tratament inuman - ultimele știri
Parchetul Naţional Antiterorist al Franţei (PNAT) a primit o plângere împotriva lui Ahmed Nasser al Raisi, noului preşedinte al Interpolului (instituţie cu sediul central la Lyon), conform Agenţiei France-Presse, care citează o sursă din interiorul P...
Punerea în executare a unui mandat de arestare emis de un stat membru al Uniunii Europene poate fi anulată în cazul în care există riscul concret al tratamentelor inumane din cauza condiţiilor de încarcerare în statul respectiv. Asta a decis Curtea d...
Sărăcia, superstiţiile locale şi încercarea familiilor de a scăpa de o povară face ca bolnavii psihic din Indonezia să-şi ducă viaţa în instituţii care aduc aminte mai degrabă de lagărele de concentrare sau de închisori decât de locuri unde ar putea ...
Guvernul italian a promis luni că va demara o anchetă asupra modului în care mai mulţi imigranţi din Siria şi Egipt au fost trataţi la un centru de primire de pe insula Lampedusa, informează BBC.