sef - ultimele știri
Cel mai căutat lider mafiot italian din lume, prins după 30 de ani, a intrat vineri într-o comă ireversibilă. Matteo Denaro, în vâsrtă de 61 de ani, care suferă de cancer la colon, a cerut să nu fie resuscitat.
Pentru a-l determina pe Ionel Arsene, şeful CJ Neamţ, să facă ceva în cazul podului prăbuşit în Siret a fost iniţiat un proiect de hotărâre şi o petiţie publică.
Un fost şef din Biroul de Operaţiuni Speciale Braşov le oferea informaţii din dosare infractorilor care, astfel, dejucau planurile anchetatorilor
Un poliţist, în concediu fiind, face un tur al Europei, trecând cu maşina prin Viena şi Praga. Microbuzul este inscripţionat cu afişe pe care scrie „Jos mafia din Poliţia Română“
Nu există informaţii că Vladimir Putin este instabil sau că are o sănătate şubredă, a spus directorul CIA William Burns, scrie BBC.
Un avocat din Alba Iulia a renunţat la profesie şi a devenit şef al Poliţiei Locale, structură organizată sub forma unui serviciu în cadrul administraţiei locale.
O angajată a Penitenciarului Baia Mare susţine că a fost agresată fizic de către şeful instituţiei şi că are certificat medico-legal în acest sens. Ea a publicat în presă o înregistrare audio în care este forţată să renunţe şi să „uite” acest conflic...
În România se află peste 5000 de militari NATO, a declarat luni Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, la ceremonia de schimbare a comenzii Comandamentului Multinaţional de Divizie Sud-Est (HQ MND-SE). Generalul-maior Cristian ...
Şeful Poliţiei Locale Alba Iulia a fost condamnat, în primă instanţă, la închisoare cu suspendare pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
Horia Constantinescu spune că operatorii din Centrul Istoric al Braşovului nu au mai fost controlaţi de zece ani. Şeful de la Protecţia Consumatorului declară că o asemenea situaţie este „greu de imaginat într-o zonă cu mare impact turistic”
Aproximativ 1,5 milioane români de vârstă activă nu se regăsesc în câmpul muncii, însă nu se află nici în bazele de date ale serviciului public de ocupare ca fiind în căutarea unui loc de muncă şi nu sunt nici pensionari. ANOFM vrea să le dea de urmă...
Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, afirmă că România nu se pregăteşte de război. "Nu avem, în acest moment, niciun indicator, nicio intenţie a Federaţiei Ruse de a ataca un stat NATO", susţine generalul, adăugând că publicul...
Un şef de serviciu din cadrul Primăriei Oneşti, Bacău, a exercitat funcţia amintită timp de aproape doi ani simultan cu cea de administrator la o societate comercială. Acum riscă să nu mai poată ocupa o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă d...
Procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 18 mai, a ofiţerului de Poliţie Dorin Rotaru, şef al unui birou din cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov, pentru mai multe inf...
Curtea de Apel Alba Iulia a amânat pentru luna iunie discutarea aspectelor ce ţin de conformitatea cadrului procesual cu privire la calitatea de reprezentant al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a lui Raed Arafat.
Fostul director al Poliţiei Locale Alba Iulia, Daniel Ilcu, demis din funcţie în urmă cu circa un an în urmă a câştigat definitiv procesul cu primarul Gabriel Pleşa.
Anunţul privind dispariţia fetei de 15 ani a fost făcut de reprezentanţii IPJ Bacău. Tatăl fetei, care este şeful Poliţiei din municipiul Bacău, a făcut un apel disperat către fiica lui să îi dea un semn de viaţă. După aproape două zile de căutări, p...
Execuţiile civililor ar fi fost planificate din timp, acuză şeful serviciilor secrete britanice, Richard Moore. Directorul MI6 a scris într-o postare pe Twitter că în planul de invazie al lui Putin erau incluse execuţii fără niciun proces de judecată...
Mandatul Elvirei Nabiullina, bancherul numărul 1 al Rusiei, a fost prelungit de Putin cu încă cinci ani, deşi aceasta ar fi vrut să renunţe la post, în contextul în care Rusia este lovită de sancţiuni financiare drastice în urma războiului pornit în ...
Un şef de serviciu din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Buzău şi alţi cinci funcţionari sunt cercetaţi penal, împreună cu un om de afaceri, pentru trafic şi cumpărare de influenţă, în cazul unora dintre inculpaţi, şi interme...
