suplimentare - ultimele știri
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul primei rectificări bugetare din acest an, pornind de la un deficit de 23,51 miliarde lei în scădere faţă de deficitul de 33,81 miliarde lei înregistrat la aceeaşi perioadă a anului 2021.
CN Aeroporturi Bucureşti suplimentează numărul angajaţilor care intră în contact direct cu pasagerii
Procesul de reorganizare a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti prevede o suplimentare a numărului de personal care intră în contact direct cu pasagerii şi care să poată lua măsurile care se impun pentru reducerea aglomeraţiei, a informat miercu...
Discuţii la nivel înalt au avut loc miercuri între oficiali din Kazahstan şi România pe tema diversificării şi suplimentării resurselor de petrol pentru ţara noastră.
Judecătoria Galaţi a revocat controlul judiciar faţă de fostul adjunct al şefului IPj Galaţi şi fostul şef al Serviciului de Investigaţii Criminale, anchetaţi în prezent pentru falsificarea centralizatoarelor ce vizau orele suplimentare prestate de p...
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), instituţie aflată în coordonarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, a transmis, miercuri, că a identificat resursele financiare necesare şi a suplimentat Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus cu cât...
BCR suplimentează plafonul IMM Invest cu 400 milioane de lei. Ce tipuri de finanţări pot fi accesate
Banca Comercială Română (BCR) anunţă că până în prezent a acordat finanţări în valoare de 1,2 miliarde de lei în cadrul programului IMM Invest 2021 şi a obţinut suplimentarea plafonului iniţial cu încă 400 de milioane de lei.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Ialomiţa a suplimentat efectivele angrenate în misiuni, în acest weekend, în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă la manifestările cu public numeros organizate pe raza judeţului.
Un număr de 39.704 persoane fizice s-au înscris la producători/dealeri auto, în cadrul Programului Rabla Clasic 2021, arată ultimele date publicate de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Un număr de 25.340 de autovehicule şi 175 de motociclete au fost achiziţionate prin intermediul programului „Rabla Clasic” din acest an, transmite Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, lansate anul acesta pe 26 aprilie, s-au bucurat de un interes neaşteptat, confirmat de epuizarea într-un timp foarte scurt a bugetelor alocate persoanelor fizice, chiar dacă acestea au fost mai mari decât în ani...
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat, vineri, că va suplimenta din nou bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Plus cu 40 milioane de lei.
Reprezentanţii clubului, susţinuţi de primarul Cristi Misăilă, încearcă să-i înduplece pe aleşii locali să accepte suplimentarea bugetului cu încă 8,8 milioane de lei.
Fermierii au depus 2.739 de cereri în valoare de 4,2 mld lei pentru programul Agro IMM Invest, a transmis Dumitru Nancu, directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM).
Începând de marţi, 13 aprilie, vor fi suplimentate locurile pentru vaccinare în cadrul centrului din incinta Şcolii „Mircea Eliade” din Olteniţa.
Premierul Florin Cîţu a precizat că a discutat cu ministrul Sănătăţii şi cu şeful DSU, Raed Arafat, şi vor mai fi câteva întâlniri în acest final de săptămână pentru a evalua situaţia paturilor la ATI, în contextul în care la Spitalul din Craiova, do...
Situaţia devine tot mai critică la cel mai mare spital din Oltenia. În ATI Covid nu mai este niciun loc liber, iar în izolatorul UPU tot mai mulţi pacienţi în stare gravă aşteaptă eliberarea unui loc în Terapie Intensivă.
În urma unei videoconferinţe convocate luni de DSP Alba la care au participat reprezentanţi ai tuturor spitalelor din judeţ s-a discutat şi stabilit suplimentarea cu peste 70 a numărului de paturi destinate tratării bolnavilor COVID din Alba.
Comitetul de Monitorizare a Programului Interreg Europe a aprobat, săptămâna trecută, un apel suplimentar de finanţare dedicat partenerilor din cele 258 proiecte Interreg Europe afectaţi de pandemia Covid-19 în implementarea proiectelor, a anunţat Mi...
Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) susţine că în cazul deschiderii şcolilor capacitatea cabinetelor şcolare din cadrul unităţilor de învăţământ de a realiza teste rapide este scăzută, având în vedere că multe dintre cadrele medicale şcolare sunt de...
Blue Air suplimentează zborurile pe ruta Bucureşti – Londra Heathrow pentru a răspunde cererii crescute din perioada sărbătorilor de iarnă, a anunţat compania.
Executivul va suplimenta joi cu 750 numărul de posturi din învăţământul preuniversitar, atât personal didactic cât şi nedidactic auxiliar, printr-un proiect de hotărâre.
