
Veste bună: Mai puţine firme argeşene închise în primele două luni ale anului
Doar 103 firme şi-au închis activitatea în primele două luni ale acestui an. În aceeaşi perioadă a anului trecut, 374 de agenţi economici îşi închideau porţile.
Doar 103 firme şi-au închis activitatea în primele două luni ale acestui an. În aceeaşi perioadă a anului trecut, 374 de agenţi economici îşi închideau porţile.
Autorităţile portuare au interzis orice manevre în portul fluvial Constanţa Sud din cauza vântului foarte puternic, ce a suflat întreaga zi şi care ar fi putut provoca evenimente neplăcute.
Conducerea Operei Naţionale Române din Cluj a anunţat că spectacolele lunii octombrie vor fi reprogramate sau vor fi prezentate în alte locuri. Motivul anulării spectacolelor este imposibilitatea utilizării centralei termice, care nu mai îndeplineşte noile condiţii legale pentru a funcţiona.
În controalele efectuate săptămâna trecută pe străzile judeţului, poliţiştii responsabili cu circulaţia rutieră au sancţionat 1.007 participanţi la trafic. Dintre aceştia, unui număr de 35 şoferi le-a fost suspendat dreptul de se mai urca la volan.
"Gropzilla", cel mai mare crater în asfalt conform "Top 10 gropi din România" alcătuit de "Adevărul de Seară" şi Europa FM, va mai chinui şoferii gălăţeni încă câteva luni. Lucrările pentru remedierea avariei la canalul colector vor fi sistate încă două luni din cauza creşterii nivelului Dunării. “Groapa gropilor” s-a transformat peste noapte într-un lac, astfel că termenul de 15 martie anunţat de primarul Dumitru
Ceaţa densă care s-a lăsat încă de aseară asupra judeţului a determinat autorităţile să suspende manevrele navelor în porturilor constănţene. La ora 20.30, porturile au fost închise.
Elevii unităţilor şcolare din Găneasa, Potcoava şi Poboru nu au mers astăzi la cursuri, deoarece şcolile au fost închise.
În şcolile din 14 localităţi au fost întrerupte cursurile. Inspectorii şcolari vor decide în această după-amiază care unităţi de învăţământ vor fi închise.
Turiştii blocaţi în Bulgaria, la aproape zece kilometri de Vama Veche, au ajuns aseară în ţară după ce au stat mai bine de 12 ore înzăpeziţi. După acest incident firma Ozlem Tur a suspendat cursele spre Turcia.
Oamenii care au venit astăzi în Autogara Focşani pentru a pleca cu autobuzul spre mai multe destinaţii din judeţ şi din afară au aflat că trebuie să se întoarcă de unde au venit.
43 de clase au cursurile suspendate pentru o săptămână. De asemenea, Seminarul Teologic Dorohoi, Grupul Şcolar ,, Dr. Ciucă,, Săveni şi Grupul Şcolar de Industrie Uşoară rămân închise după ce au fost confimate mai multe cazuri de gripă nouă atât la elevi cât şi la profesori.
Numărul întreprinzătorilor care renunţă la afacere din cauza crizei financiare creşte de la o lună la alta.