strehaia - ultimele știri
Șoferul unui bolid a pierdut controlul volanului duminică dimineața și a intrat în parapetul de pe marginea drumului din Strehaia.
O poliţistă de 25 de ani s-a împuşcat în cap cu propria armă. Aceasta lucra în cadrul Poliţiei Transporturi Feroviare, iar gestul l-ar fi făcut chiar la locul de muncă, în gara din oraşul Strehaia.
Reacţia poliţiştilor vine după ce ministrul de Interne a dispus o anchetă în cazul agentului din Strehaia care a fost ameninţat cu moartea de un patron, abia la şapte luni de la incident.
Conducerea Poliţiei Române a dispus verificări la Poliţia Strehaia, unde s-a deschis dosar penal pentru ultraj abia la după şapte luni de la momentul în care un poliţist a fost ameninţat cu moartea.
Fiul unui manelist celebru a ajuns victimă într-un dosar penal de ultraj la adresa unor poliţişti din Alba. Faptele au avut loc prin intermediul unei reţele de socializare.
Circulaţia feroviară se desfăşoară în condiţii speciale pe relaţia Strehaia - Ciochiuţa - Tâmna după ce linia de contact, care asigură alimentarea cu energie electrică a trenurilor, a fost ruptă în cursul nopţii de arborii prăbuşiti pe calea ferată.
Poliţistul din Strehaiaa avut curajul nu doar să oprească în trafic un "mahăr" al localităţii şi să-i suspende permisul, ci, după ce acesta s-a ameninţat, l-a şi dat în judecată.
Rodica Vlad, una dintre cele mai bogate femei de afaceri din Timişoara, a fost condamnată definitiv la doi ani şi şase luni de închisoare pentru că a făcut afaceri cu romii din Strehaia care vindeau facturi fictive.
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul I.P.J Mehedinţi au efectuat joi, 18 iunie, 8 de percheziţii, în 3 judeţe. Sunt vizate persoane care ar fi cauzat un prejudiciu de peste 9.000.000 de lei, prin infracţiuni de evaziune fis...
Un TIR plin cu gunoaie din Anglia a fost oprit în trafic, în noaptea de luni spre marţi, de autorităţile din Mehedinţi. Alte două astfel de transporturi ar fi ajuns deja la Strehaia.
Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul I.P.J Mehedinţi, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice. împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, efectuează 21...
Doi bărbaţi, de 47 şi 48 de ani, din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, respectiv, municipiul Motru, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.
Peste o sută de cartuşe şi două pistoale, dintre care unul posibil să fie confecţionat artizanal, au fost descoperite de un localnic din Strehaia care a vrut să renoveze acoperişul casei. Poliţiştii au confiscat armele şi muniţia şi încearcă să stabi...
Un afacerist din Strehaia, judeţul Mehedinţi, a fost reţinut de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj sub acuzaţiile de evaziune fiscală şi spălare de bani.
După ce a petrecut o noapte în arestul poliţiei, Dorin Cioabă, a fost eliberat, fiind pus de procurori sub control judiciar. “Am simţit puterea justiţiei şi faptul că nimeni nu este mai presus de lege, indiferent ce statut ai în această ţară“, a decl...
Cei 30 de romi din cartierul Meteor, din Târgu Jiu, şi localitatea Strehaia, din Mehedinţi, care au fost trimişi în judecată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) pentru o serie infracţiuni econo...
Tribunalul Mehedinţi a emis, miercuri, prima sentinţă în dosarul de evaziune fiscală în care au fost judecaţi mai mulţi oameni de afaceri care au avut relaţii cu mafia romilor de la Strehaia. Printre cei judecaţi în dosar a fost şi patroana lanţului ...
17 monezi de aur, documente de evidenţă contabilă, bijuterii, bunuri mobile şi imobile au fost ridicate de poliţişti, în urma percheziţiilor efectuate în cursul zilei de joi. Activităţile s-au desfăşurat în 12 judeţe şi în municipiul Bucureşti, la pe...
Mascaţii au descins joi dimineaţă în palatele ţiganilor de la Strehaia. Vizaţi de oamenii legii au fost administratorii unor firme fantomă, bănuiţi de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Un bărbat din Strehaia a fost reţinut miercuri de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi pentru plasare de monedă falsă pe piaţă. Acesta a fost prins în timp ce încerca să cumpere legume cu bani falşi în ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, însoţiţi de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice-I.G.P.R. au descins joi dimineaţa în 19 locaţii din patru judeţe pentru percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală cu u...
