trib - ultimele știri
Tribul indigen Himba, cu o populație de 50.000 de locuitori, a interzis scăldatul și își oferă membrele de sex feminin vizitatorilor într-un ritual ciudat, menit să înăbușe gelozia. De asemenea, ei au scos în afara legii scăldatul, considerându-l un act „interzis”.
Statul american a luat o decizie rară, de a ceda parcul Upper Sioux Agency din Minnesota, cu o istorie încărcată, unui trib Dakot. În urmă cu 160 de ani, pământul a fost martor al unui război, care a dus la cea mai mare spânzurătoare în masă, din istoria SUA.
În premieră naţională, Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara împreună cu Institutul de Arheologie din cadrul Academiei Române, Filiala Iaşi şi sprijinul Consiliului Judeţean Timiş, organizează un simpozion internaţional dedicat culturii sarmaţil...
Unul dintre cele mai misterioase triburi de războinici care au străbătut Europa în Epoca Fierului au fost boii. Acest etnonim este şi astăzi subiect de dezbatere. Boii au fost însă printre altele, duşmanii de moarte ai dacilor, între cele două neamur...
Pentru tribul Ashanti, aurul a fost foarte important în ultimii1.500 de ani. Aceşti oameni au început să facă comerţ cu aur încă din secolul 5. Iar liderii tribului sunt şi acum acoperiţi cu aur, scrie BBC.
Tribul care l-a considerat pe prinţul Philip un zeu este acum în doliu. Moartea sa este o lovitură cruntă pentru ei.
Primul avion internaţional care a aterizat în Kenya după declanşarea pandemiei a fost cel al Tarom, după cum a declarat pentru „Adevărul” organizatorul vacanţelor celor peste 100 de români.
Şeful tribului amerindian Cherokee a cerut Jeep să nu mai folosească numele comunităţii pe care o reprezintă, transmite AFP.
Expresia „la capătul lumii“ nu are un sens metaforic, ci este cât se poate de veridică atunci când vine vorba deste Insulele Marchize, aflate la 1.600 km de Tahiti. Aici trăiesc de secole locuitorii celui mai izolat trib din lume, într-un cadru feeri...
Într-o vale din munţii Himalaya - Hunza - la 2.438 metri altitudine, în nordul Pakistanului, sunt câteva sate cu case sărăcăcioase, dar vesele şi colorate, în care trăiesc cei mai longevivi, cei mai sănătoşi şi cei mai fericiţi oameni de pe planetă.
Wawa Chombonggai avea şase ani când a fost condamnat la moarte de tribul său canibal fiind considerat un spirit rău după moartea părinţilor săi. Salvat de un ghid care l-a adoptat, adolescentul s-a întors în junglă după 13 ani pentru a-i confrunta pe...
După o mai bine o săptămână de căutări, corpul Alanei Cutland, studenta de la Cambridge care s-a aruncat dintr-un avion uşor în Madagascar pe 25 iulie, a fost găsit: un trib local a luat la pas, în picioarele goale, zona de savană parcurgând peste ze...
Americanul ucis cu săgeţi de membri ai unui trib de pe Insula Santinelei de Nord din Golful Bengal venise în acest loc aproape uitat de lume cu un scop clar, scrie „The Daily Mail“.
Românul Marcel Şaitiş, misionar penticostal în insula africană unde s-a refugiat fostul primar al Constanţei, spune că localnicii au probleme mult mai grave, precum sărăcia cruntă sau ciuma pneumonică, decât să urmărească subiectul unui corupt fugit ...
Povestea lui Pocahontas - prinţesa amerindiană care s-a îndrăgostit de englezul John Smith în timpul conflictului dintre coloniştii englezi şi indigenii din America - este arhicunoscută, în principal datorită producţiei animate Disney.
Izolat în pădurile din Himalaya, în vestul Nepalului, trăieşte unul dintre ultimele triburi din lume care refuză să se mute în aşezări permanente. Oamenii Raute se hrănesc cu carne de maimuţă şi cu ce le oferă natura, nu deţin pământuri şi nu cred în...
O tânără din Slobozia a avut anul acesta parte de experienţa vieţii ei. Fata a trăit pentru patru luni în mijlocul unui trib străvechi din Panama. Experienţa s-a concretizat printr-o expoziţie de fotografie, în cadrul căreia tânăra a surprins aspecte...
Femeile din tribul Kurya din Tanzania se căsătoresc reciproc. Acestea se comportă ca un cuplu normal, însă promovează ploigamia şi fac copii pe care îi cresc în interiorul familiei.
Regele Bansah al Hohoe, un conducător african în carne şi oase, nu crede în metodele tradiţionale de guvernare. El trăieşte de mulţi ani în Germania şi preferă să-şi conducă cei 200.000 de supuşi prin intermediul reţelei Skype şi prin telefon....
În drum spre Australia, pentru a participa la summit-ul G20, cancelarul german, Anghela Merkel, a vizitat Noua Zeelandă, unde s-a întâlnit cu aborigenii tribului Maori.
