prioritatea zero: unitate. Partidul să rămână unit, nimic altceva nu contează. De fapt, nu e vorba despre de o atitudine adoptată conştient, ci de un reflex condiţionat, de o lecţie venită din istoria partidului şi pe care pesediştii o aplică automat ori de câte ori partidul parcurge perioade de restrişte.

acum 16 ore · comentarii (28)

Nici după condamnarea lui Dragnea se pare că premierul şi miniştrii responsabili n-au învăţat mare lucru. Cu justiţia nu te joci. Mai devreme sau mai târziu, ai sau nu ai imunitate parlamentară, tot ajungi să dai socoteală, să fii anchetat de procurori, iar dacă judecătorii te găsesc vinovat să înfunzi puşcăria. Pentru alegerile prezidenţiale din 2014, Corlăţean a fost salvat de Parlament. Deocamdată. Pentru 26 mai s-a deschis o anchetă penală.

acum 4 ore · comentarii (30)

Să facem un scurt exerciţiu de memorie, să ne întoarcem în timp, dar nu foarte departe şi să ne reamintim că la ediţia din anul 2018 a Galei „Hop“, ultima desfăşurată sub conducerea sa, binecunoscutul actor şi profesor clujean Bács Miklós le-a propus concurenţilor explorarea complexului univers pirandellian.

acum 5 ore · comentarii (0)

Sistemul medical românesc era, din punct de vedere al salarizării, un bolnav suferind de malnutriţie severă. Creşterea salariilor trebuia să se întâmple, la fel cum un înfometat are nevoie de hrană. Atât doar că, în mâinile neprofesioniştilor, prea multă hrană administrată prea repede poate duce la moartea pacientului. Se numeşte sindrom de realimentare.

acum 2 zile · comentarii (43)

E vremea pronosticurilor la Bruxelles, în paralel cu negocieri de ultim moment, înainte de Consiliul European de joi şi vineri, la care şefii de state şi guverne din UE sunt chemaţi să se pronunţe asupra poziţiilor de la vârful UE. Dezacordul franco-german întreţine suspansul. Între timp, preşedintele României este menţionat, azi, din nou, ca posibil succesor al lui Donald Tusk.

acum 2 zile · comentarii (0)

Văd un val întreg de reacţii negative faţă de legea care creşte nivelul indeminzaţiilor foştilor deţinuţi politic din perioada comunistă cât şi a persoanelor deportate şi strămutate din ordinul comuniştilor. Pe principiul: de asta ne doare pe noi? Hai să construim autostrăzi şi spitale, nu să dăm bani la „asistaţi“.

Sistemul de reguli a fost propus şi implementat pentru a asigura sănătatea finanţelor publice în Uniunea Europeană, pentru a asigura un mecanism automat de stabilizare la nivel macroeconomic. Regulile fiscale sunt încălcate grav, 12 ţări din UE sunt în procedură de deviere semnificativă în 2019. În 2020 lucrurile se complică. Reforma este din ce în ce mai necesară.

acum 2 zile · comentarii (6)