turisti straini - ultimele știri
România devine o atracție turistică pentru tot mai mulți străini, care aleg fie litoralul Mării Negre, fie stațiunile de munte de pe Valea Prahovei sau Poiana Brașov
Doi bărbați din București care se dădeau polițiști, acostau cetățeni străini sub pretextul unui control de rutină, dar care în final îi jefuiau pe aceștia au fost prinși în flagrant și, ulterior, au reținuți de polițiștii de la Investigații Criminale – Sector 1.
Comandantul de cursă lungă Laurenţiu Mironescu vorbește de Constanța din amintire, când orașul și stațiunea Mamaia erau pline ochi de turiști români și străini.
La piscinele de lângă București vin și turiști străini. Pentru a nu pierde mult timp pe drum, ei vin cu avionul.
Sorisrile vizitatorilor străini la punctele de frontieră au crescut în luna mai cu 13%, la 1,197 milioane, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
România are doar 1% din turismul european, într-o piață unde se învârt anual zeci de milioane de turiști și miliarde de euro. Adrian Voican, vicepreședintele ANAT, susține că trebuie să lăsăm aroganța de o parte și să învățăm să facem turism profesionist
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică, inclusiv apartamente şi camere de închiriat, în primele două luni ale anului, au însumat 1,597 milioane de persoane.
Primul președinte al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Alin Burcea, spune că lipsa promovării și a fondurilor dedicate este unul dintre motivele pentru care țara noastră nu este vizitată de turiști străini.
Hotelul de gheață de la Bâlea Lac, aflat într-un top mondial al destinațiilor magice de iarnă, a fost deschis. De Crăciun vor sosi primii oaspeți străini. Preţul pentru o noapte de cazare depăşeşte 600 de lei.
Sute de turişti străini au rămas blocaţi de miercuri în regiunea celebrului templu incaş Machu Picchu, după ce circulaţia trenurilor a fost sistată din cauza protestelor împotriva noii preşedinte a Peru.
Numărul turiştilor străini care au vizitat Grecia, în primele opt luni din 2022, s-a dublat comparativ cu perioada similară a anului trecut, în pofida războiului din Ucraina şi a inflaţiei.
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu, a anunţat marţi, că în anul 2022, faţă de 2021, se înregistrează o creştere totală a numărului de turişti de 37%, de la 3,2 milioane la 4,4 milioane.
Un turist străin care şi-a petrecut concediul în anul 1964 pe litoralul românesc s-a plâns autorităţilor de la Bucureşti că nu a avut unde să-şi cheltuiască banii. El a reclamat faptul că în staţiunea Mamaia nu există nicio modalitate de distracţie, ...
Directorul general al Paradis Vacanţe de Vis, Aurelian Marin, estimează un număr de aproximativ 30-40.000 de turişti străini pe litoralul românesc în acest an, comparativ cu 40-50.000 înainte de pandemie.
Securitatea comunistă dorea să controloze tot ceea ce se întâmpla în România. O atenţie cu totul deosebită era acordată turiştilor străini.
Operatorii din turism vor putea primi 40 de euro pentru fiecare turist străin care a achiziţionat şi plătit, printr-o agenţie organizatoare de turism de incoming în România, un sejur turistic sau circuit de cel puţin patru nopţi de cazare în ţara noa...
O filmare de la începutul anilor '90 ne arată cum se vedea litoralul românesc după Revoluţie, prin lentila unui turist străin. Castelul din Mamaia, discoteca de la parterul castelului, Complexul Perla şi alte spaţii dispărute apar pe înregistrarea ne...
Autorităţile române analizează posibilitatea ca turiştii străini care vor să viziteze România să prezinte obligatoriu un test Covid negativ la intrarea în ţară, a declarat, luni, ministrul Economiei, Mediului de Afaceri şi Turismului, Claudiu Năsui, ...
Numărul de sosiri ale vizitatorilor străini înregistraţi la punctele de control de la frontierele României a fost în primul trimestru din 2020 de 1,975 milioane, în scădere cu 11,3% faţă de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, confor...
Restricţiile de circulaţie impuse în întreaga lume afectează puternic economiile statelor, inclusiv pe cea a ţării noastre, care are deja pierderi însemnate din cauza lipsei turiştilor străini.
Complexul hotelier Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, construit în 1971 în staţiunea Olimp şi considerat perla turistică a litoralului românesc, este în plin proces de renovare, iar investitorii spun că va fi redeschis pe 15 iunie 2020.