Cererea de transport către Litoral se menţine ridicată în această săptămână, astfel CFR Călători îşi adaptează în extrasezon capacitatea de transport la solicitările de trafic şi suplimentează cu vagoane trenurile spre/dinspre Constanţa şi Mangalia.
Autorităţile sanitare din Alba au fost nevoite să suplimenteze, în ultimele 24 de ore, locurile pentru bolnavii COVID-19, după ce spitalele care sunt dedicate tratării acestora s-au umplut.
Numărul paturilor de terapie intensivă la Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias” şi la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti va fi suplimentat în perioada următoare, a anunţat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru. Declaraţia...
CFR Călători şi-a adaptat mersul trenurilor la condiţiile de circulaţie impuse prin Ordonanţele Militare şi prin instituirea stării de urgenţă, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu COVID 19. Pentru asigurarea distanţei sociale, în trenuri s...
În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei au trecut peste 26.400 persoane, cetăţeni români şi străini, dintre care aproximativ 16.200 pe sensul de intrare şi 10.200 pe cel de ieşire din ţară şi peste 17.500 mijloace de transport.
Bugetul Ministerului Sănătăţii a fost suplimentat, marţi seară, cu 350 de milioane lei pentru achiziţia de materiale sanitare în vederea pregătirii pentru a reduce riscurile de răspândire a virusului, a anunţat şeful Cancelariei primului ministru, Io...
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, duminică noapte, că există în plan suplimentarea locurilor pentru carantină, având în vedere numărul tot mai mare de persoane care vin din zone cu răspândire largă a coronaviru...
Modificările sunt valabile în perioada 10-17 octombrie. În afara a două curse suplimentare zilnice (ambele pe relaţia cu Bucureşti Nord) va fi suplimentat numărul de vagoane la zeci de trenuri care leagă Iaşiul de marile oraşe ale României.
În sezonul estival, Poliţia de Frontieră sporite pentru fluidizarea traficului la graniţă, pe durata sezonului estival. Se lucrează cu personal suplimentar şi este folosită la capacitate maximă infrastructura punctelor de trecere a frontierei. În lun...
Având în vedere că în minivacanţa de Rusalii se estimează creşteri ale traficului de persoane şi mijloace de transport, în special la frontiera cu Bulgaria, Poliţia a dispus toate măsurile aflate în competenţa instituţiei pentru reducerea timpului d...
Pentru a evita aglomeraţia de sărbători, Poliţia de Frontieră Română a dispus măsuri de suplimentare a personalului până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de joi, suplimentarea Programului Rabla cu 198 milioane lei, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice, ceea ce reprezintă un număr de 30.000 de prime de casare noi.
Ministerul Mediului lucrează de zor la forma finală a unei noi taxe de poluare, care se va aplica de la începutul anului viitor. Noul bir nu va fi doar o taxă pe norma de poluare, ci se vor lua în calcul şi capacitatea cilindrică, dar şi alte compone...
Ministerul Finanţelor a rectificat în plus bugetul asigurărilor sociale, care cuprinde şi sistemul public de pensii, suma necesară acoperirii majorării punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie fiind de 870 de milioane de lei. Proiectul de ordonanţă e...
Ca în fiecare an, în perioada sezonului estival, traficul prin punctele de trecere a frontierei înregistrează valori crescute, deoarece tot mai mulţi cetăţeni români aleg să îşi petreacă zilele libere în afara graniţelor ţării sau se întorc în Români...
Poliţia de Frontieră a anunţat, vineri, că se aşteaptă la creşterea traficului în punctele de trecere a frontierei, mai ales în vestul şi sudul ţării, pe toată durata lunii august, din cauza concediilor. Zilnic, 4.000 de poliţişti de frontieră vor ac...
Preşedintele Igor Dodon apreciază că diaspora moldovenească din Rusia ar avea nevoie de cel puţin 150 de secţii de votare în viitoarele algeri parlamentare, scrie portalul Sputnik.
CFR Călători a suplimentat trenurile în timpul minivacanţei de 1 Mai, în condiţiile în care se aşteaptă o creştere a traficului, în special spre litoral. Către şi dinspre Constanţa sunt disponibile peste 30 de trenuri directe, atât din Bucureşti, cât...
CFR Călători suplimentează trenurile pentru a face faţă traficului crescut din perioada 27 aprilie - 2 mai. Compania a anunţat joi că vă introduce mai multe trenuri în timpul minivacanţei, în condiţiile în care aşteaptă o creştere a traficului.