Un tânăr de 15 ani din Strehaia a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol în formă continuată. Adolescentul este acuzat că i-a violat pe doi băieţi de 6 şi 10 ani, daţi în plasament unei familii din Murani, judeţul Timiş.
Un bărbat din Strehaia şi un copil de 10 ani din Brezniţa Motru au ajuns duminică cu elicopterul Smurd la Spitalul de Urgenţe din Craiova, cu înţepătură de gărgăune.
Un bărbat din Strehaia este acuzat de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 8 milioane de lei, oamenii legii constatând că acesta a introdus în contabilitatea firmei pe care o conducea mai multe facturi fictive.
Procurorii spun că fiica baronului de Mehedinţi, Adrian Duicu, avea asupra sa în timpul examenului de bacalaureat un telefon mobil. La ieşire din sala de examen, aceasta a refuzat să fie percheziţionată şi să predea telefonul organelor de anchetă.
Un afacerist de etnie romă, din Strehaia, judeţul Mehedinţi, a fost reţinut de poliţiştii gorjeni pentru că a dat o ţeapă bugetului de stat de cinci milioane de lei noi.
Poliţiştii din Mehedinţi caută un copil, de 15 ani, din Turnu Severin, care a plecat de la locuinţa de bunicii sale şi nu a mai revenit. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea minorului sunt rugate să sune la numărul unic de ...
Savantul român Henri Coandă, cel care a conceput şi construit în 1910 primul avion cu reacţie din lume, prin rădăcina familiei sale este oltean. În 1967, când i s-a permis să revină în ţară, a ţinut cu orice preţ să revadă Oltenia, locul obârşiei şi ...
Celebri acum pentru „ingineriile“ financiare, dar mai ales pentru firmele fantomă care au alimentat cu facturi fictive zeci de societăţi comerciale din România, ţiganii din Strehaia au fost dintotdeauna în atenţia autorităţilor. Pe vremea lui Ceauşes...
Puţini ştiu că strămoşii actualilor ţigani de la Strehaia sunt foştii robi ai mânăstirii din localitate, pe care Matei Basarab i-a dat sfântului lăcaş în anul 1650. După patru secole, foştii ţigani de curte ai mânăstirii au ajuns astazi să trăiasc...
Patronul unei societăţi comerciale din comuna Sălciua judeţul Alba a fost arestat preventiv la Tribunalul Alba pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. Fonoage Nicolae Eugen este acuzat că, împreună cu alte şapte persoane printre care şi soţia sa ...
Poliţiştii mehedinţeni au efectuat, în această dimineaţă, 6 percheziţii, la mai multe persoane fizice şi juridice, bănuite de comiterea de infracţiuni economice, infracţiuni cu violenţă şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Procurorii DNA Timişoara au descins marţi dimineaţa în mai multe locaţii pentru efectuarea unor percheziţii într-un dosar de evaziune fiscală în care este vizat şi omul de afaceri Florin Măran. Potrivit pressalert.ro, în acelaşi dosar se fac perchezi...
În urma celor 55 de percheziţii efectuate la data de 8 octombrie a.c., poliţiştii au depistat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor documente contabile precum şi două autoturisme de lux în valoare de peste 60.000 Euro.
54 de percheziţii domiciliare sunt efectuate la această oră de Poliţia Română, la domiciliul mai multor persoane fizice şi juridice bănuite de comiterea de infracţiuni economice. Peste 250 de poliţişti participă la acţiune, iar suportul de specialita...
Poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi au reţinut miercuri, pentru 24 de ore, o tânără în vârstă de 29 de ani, din Strehaia, administrator al unei societăţi comerciale, care a emis fa...
Boala limbii albastre se extinde. Noi cazuri au fost depistate în Mehedinţi Autorităţile au anunţat că animalele au fost izolate şi li se administrează tratament.
Un bărbat bolnav de cancer aşteaptă de mai bine de o jumătate de an să i se recalculeze pensia. Omul se teme că va pleca din această lume fără să vadă decizia de pensionare eliberată de Casa de Pensii Mehedinţi.
Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Mehedinţi, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, cu sprijinul SRI, efectuează la această oră nouă percheziţii în Mehedinţi şi Maramur...
Primarul comunei Prunişor şi alte şase persoane, acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani în valoare de 6 milioane de lei, au fost lăsate în libertate miercuri seară sub control judiciar de către magistraţii Tribunalului Judeţean Mehedinţi.
