stiri despre slabit

Este, cel puţin până acum, decizia politică cea mai dificilă luată de Administraţia Biden: publicarea, conform celor promise, a celor 4 pagini ale raportului Agenţiilor de informaţii americane declasificat acum de Directorul naţional pentru informaţii, 4 pagini din care sunt încă protejate câteva fragmente, despre „Rolul statului saudit în uciderea ziaristului Jamal Khashogg“.

acum 13 ore · comentarii (80)

Dau deoparte teoria conspiraţiei, aici. Avem conducătorii pe care îi votăm şi-i punem să (ne) conducă. Şi atunci, dacă nu oculta mondială pizmaşă pe destinul nostru înalt e cea care ne tot leagă ghilulele de picioare, de să n-avem sistematic noroc pe lume, cum sărăcia ei de viaţă toate ne merg îngălate până la exasperare? Infrastructură? Sănătate? Educaţie? Unde e, în fapt, cauza reală, profundă, a fricii noastre de acţiune? Ce-i de făcut?

acum 8 ore · comentarii (2)

„Învăţământul universitar şi sportul de performanţă sunt în suferinţă în România de astăzi”, spunea preşedintele Klaus Iohannis în anul 2015, în contextul ceremoniei pentru lansarea oficială a proiectului „Candidatura României pentru Universiada de Vară 2021”

acum 8 ore · comentarii (3)

Faină treabă! Sindicatele au transformat statul în agentul lor încasator! Statul opreşte, pe statele de plata, cotizaţii de la toţi salariaţii, indiferent că sunt sau nu sunt membri de sindicat şi, lunar, le virează sindicatelor. Pro bono! Adică nu câştigă nimic din „afacerea” asta. Drept răsplată, sindicatele scot salariaţii în stradă şi înjură guvernul ca la uşa cortului!

acum 16 ore · comentarii (57)

După recenta hotărâre solomonică a Curţii Constituţionale a Republicii Moldova – care nu a clarificat lucrurile, deşi s-a băgat într-o chestiune ce vizează viaţa politică, oportunitatea şi actul de voinţă al Preşedintelui – am intrat într-o situaţie de „pat”.

acum 3 zile · comentarii (27)

O cercetare recentă, însoţită de acribia cu care Sfântul Calinic de Cernica se făcuse vestit în reconstituirea moşiei străbune a mănăstirii Cernica, iar aceasta, de care vorbim astăzi, datorită unui ierarh tânăr, istoric al Bisericii Ortodoxe şi al domniei fanarioţilor, cunoscut cu deosebire pentru lucrările consacrate Mavrocordaţilor, savant ca şi înaintaşul său (actualul arhiescop al

acum 2 zile · comentarii (2)

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a promis în 29 Decembrie 2020, cu ocazia vizitei sale oficiale la Chişinău, că România va dona Republicii Moldova 200.000 doze de vaccin anti-Covid 19. Problema vaccinului a devenit imediat o temă puternic instrumentalizată politic la Chişinău, utilizată în special de adversarii politici ai preşedintelui Maia Sandu. Ieri seară guvernul României a aprobat livrarea primei tranşe de vaccin.

acum 3 zile · comentarii (100)

Lucrarea autoarei Aurora Martin, „Reprezentarea identitară feminină în cultura română”, încadrată în aria tematică a studiilor de gen, a aparut la editura Pro Universitaria, în anul 2018 şi reprezintă publicarea în volum a tezei de doctorat, susţinută în anul 2013 la Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti.

În contextul intensificării nemulţumirilor şi protestelor de stradă ale unor sindicate sau altor categorii de cetăţeni, justificate sau nu, şi-au făcut apariţia unii aleşi ai poporului, oportunişti, care amplifică tensiunile în societatea românească, afectată de pandemie şi de criza economică! În mod normal, rolul politicului ar trebui să fie cel de analiză şi rezolvare a problemelor dificile şi nu de punere a gazului pe foc!

acum 2 zile · comentarii (6)

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a găsit soluţia pentru plata salariilor minerilor din Valea Jiului pentru următoarele trei luni, oferind baza pentru stingerea conflictului de muncă. Premierul Câţu anunţa,la rândul său, că înţelege ce se întâmplă şi că nu va fi nicio mineriadă în mandatul său.

acum 4 zile · comentarii (26)
Modifică Setările