tradeville - ultimele știri
Românii care au subscris acțiuni ale Hidroelectrica nu le vor primi pe toate, ci li se vor returna banii, dat fiind că acţiunile ofertei Hidroelectrica au fost suprasubscrise de 4,7 ori.
Listarea Hidroelectrica se dovedește a fi un succes, spune unul dintre principalii brokeri din România, plângându-se însă că nu încasează niciun comision, în ciuda avalanșei de clienți.
2.500 de clienți au emis 2640 de ordine de subscriere vineri, până la ora 16,00, potrivit Casei de brokeraj Tradeville.
Investitorii individuali de la BVB ar putea subscrie în jur de 30% dintr-o Ofertă Publică Secundară prin care acţionarul minoritar Fondul Proprietatea (FP) va vinde o participaţie de cel puţin 15% din acţiunile Hidroelectrica, estimează analiştii Tra...
Aurul a avut o evoluţie spectaculoasă în ultimul an şi jumătate, preţul său crescând cu peste 45% faţă de minimul din august 2018, se arată într-o analiză de specialitate realizată de Tradeville.
După lansarea noii game de iPhone X, o analiză de piaţă realizată de casa de brokeraj Tradeville estimează pentru 2018 că preţul mediu de vânzare al telefoanelor va ajunge la 752 de dolari. Adică, mai mult cu 3,87% faţă de 2017.
Gigantul american Amazon a înregistrat creşteri financiare remarcabile şi se află în plină expansiune, arată cea mai recentă analiză realizată de Tradeville.
Principalele companii de utilităţi au înregistrat anul trecut profituri în scădere sau creşteri sub 5%, potrivit rezultatelor preliminare pentru 2017, se arată într-o analiză Tradeville....
Cele mai mari companii energetice din România şi-au revenit pe finalul anului trecut, după aproape trei ani de scăderi puternice ale acţiunilor, consideră Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct al companiei de brokeraj Tradeville....
Aţi citit vreodată ştiri cu Q3/Q2, EBIT, EBITDA, ROE şi alţi termeni din această limbă păsărească? Ei bine, acum aceste expresii pot ajunge pe înţelesul tuturor, pentru că Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a lansat platforma www.fluentinfinante.ro, des...
articol publicitar
Bursa din România oferă cele mai bune randamente ale dividendelor din lume, iar dacă vrei să profiţi de asta şi să faci bani, îţi poţi investi economiile în acţiunile companiilor de stat din domeniul energiei, pe care autorităţile le-au listat în ult...
Tabletele, smartphone-urile, consolele de jocuri şi gadgeturile electronice importate din China s-ar putea scumpi în lunile următoare, ca urmare a trendului general de apreciere a dolarului american, a declarat, pentru „Adevărul“, Mihai Nichişoiu, an...
Cursul dolarului s-ar putea aprecia în perioada următoare în cazul în care Rezerva Federală – banca centrală a SUA – va decide majorarea dobânzilor de referinţă, chiar dacă voltatilitatea va continua, consideră Mihai Nichişoiu, Specialist Pieţe de Ca...
Principalele aşteptări din partea investitorilor de la compania de brokeraj cu care colaborează se referă la oferirea de recomandări privind oportunităţi de investiţii sau de analize macro şi pe companii, precum şi la furnizarea unor platforme de tra...
Cele mai bune acţiuni de cumpărat în 2015. Companiile energetice sunt, de regulă, cele mai bune acţiuni de cumpărat în 2015, alături de Fondul Proprietatea. Mai nou există, însă, şi posibilitatea de a cumpăra, indirect, titluri Google, Apple sau Face...
Leul se va deprecia mai departe în faţa dolarului, estimează specialiştii, în condiţiile în care moneda americană a atins ieri un nou record în faţa celei naţionale, de 4,2107 lei pe unitate la cursul oficial anunţat de Banca Naţională a României (BN...
Deprecierea leului în raport cu dolarul american, care a ajuns la un nivel de peste 4 lei, determină automat majorarea preţurilor pentru bunurile tranzacţionate în dolari, respectiv carburanţii, gazele de import sau electronicele importate din China.
Importurile din China ar trebui să se scumpească în total cu 17-18%, dacă se iau în calcul atât evoluţiile cursurilor valutare din ultimul an, cât şi cele anticipate pentru 2015, potrivit companiei de brokeraj Tradeville.
România trebuie să răspundă, în 2015, la două tipuri de provocări: indentificarea unor soluţii pentru rezolvarea unor probleme mai vechi care ţin de nivelul structural al ţării noastre şi evitarea principalelor riscuri care se prezintă la orizont – p...
Acţiunile emise de către Commerzbank – a doua bancă germană după mărime, ale producătorului de anvelope Continental, ale Deutsche Post – poşta germană şi ale companiei aeriene Lufthansa se pot tranzacţiona începând de azi pe platforma ATS a Bursei de...
Românii ar trebui să-şi regândească poziţionarea faţă de depozitele în euro, în contextul în care toate semnalele arată că dolarul va fi moneda atractivă în raport cu moneda europeană în 2015 şi s-ar putea aprecia faţă de aceasta până la atingerea un...
Pentru perioada următoare, specialiştii companiei de brokeraj Tradeville văd ca oportune pariurile pe aprecierea mărfurilor agricole şi cele pe deprecierea cuprului, aurului şi petrolului, după ce scumpirea cafelei şi deprecierea minereului de fier a...
Firma de brokeraj Tradeville va aduce cinci noi acţiuni pe sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi va renunţa la calitatea de market maker pentru cinci emitenţi.
Acţiunile Transelectrica, Trangaz, Romgaz, Electrica şi Petrom au un potenţial ridicat de câştig pentru investitori, în timp ce Nucleareletrica reprezintă „o mare dezamăgire“, potrivit unei analize a casei de brokeraj Tradeville privind dividendele p...
Deşi tensiunile din Ucraina au generat scăderi ale rulajelor şi cotaţiilor la Bursa de Valori Bucureşti, investitorii care au mizat pe datele fundamentale ale companiilor, ignorând disputa dintre Ucraina şi Rusia, ar putea câştiga până la 30%. Nouă c...
Acţiunile Petrom, Rompetrol Well Services, Transgaz, Transelectrica, dar şi cele ale Băncii Transilvania, Antibiotice Iaşi şi ale SIF-urilor au oferit randamente mai mari decât rata dobânzilor bancare, potrivit unei analize realizate de casa de broke...