taranisti - ultimele știri
Liderul legiunii Arhanghelului Mihail a fost ales deputat de Neamţ la doar 32 de ani, furnizând un mare şoc la scrutinul parţial de acum 81 de ani, pe 31 august 1931.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, la România TV, despre decizia de a candida la alegerile europarlamentare, precizând că PMP se va bate pentru patru locuri de eurodeputat. A comentat, de asemenea, alianţa PNŢCD cu PSD, despre care a spus că ...
La 29 ianuarie 1990, în Bucureşti a avut loc primul mare miting organizat la iniţiativa PNŢCD ca răspuns la decizia lui Ion Iliescu de a participa alături de FSN la alegerile din luna mai.
În 27 martie 1926, după patru ani în care s-a aflat la cârma ţării, guvernul condus de Ion I.C. Brătianu îşi depunea mandatul. Înainte de asta, premierul liberal s-a prezentat la Cameră şi Senat, pentru a da citire decretului de dizolvare a Parlament...
Iuliu Maniu a rămas în istorie drept un simbol al democraţiei, un lider politic care a luptat toată viaţa împotriva instaurării regimurilor dictatoriale.
După aproape şapte ani în care a fost condusă de Ion Iliescu, după zeci de ani în care a cunoscut trei dictaturi, România a virat la dreapta. Era 17 noiembrie 1996. Alesul era tot un „escu“. Emil Constantinescu. Cei mai mulţi îşi amintesc prima dată ...
În anul 1969, ţărăniştii au încercat să-l convingă pe Corneliu Coposu să plece în exil, de unde să conducă Partidul Naţional Ţărănesc şi să revigoreze astfel mişcarea anticomunistă.
Însemne electorale cu figuri geometrice, sloganuri ironice şi înţepătoare la adresa adversarilor politici şi găşti de mardeiaşi electorali care se luau la bătaie în plină stradă. Aşa erau campaniile electorale din perioada interbelică, în vremea în c...
Corneliu Coposu, seniorul politicii româneşti, deplâns de o ţară întreagă, a suferit nu doar din cauza prigoanei comuniste, ci şi a batjocurii postcomuniste. După cei 17 ani petrecuţi în lagărele de exterminare de la Aiud, Jilava sau Canalul Dunăre-M...
Comitetul Naţional de Conducere al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat a decis, luni, să nu susţină niciunul dintre candidaţii la preşedinţia României intraţi în turul doi, Victor Ponta şi Klaus Iohannis....
Unde este flacăra militantă care anima partidul în primii 10 ani după 1989? PNŢCD nu avea nevoie să declare că este de dreapta (şi nici nu o făcea), dar avea o vocaţie clară şi inconfundabilă....
Aceştia vor fi reprezentaţi la congresul din 2 noiembrie de la Bucureşti de nouă delegaţi aleşi şi doi delegaţi de drept.
Pentru peisajul political României anului 1946 nu era nimic neobişnuit ca aşa-zişii simpatizanţi ai guvernului majoritar comunist să atace furibund adunările opoziţiei. Tabloul făcea parte dintr-un plan macabru, creionat la Moscova şi pus în aplicare...
Scandalurile electorale care au acaparat în ultima lună spaţiul de emisie al televiziunilor de ştiri, paginile electronice şi scrise ale ziarelor locale şi naţionale le regăsim şi în presa din anii crizei economice interbelice, 1928 - 1933.
Liderii PNŢCD Vrancea au cerut tuturor membrilor şi simpatizantilor, precum şi tuturor celor care cred în principiile şi valorile dreptei democratice să nu se prezinte la vot duminică.
Comitetul Judeţean Vrancea al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat s-a întrunit ieri şi a decis strategia pentru alegerile din iunie.
Aproape 200 de persoane au ieşit în stradă sâmbăta trecută pentru a marca împlinirea a 64 de ani de la demararea procesului politic intentat de comunişti membrilor Partidului Naţional Ţărănesc. Cu lumânări în mână, manifestanţii au plecat din Piaţa C...
Membrii Partidului Naţional Ţărănesc Creştin-Democrat (PNŢCD) din Constanţa consideră că Ion Diaconescu poate fi aşezat în pleiada de lideri ai partidului care au devenit simboluri ale politicii naţionale....