Comisarul-şef Adrian Vasile Hlaghi, şeful Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto Suceava, a reacţionat după ce în presa locală au apărut informaţii cum că puţinii examinatori ai instituţiei le-ar percepe bani candidaţilor care vor să obţină car...
Fostul director executiv al Poliţiei Locale Alba Iulia Daniel Ilcu, demis din funcţie în luna mai 2021, a obţinut în justiţie repunerea în funcţie pe postul care nu mai există în organigrama primăriei.
Transferul activităţii societăţii care a administrat până acum locurile de parcare din Focşani se va face în cursul acestei săptămâni.
Un ofiţer de Poliţie este acuzat de procurorii anticorupţie că îl punea în gardă pe administratorul unor firme despre verificările care îi vizau societăţile. O avocată a mers chiar mai departe, oferind o sumă importantă de bani ca să nu mai controlez...
Un om de afaceri din Alba Iulia reclamă abuzurile unui şef din Poliţia Locală şi susţine că a început să fie amendat după ce nu l-a mai împrumutat cu bani.
Angajatorii ar putea fi amendaţi dacă îşi contactează angajaţii în afara orelor din programul de muncă, arată noile reglementări adoptate de Portugalia în legislaţia muncii, conform euronews.
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA), William Burns, a avut marţi, la Moscova, o întrevedere cu extrem de influentul şef al Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, au anunţat serviciile acestuia din urmă, inf...
Comisarul şef al Gărzii de Mediu Galaţi, Marian Daniel Mocanu, a decedat la doar 42 ani. În ultimele zile a fost internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă din Galaţi după infectarea cu SARS-CoV-2....
Şeful biroului ”Circulaţia pe drumurile publice” din cadrul Poliţiei Locale Alba Iulia a fost condamnat la 6 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei, pe o perioadă de 2 ani.
La Poliţia Locală Bârlad, angajaţii primesc în ultima vreme diverse sarcini în timpul orelor de muncă. Acestea nu vizează siguranţa cetăţeanului sau asigurarea ordinii în oraş, aşa cum scrie în fişa postului, ci lucruri ce ţin mai degrabă de interesu...
Noul şef al Bisericii Ortodoxe sârbe din Muntenegru a fost întronizat duminică, sub protecţia comandourilor de poliţie care au dispersat manifestanţi ostili cu gaze lacrimogene, transmite AFP.
Viaţa la birou nu este deloc uşoară, în special dacă ai parte de un şef cu care nu eşti compatibil. Potrivit unui sondaj realizat recent, există o trăsătură de caracter pe care cei mai mulţi angajaţi nu o apreciază la superiorul lor.
Preşedintele Uniunii Judeţene a Sindicatelor „Pro-Educaţia” a cerut nu doar o dată, ci de două ori demiterea şefului Inspectoratului Şcolar Suceava. Traian Pădureţ îl acuză pe Grigore Boncanci că a încălcat procedura de detaşare în interesul învăţămâ...
Sentinţa de condamnare a uneia dintre cele mai puternice grupări de spărgători de lux din vestul ţării arată modul în care fostului şef al Fiscului din Oţelu Roşu i-a fost furat un seif cu aproape 500.000 de euro.
Unii sunt autoritari, alţii sunt prietenoşi. Există şefi care îşi tratează subordonaţii ca pe asociaţi ori ca pe nişte amici, dar mulţi dintre lideri preferă să păstreze distanţa faţă de forţa de muncă. Selecţia următoare oferă o descriere succintă, ...
Colonelul Florin Timu, fostul şef al Serviciului de Protecţie Internă Suceava, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, pentru comiterea mai multor infracţiuni, între care luare de mită....
Poliţia bosniacă l-a arestat miercuri pe şeful serviciilor de informaţii ale ţării după acuzaţii de spălare de bani şi abuz în serviciu în vederea falsificării de diplome universitare, au anunţat poliţia şi procurorii, citaţi de Reuters.
Testul „E‟, dezvoltat de profesorii Adam Galinsky şi Maurice Schweitzer, este despre un experiment care a scos la iveală trăsătura comună pe care o au persoanele care ocupă funcţii de conducere. Detaliile despre cercetare au fost publicate în cartea ...
Ancheta în cazul unui şef de ocol silvic, arestat pentru corupţie, a fost extinsă, alte persoane fiind cercetate pentru jefuirea codrilor din zona Neamţului.
Octavian Berceanu, şeful Gărzii Naţionale de Mediu, a ajuns miercuri-dimineaţă, 9 iunie 2021, în control la Slatina, vizând, cel mai probabil, centrele de colectare a deşeurilor feroase sau topitoriile din zonă. Patronul unui astfel de centru l-a dat...
