
CGMB a votat noi preţuri la biletele pentru spectacolele de la Teatrele „Nottara”, „Bulandra”, „Constantin Tănase” în stagiunea 2022-2023
Consilierii generali din Capitală au votat, în şedinţa de joi, tarife noi pentru biletele la spectacolele de la Teatrele "Nottara", "Bulandra", "Constantin Tănase" în stagiunea 2022-2023. Actriţa Monica Davidescu, membru în Consiliul General, a atras atenţia, înaintea votului, că preţurile la biletele de teatru cresc, în condiţiile în care veniturile spectatorilor din Bucureşti nu se majorează de la o şedinţă a CGMB la alta.