turism iasi - ultimele știri
Iaşiul, unul dintre cele mai mari şi importante oraşe ale ţării, ar putea deveni, datorită modernizărilor aduse Aeroportului Internaţional, un punct turistic extrem de important, accesibil vizitatorilor din străinătate.
În ultimii ani, România a devenit o destinaţie tot mai căutată de turiştii străini. Peisajele superbe, clădirile istorice, precum şi mâncarea tradiţională sunt doar câteva dintre elementele care reuşesc să atragă tot mai mulţi vizitatori.
În ultimii ani, capitala Moldovei a trecut printr-o creștere importantă mai ales când vine vorba despre turism, susțin specialiștii în domeniu. Astfel, Iașiul a ajuns să concureze cu alte mari orașe ale țării, devenind un punct important de atracție.
Iașiul a devenit, de-a lungul anilor, un important punct de atracție pentru cetățenii de peste Prut. Conform oamenilor din turism, pe lângă distanța redusă, acest fenomen are mai multe explicații.
În ultimii ani, Iașiul a devenit un punct important de atracție pentru turiști. Astfel, conform specialiștilor, foarte multe persoane aleg să își petreacă timpul liber în capitala Moldovei.
De la memoria ruinelor Curții Domnești, până la Delta Moldovei și de la mănăstirile fortificate, până la crâșma prieteniei dintre Eminescu și Creangă, Iașiul este un loc pe care toți românii ar trebuie să-l viziteze, măcar o dată în viață.
În partea de est a Iaşiului, o "deviere" de la drumul principal care duce la Vaslui dezvăluie turistului peisaje frumoase, umbrite de codrii de stejar. Surprizele sunt pe trei paliere: biserici cu arhitectură unică, copaci seculari sau baza de agreme...
Parcul dendrologic de la Poiana-Deleni se întinde pe aproape opt hectare în partea nordică a judeţului Iaşi. A fost iniţiativa localnicilor în urmă cu peste 50 de ani. În timp, s-a transformat într-un colţ de rai, ascuns de ochii lumii civilizate, cu...