În vreme ce şeful Poliţiei Judeţene Vrancea este absolvent al Academiei de Poliţie, bărbatului care conduce Poliţia Locală Focşani i s-a permis să ajungă în această poziţie fără ca măcar să aibă stagiul militar satisfăcut
Percheziţii de amploare la Botoşani în cazul cazul poliţiştilor de la rutieră din Botoşani bănuiţi de luare de mită. Reprezentanţii DNA şi DGA au percheziţionat 20 de locuinţe iar în jur de 14 poliţişti au fost luaţi la audieri. Inclusiv un fost şef...
Poliţistul s-a răsturnat cu maşina pe un drum judeţean, iar ancheta împrejurărilor incidentului a relevat că şeful de la biroul „ordine şi linişte publică” băuse zdravăn înainte să urce la volan.
Şeful biroului ”Circulaţia pe drumurile publice” din cadrul Poliţiei Locale Alba Iulia a fost trimis în judecată pentru hărţuire de către Parchetul de pe lângă Jduecătoria Alba Iulia.
Şeful unui ocol silvic abuza de funcţia de „tartor al pădurilor“, pentru a se căpătui, fiind reţinut de poliţiştii anticorupţie, care-l acuză că a pretins şpăgi
Un bărbat în vârstă de 24 de ani din comuna Şpring, judeţul Alba, a fost condamnat la închisoare cu executare, chiar dacă anterior s-a împăcat cu persoana pe care a păgubit-o.
Conform unui comunicat al instituţiei, fostul şef al Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului Iaşi a îndeplinit simultan mai multe funcţii, funcţii ce erau încompatibile potrivit legii.
Statele Unite trebuie să se pregătească pentru un potenţial conflict viitor asemănător un pic cu „vechile războaie” care au devorat mult timp Pentagonul, a declarat vineri secretarul apărării Lloyd Austin în primul său discurs politic semnificativ, r...
Consiliul de administrare al companiei naţionale de petrol şi gaze din Ucraina, Naftogaz, a anunţat că va demisiona după ce guvernul a luat decizia neaşteptată de a-l înlocui pe şeful companiei, Andri Koboliev, aflat la conducerea Naftogaz din 2014.
Octavian Berceanu, şeful Garzii Naţionale de Mediu, a făcut un live chiar din locul unde au fost dezmembrate cel puţin cinci autobuze. Berceanu a fost însoţit de un echipaj al Jandarmeriei. "Poliţia şi Primăria ştiau".
Preşedintele Joe Biden a anunţat miercuri retragerea tuturor forţelor americane din Afganistan până la 11 septembrie, statele NATO care au trupe acolo vor face acelaşi lucru. Dar aceasta nu înseamnă sfârşitul războiaielor pentru America, avertizează ...
Şeful Serviciului de Permise Auto şi Înmatriculări Suceava, maramureşeanul Viorel Andrei Donciu, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile printr-o decizie a judecătorilor de la Tribunalul Cluj....
Inspectorul principal Andrei Viorel Donciu a fost împuternicit la conducerea Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto Suceava în urmă cu două săptămâni. În dimineaţa zilei de miercuri, 7 aprilie, el a fost ridicat de procurori la locul de muncă p...
Proiectul implică construirea unui spital de ultimă generaţie, conceput pentru a prelua un număr important de pacienţi de la celelalte spitale din judeţ, dar şi din regiunea Sud- Est.
Un fost comisar-şef de Poliţie, care era împuternicit la comanda IPJ Mehedinţi, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, după ce a ajutat un bărbat să fure din sediul Poliţiei.
Şeful Poliţiei Găeşti a ajuns exemplu de bună practică pentru Ministerul Facerilor Interne, care a postat, pe pagina de Facebook, desfăşurătorul unei negocieri cu un posibil sinucigaş care s-a terminat cu bine pentru toată lumea.
Supărat că silvicultorii nu i-ar fi atribuit acces la licitaţii silvice, un individ a făcut un scandal uriaş în sediul Ocoulului Silvic Breaza, din judeţul Suceava. Ca să prindă curaj, anterior agresorul a consumat băuturi alcoolice şi a provocat dis...
Propunerea a fost înaintată la Ministerului Sănătăţii de către Horia Timiş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad. Acesta mai arată că s-a gândit ca la nivelul judeţului Arad să facă un laborator special pentru zona industrială, însă b...