simion barnutiu - ultimele știri
Europarlamentarul Cristian Terheș a fost ales, la 10 decembrie, președinte al Partidului Național Conservator Român (PNCR) în cadrul Congresului Național extraordinar ce a avut loc la Zalău. Anterior, a fost la PSD și PNȚCD.
În data de 21 iulie 1808 s-a născut istoricul român Simion Bărnuțiu. La aceeași dată, dar 13 ani mai târziu se naște poetul român Vasile Alecsandri. Tot pe 21 iulie, dar în 1907, moare pictorul român Nicolae Grigorescu, iar în 1951 s-a născut actorul american Robin Williams.
Placa dedicată lui Simion Bărnuţiu a fost amplasată alături de plăcile comemorative dedicate marilor personalităţi care au studiat sau predat la Universitatea italiană.
Mai avem, încă, şansa salvării Anului Centenar, a cărui primă jumătate a fost compromisă de exacerbarea războiului ce a înveninat spaţiul public. Mai avem, încă, şansa pregătirii preşedinţiei româneşti a Consiliului UE – testul de maturitate ca stat ...
Dezideratul revoluţionarilor maghiari de a uni principatul transilvănean cu Regatul Ungariei a produs nemulţumire în rândul românilor, astfel că, în 15 mai 1848, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, 40.000 de suflete s-au adunat pentru a-şi expune revend...
Clopoţelul a sunat vineri pentru ultima dată în acest an şcolar pentru elevii din clasele a VIII-a. De luni, încep înscrierile la Evaluarea Naţională.
Începând de vineri, 3 aprilie 2015, în centrul municipiului Carei, în zona pietonală de lângă magazinul „Oţelul” poate fi admirată o inedită expoziţie de figurine de Paşti. Exponatele reprezintă motive legate de Sărbătorile Pascale, în formă de stand...
Ioana şi Maria Costache, gemene identice din Zalău, au reuşit o performanţă incredibilă: nu numai că au absolvit gimnaziul cu 10 curat, dar au promovat cu nota maximă şi Evaluarea Naţională.
Marele cărturar sălăjean Simion Bărnuţiu a fost, o bună parte din viaţă, un apropiat al celui care avea să devină, în 1859, unificatorul Moldovei cu Ţara Românescă, Alexandru Ioan Cuza. Domnitorul a fost cel care a încercat să-i asigure cărturarului,...