Faţă de anul 2018, numărul total al turiştilor este cu 5,1% mai mare în 2019. Totuşi, turiştii străini care vin pe litoralul românesc încap pe un stadion de fotbal.
Ministrul Turismului Bogdan Trif vrea să crească numărul de turişti străini sosiţi în România dând bani agenţiilor de turism care-i aduc: 50 de euro pe „cap de turist străin” care petrece cel puţin 4 nopţi în ţara noastră.
Luna iulie 2019 a consemnat o creştere semnificativă, faţă de iulie 2018, a numărului de turişti străini care au ales ca destinaţie România. Dintre aceştia, puţini au ales să viziteze litoralul şi Delta Dunării.
Turiştii străini care ajung pe traseele montane din munţii Bucegi sunt şocaţi de mizeria pe care o întâlnesc în drum. Oamenii au lăsat mesaje pe site-urile de specialitate unde critică indolenţa autorităţilor cărora nu le pasă de gunoaiele din parcur...
Nouă cetăţeni străini au fost răniţi în după-amiaza zilei de vineri, 14 iunie, după ce căruţa în care se aflau s-a răsturnat pe un drum judeţean din Sibiu. Caii s-ar fi speriat şi ar fi pornit la galop, iar căruţaşul nu i-a putut controla, atelajul r...
Numărul total de străini care au vizitat România în trimestrul I a fost de 443,7 mii, cheltuielile acestora însumând 1,292 miliarde lei. Un turist străin sosit în România în primele trei luni a cheltuit în medie 2.912,9 lei.
Cererea pentru Bucureşti ca oraş pentru petrecerea Revelionului a început să crească în ultimii 4-5 ani, la început mai timid, iar acum, tot mai serios.
Numărul turiştilor străini sosiţi în primele nouă luni, în România, a fost de 2,21 milioane, iar aceştia au cheltuit 5,24 miliarde lei (1,12 miliarde de euro), cu 12% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni...
Privit de sus, de pe drumul ce leagă Cavnicul de Ocna Şugatag, satul Breb oferă trecătorului o privelişte de basm. Casele se înşiră pe dealurile dimprejur, cu imaginea Crestei Cocoşului pe fundal, într-un peisaj pur şi simplu spectaculos....
14 localităţi din provincie au fost incluse în clasamentul celor mai fermecătoare oraşe din România, pe care turiştii străini nu trebuie să le rateze.
Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,7%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (90,3%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 1...
Într-un articol postat în urmă cu cateva zile pe blogul său, o tânără originară din Londra relatează experienţa turistică trăită în zona Transilvaniei.
Până la Revoluţie, litoralul românesc era o destinaţie căutată de turiştii străini, care petreceau în staţiunile de la malul Mării Negre vacanţe de neuitat.
O dată la maximum trei zile, un turist care ne vizitează ţara este furat, tâlhărit, agresat sau ameninţat când intră în zona istorică a Capitalei. Cel puţin aşa arată o statistică a Poliţiei Române. Nici drumul de la Aeroportul Otopeni până în oraş n...
Mai mulţi turişti străini au simţit pe pielea lor ce înseamnă „ospitalitatea românească“, după o întâlnire cu controlorii RATB. Deşi au validat cartelele de călătorie, au fost amendaţi. Mai mult, controlorii au vrut să-i taxeze cu câte 50 de euro, nu...
Un grup de turişti străini a fost amendat de controlorii RATB în ciuda faptului că aceştia au validat cardul de călătorie, dar nu şi-au dat seama că sistemul dăduse eroare şi, prin urmare, călătoria nu a fost taxată. Mai mult, un martor susţine că st...
ANALIZĂ De ce ocolesc turiştii străini Delta Dunării. „Sunt nemulţumiţi de servicii şi comportament“
În anul 2017 au vizitat Delta Dunării puţin peste 24.000 de străini, o cifră considerată mică de operatorii din turism, care spun că la momentul actual nu există nicio strategie de promovare a singurei delte din lume declarată rezervaţie a biosferei....
Anul 2017 a reprezentat o schimbare de paradigmă pentru turismul românesc: ţara noastră a atras turiştii străini ca un magnet în timp ce ofertele i-au determinat pe români să prefere staţiunile de la noi în dauna celor din afara graniţelor, aşa cum o...
Turismul românesc este în creştere cu aproximativ 10%, a afirmat vicepreşedintele ANAT, precizând că numărul turiştilor străini va ajunge un record de peste 2,6 milioane, în timp ce doar în primele 9 luni, 9,5 milioane de turişti români au ales să-şi...