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Mehedinţi împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul SCCO Gorj, Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova şi Timişoara au desfăşurat în data de marţi 22 percheziţii domiciliare pe ...
Primarul PSD al comunei mehedinţene Prunişor a fost ridicat marţi dimineaţa, în urma percheziţiilor care au avut loc la locuinţa sa din Prunişor, acesta urmând să fie audiat în cursul zilei la DIICOT Mehedinţi, în dosarul de evaziune fiscală cu un p...
Poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate din Mehedinţi, sub coordonarea DIICOT efectuează şla această oră un număr de 25 de percheziţii în locaţii din Timiş, Gorj, Strehaia şi Prunişor, vizaţi fiind membri unei reţele specializată ...
Precipitaţiile abundente căzute în ultimele ore în judeţul Mehedinţi au afectat şi palatele romilor de la Strehaia. Apa a măturat casele acestora şi a pătruns în beciuri, garaje ori le-a distrus solariile.
Administrator de firmă din Strehaia cercetat pentru rambursare ilegală de TVA a două milioane de lei
Administratorul unei societăţi comerciale din oraşul Strehaia care a prejudiciat bugetul statului cu două milioane de lei este cercetat de Serviciul de Investigare a Fraudelor al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi pentru evaziune fi...
Georgică Cornu, Regele Asfaltului din Banat, află marţi dacă va rămâne sau nu la „răcoare”. Procurorii de la DIICOT mai au o singură şansă să dovedească judecătorilor de la Curtea de A căpel Timişoara omul de afaceri trebuie arestat....
Georgică Cornu, supranumit regele asfaltului din Banat, membrii ai mafiei ţigăneşti a facturilor de la Strehaia şi alţi suspecţi sunt audiaţi la această oră într-un dosar instrumentat de DIICOT Timişoara, fiind acuzaţi că prin evaziune fiscală au adu...
Descinderi joi dimineaţă la palatele ţiganilor din Strehaia, care i-au dat omului de afaceri Georgică Cornu facturi false pentru cumpărarea de materiale de construcţii, care erau apoi introduse în contabilitate. Prejudiciul în acest caz este estimat ...
Un comando al Direcţiei Regionale a Finanţelor Publice Craiova a descins marţi la sediul Finanţelor Publice Mehedinţi pentru a verifica legalitatea concediului şefului instituţiei, dar şi pentru a vedea dacă înlocuitorul acestuia este la serviciu, da...
Şeful Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Mehedinţ, Cosmin Durac, spune că se fac presiuni asupra sa pentru îndepărtarea din funcţie din partea unor grupuri de interese de tip mafiot, cu implicaţii financiare importante.
Îşi lasă problemele deoparte odată ce au trecut pragul locului de muncă. Vorbim despe pompierii de la Strehaia, care au ales să se pună în slujba altora, să salveze, să ajute, să fie acolo unde este nevoie de ajutorul lor.
Peste 120 de firme administrate de cetăţeni de etnie romă din Strehaia datorează bugetului de stat aproximativ 30 de milioane de lei. Datoriile s-au acumulat în timp în special în urma derulării unor tranzacţii comerciale fictive cu diverse firme din...
Reprezentanţii Finanţelor Publice Mehedinţi, însoţiţi de jandarmi, au descins luni dimineaţa în localitatea Strehaia. Au fost vizate trei palate ale unor romi.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureş au efectuat astăzi percheziţii în 31 de locaţii, domicilii ale unor persoane fizice şi sedii sociale ale unor societăţi comerciale, situate în 7 judeţe, Mehedin...
Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mehedinţi, sub directa coordonare a procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, l-au prins ieri în flagrant pe M.G., din o...
O grupare infracţională organizată din Strehaia specializată în activităţi ilegale de evaziune fiscală, fraude vamale şi spălare de bani ce avea ca finalitate obţinerea în mod injust a unor sume mari de bani de la bugetul de stat a fost destructurată...
Constantin Văduva, în vârstă de 28 de ani, din Strehaia, este acuzat de evaziune fiscală şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Alte trei persoane sunt căutate de poliţişti tot pentru aceeaşi infracţiune.
Nicolae Micşoniu a fost ridicat în această dimineaţă de procurorii DIICOT Mehedinţi într-un dosar de evaziune fiscală. Au mai avut loc percheziţii în alte 37 de locaţii.