Tribul care duce o viaţă neschimbată de 10.000 de ani: trăieşte în peşteri şi mănâncă doar din vânat
Pe malul lacului Eyasi din Tanzania trăieşte ultimul trib care a decis să rămână neschimbat de zece mii de ani. Membrii tribului Hadza nu cresc animale şi nu cultivă plante, ci sunt vânători din tată în fiu....
Aproximativ 700 de persoane care făceau parte dintr-un trib sirian au fost ucise în ultimele două săptămâni de către militanţi ai Statului Islamic (SI), informează Reuters. Cu doar o zi în urmă, extremiştii jihadişti au mai executat 80 de bărbaţi din...
Comunitatea Kaxinawá sau Huni Kui, care se traduce prin „Adevăraţii oameni“, unul dintre cele mai reticente triburi faţă de vizitele din exterior, localizat în vestul Braziliei, va accepta pentru prima dată prezenţa turiştilor în luna septembrie, pe ...
Sunt oameni a căror existenţă în jungla amazoniană este, adesea, negată, în special de traficanţii de droguri, de petrolişti sau de cei care practică exploatarea forestieră ilegală şi care fac bani grei de pe urma pământului locuit de sute, dacă nu d...
De secole, tribul Anga din Papua Noua Guinee practică o tehnică unică de mumificare: afumarea cadavrelor. Odată afumate, mumiile nu sunt puse în morminte, ci pe dealuri, pentru a veghea asupra oamenilor.
Moştenitorul imperiului Rockefeller a murit la 23 de ani, în 1961, în Noua Guinee. Publicul nu a ştiut motivul, dar un scriitor a investigat chestiunea şi a aflat un adevăr dur - Michael C. Rockefeller a fost prins şi mâncat de canibali.
Zeci de triburi din toate colţurile lumii au reuşit să supravieţuiască şi să ocolească civilizaţia, trăind în afara vieţii moderne o existenţă permanent sub semnul întrebării: cât vor mai rezista?
Pierdută în Oceanul Indian, în Golful Bengal, insula North Sentinel adăposteşte una din puţinele civilizaţii neîntinate de lumea modernă. Toate încercările de a lua legătura cu localnicii, botezaţi sentinelezi, au fost sortite eşecului din cauza prim...
FOTO VIDEO Ritualuri violente. Femei bătute cu bâte şi ramuri cu spini pentru a-şi demonstra iubirea
Un fotograf francez a surprins ceremoniile impresionante dintr-un trib din Etiopia, în cadrul cărora femeile sunt bătute cu bâte şi rănite cu ghimpi ori de câte ori decid bărbaţii din comunitate.
Cincizeci de membri ai unei comunităţi din India care spun că descind din unul din triburile biblice pierdute ale Israelului au zburat la Tel Aviv ca să se instaleze în statul evreu, informează BBC....
Atunci când actul sexual este practicat doar pentru reproducere, anumite tendinţe, pur şi simplu, nu sunt parte din sexualitate.
Asistentul universitar Dragoş Constantin Nica de la Facultatea de Geografie a Universităţii „Cuza" din Iaşi împreună cu prietenii săi, Ludovic Vieru şi Adrian Gheorghică, au cucerit cel mai înalt vârf din Africa, dar au văzut moartea cu ochii. Nu reg...
Membrii tribului Baju din Asia de Sud - Est, cunoscuţi sub numele de "ţiganii mării din Malaysia şi Indonezia", sunt practic versiunea reală a "Aquaman"....
Unul dintre ultimele triburi sălbatice indiene este de negăsit, după ce traficanţii de droguri din Peru ar fi atacat gărzile braziliene ce aveau în sarcină tocmai protejarea insulei respective....
O emisiune despre un trib amazonian, care a fost difuzată pe BBC, a fost acuzată de doi experţi de "falsificarea" unor scene şi de traducerea greşită a unor interviuri, cu scopul de a contura o imagine negativă a tribului Matisgenka....
Trăiesc în colibe de lut înguste, împreună cu animalele, şi privesc indiferenţi la ce are omul alb. Sunt membrii unui trib vechi de secole, întins de la sud de Nairobi şi până după graniţa cu Tanzania. Membrii tribului masai aleg un stil de viaţă ini...
Un trib izolat din pădurea Amazon a fost filmat în premieră de o echipă BBC, de la un kilometru distanţă. Tribul se află în apropiere de graniţa dintre Brazilia şi Peru.
Guvernul brazilian a dat publicităţii fotografii cu triburi amazoniene pe cale de dispariţie, în cadrul unei campanii de salvare a acestora....
Africa înseamnă de aproape doi ani „acasă“ pentru Luminiţa Prisecaru, o ieşeancă în vârstă de 28 de ani care munceşte voluntar ca să transpună în litere limbajul unui trib străvechi. Tânăra a plecat în misiune alături de membri ai unei organizaţii br...
Ultimul membru al unui trib vechi, ce a trăit în insulele Andaman din Oceanul Indian de 65.000 de ani, a murit la vârsta de 85 de ani, informează CNN....