Nu mai puţin de 2,5 milioane de turişti au vizitat România anul trecut, potrivit celor mai recente statistici furnizate de Institutul Naţional de Statistică. În prima jumătate din 2017, însă, numărul turiştilor a crescut cu 10.9% faţă de perioada sim...
În primele şase luni ale acestui an 1,2 milioane de turişti străini au vizitat România, ei cheltuind în total 2,6 miliarde de lei, arată Institutul Naţional de Statistică (INS)....
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statitiscă, judeţul Braşov a atras în primele şase luni ale anului 2017 cei mai mulţi turişti străini. Pe următoarele locuri în clasament se află Timiş, Cluj şi Sibiu. Bucureştiul nu a fost inclus în top deoa...
Numărul de turişti străini în România a crescut în primele şase luni ale acestui an cu 10,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2016, până la 1,2 milioane, dintre care 30,4% au venit din Germania, Israel şi Italia, în timp ce numărul turiştilor români care...
Începând cu acest articol, o să vă povestesc despre oameni de turism pe care îi cunosc de mult timp şi despre amintirile mele legate de ei. Pentru că, de-a lungul a 20 de ani, am întâlnit foarte mulţi oameni, iar cu unii m-am şi împrietenit între tim...
România a atras anul trecut 2,47 milioane de turişti străini, care au cheltuit 1,32 miliarde de euro
Circa 2,47 milioane de turişti străini s-au cazat în România în 2016 şi au cheltuit în total 5,92 miliarde lei (1,32 miliarde euro), ceea ce înseamnă o medie de 2.398 lei (534 euro) de persoană, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţiona...
Numărul de turişti români şi străini în România a crescut în prima lună la peste 659 de mii, în creştere cu 13,4% faţă de ianuarie 2016, majoritatea turiştilor străini sosind din Bulgaria, Ungaria şi Italia, arată datele Institutului Naţional de Stat...
Anul 2015 a adus o majorare record a înnoptărilor turiştilor în România, ţara noastră fiind lider în clasamentul european cu o creştere de peste 10%, comparativ cu 2014. Cu toate acestea, nu foarte mulţi străini au fost atraşi, creşterea fiind condus...
Numărul de turişti străini în România a crescut anul trecut cu 10,6% faţă de anul precedent, până la 2,47 milioane, număr-record al ultimelor decenii, în condiţiile în care a crescut atracţia ţării pentru turiştii din Europa, Asia şi America da Nord,...
Niciun om raţional nu se aştepta ca aderarea la Uniunea Europeană să genereze minuni peste noapte. Aşa cum nici căderea comunismului nu a adus prosperitate peste noapte, dimpotrivă. Este firesc ca rezultatele să se vadă în timp, după o perioadă dific...
Aproximativ 1,92 milioane de turişti străini au vizitat România în primele nouă luni din acest an şi au cheltuit în total 4,61 miliarde de lei (1,02 miliarde de euro), ceea ce înseamnă, în medie, 2.397 de lei (533 de euro) pentru fiecare persoană, ar...
În anii de glorie ai Aeroportului Mihail Kogălniceanu, de aici se zbura către mai multe destinaţii din ţară, iar turiştii germani ajungeau pe litoralul românesc cu avionul.
Ultima navă de pasageri pe care a avut-o România, „Transilvania“, s-a scufundat în Dunăre, în Portul Galaţi, din cauza nepăsării autorităţilor care nu au făcut nimic pentru a o salva. După trei decenii, epava navei a fost scoasă la suprafaţă.
Numărul de turişti a continuat să crească în România, în iunie faţă de aceeaşi lună din 2015, cu 8,1%, până la 1,025 milioane de persoane, sub ritmul din primele patru luni ale anului, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
Talibanii au revendicat operaţiunea unui atentat cu camion-capcană care a vizat în noaptea de duminică spre luni un hotel securizat pentru străini la periferia capitalei afgane Kabul....
Litoralul românesc şi Delta Dunării atrag din ce în ce mai mulţi turişti români şi străini. În sezonul estival din acest an, peste patru milioane de turişti ar urma să cheltuiască circa 1,4 miliarde de lei pentru servicii de cazare şi masă, arată o a...
Un mic sat de pescari din Delta Dunării, Uzlina, a devenit în ultimele decenii o zonă turistică vestită, unde vizitatorii pot pescui, se pot relaxa şi gusta din delicatesele locale.
Turiştii străini, în special cei din ţările din nordul Europei, sunt uşor de impresionat atunci când vin în România pentru că nu au aşteptări mari de la ţara noastră, susţine Dumitru Fechete, directorul complexului hotelier President din Băile Felix.