În intervalul 22 decembrie 2017 - 3 ianuarie 2018, CFR Călători va suplimenta, în funcţie de disponibilitatea de material rulant, numărul trenurilor care circulă pe cele mai solicitate rute din Bucureşti spre/dinspre Satu Mare, Baia Mare, Vatra Dorne...
CJAS a primit parte din banii solicitaţi pentru finanţarea serviciilor medicale până la sfârşitul anului, însă sectoare întregi rămân în continuare descoperite.
În timp ce Primăria Capitalei se dă peste cap să obţină suplimentarea numărului de vouchere pentru programul ”Biciclişti în Bucureşti”, mai mulţi bucureşteni cu spirit intreprinzător, aflaţi pe lista primilor 5.000 de beneficiari, şi-au scos tichetel...
Consilierul general Ciprian Ciucu, din partea PNL, a atras atenţia că cei care vor primi cele 5.000 de vouchere de la Primăria Generală a Bucureştiului pentru achiziţionarea de biciclete trebuie să declare aceste venituri la ANAF....
Deficitul de poliţişti determină Ministerul de Interne să recurgă la măsuri extreme. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat, miercuri, că se reduce de la 2 ani la un an perioada de şcolarizare a agenţilor şi subofiţerilor de poliţie şi va creşte...
Bucureştenii îşi vor putea în curând lua biciclete pe baza voucherelor de 500 de lei, din Programul ”Biciclişti în Bucureşti”. Primăria Capitalei a publicat lista cu magazinele din care viitorii posesori ai voucherelor îşi pot achizitiona o biciclet...
Duminică, 14 mai, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc după ce la tragerile loto de joi, 11 mai, Loteria Română a acordat 12.162 de câştiguri în valoare totală de 10.824.730,85 lei.
Biletele pentru concertul pe care formaţia britanică Depeche Mode îl va susţine, pe 23 iulie, la Cluj-Napoca au fost suplimentate pentru mai multe categorii.
În urma solicitărilor venite din partea unor unităţi de învăţământ, care au primit mai multe cereri în prima etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare, numărul locurilor a fost suplimentat cu 51.
În primele trei zile ale anului 2017, frontiera română a fost tranzitată de aproximativ 378.000 de persoane, dintre care 171.000 pe sensul de ieşire din ţară şi 207.000 pe sensul de intrare în ţară. În aceeaşi perioadă a anului 2016, au trecut front...
IPJ Olt a anunţat că 550 de poliţişti vor fi suplimentar în stradă de Revelion, IJJ Olt anunţând de asemenea suplimentarea efectivelor, la Slatina şi Caracal fiind aşteptaţi aproximativ 3.000 de spectatori la concertele în aer liber.
Veste bună pentru cei care vor să-şi cumpere o maşină nouă şi nu au mai prins tichete la Programul „Rabla“. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunţat, luni, suplimentarea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional - RABLA CLA...
La propunerea Ambasadei României la Washington şi a consulatelor generale din SUA, pe teritoriul Statelor Unite ale Americii vor fi înfiinţate, cu ocazia alegerilor parlamentare din 11 decembrie 2016, un număr de 31 de secţii de votare, cu 9 mai mult...
Solicitanţii care au rămas astăzi în faţa sediului APM strigând disperaţi „Hoţii!“ când s-a sistat înregistrarea în program, la epuizarea fondurilor, au primit, în cele din urmă, şi vestea că se suplimentează disponibilul pentru judeţul Olt astfel î...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), entitate care analizează dosarele în vederea acordării de garanţii în programul „Prima Casă“, a anunţat joi că se confruntă în această perioadă cu o creştere semnificativă a solicită...
Numărul de posturi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI) a fost suplimentat cu aproape 100, reducând astfel deficitul de personal de 47% cu care se confruntă de aproape un deceniu cel mai mare serviciu de salvare al ţării, potrivit repre...
Încadrarea în ţinta de deficit bugetar pe anul în curs în contextul meţinerii parametrilor actuali ai politicii fiscal-bugetare se va realiza cu uşurinţă, apreciază Consiliul Fiscal, însă este rezervat faţă de nivelul rectificării ascendente a progra...
Premierul Victor Ponta şi miniştrii Cabinetului său se reunesc astăzi, la Palatul Victoria, pentru ultimele discuţii privind rectificarea bugetară, după ce premierul şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, au prezentat proiectul în şedinţa conduc...
Guvernul a alocat 25 de milioane de lei pentru ca RAAN să producă apă grea, fără oprirea activităţii
Guvernul a decis în şedinţa de miercuri să aloce 25 de milioane de lei pentru ca Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale să cumpere apă grea de la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare (RAAN), care va constitui stocul ma...