sanctionare - ultimele știri
Tragerea la răspundere a premierului ungar Viktor Orban pentru declaraţiile rasiste de la Băile Tuşnad e acum în mâinile CNCD, instituţie unde reprezentanţii PSD şi PNL au majoritatea. O eventuală sancţionare ar fi însă formală.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, avertizează că va susţine cu toată tăria sancţionarea oricărui medic prin suspendarea exercitării profesiei, dacă prezintă în spaţiul public teorii despre COVID-19 care nu sunt validate şti...
Diana Şoşoacă susţine că aşteaptă ca acuzaţiile care i se aduc să fie şi dovedite, după ce liberalii, în frunte cu Alina Gorghiu, au cerut sancţionarea senatoarei pentru încălcări ale prevederilor regulamentare. Şoşoacă a transmis că va depune plânge...
Deputatul USR-PLUS Iulian Bulai a reacţionat după ce deputaţii AUR au solicitat, marţi, sancţionarea sa pentru comportament calomnios şi injurios. Bulai susţine în continuare că AUR este un partid „fundamentalist, radical şi extremist”.
În ultimul timp AUR s-a aflat în vizorul mai multor partide politice. USR a cerut chiar sancţionarea unui membru al Alianţei, în urma comportamentului său deplasat în Parlament, iar acum AUR pare că vrea să plătească cu aceeaşi monedă. Mai mulţi depu...
Senatorii liberali, în frunte cu Alina Gorghiu, au trimis o scrisoare grupurilor parlamentare din Senat în care propun sancţionarea senatoarei Diana Şoşoacă pentru încălcări ale prevederilor regulamentare. Şoşoacă nu respectă măsurile de protecţie sa...
Liderul deputaţilor USR-PLUS Ionuţ Moşteanu şi parlamentarul Silviu Dehelean au făcut o solicitare către Biroul permanent al Camerei în care au cerut sancţionarea deputatului AUR Dan Tanasă care i-a insultat, după şedinţa plenului în care a fost apro...
Majoritatea eurodeputaţilor atrag atenţia că democraţia şi drepturile fundamentale sunt ameninţate în Ungaria şi îndeamnă Comisia şi Consiliul să protejeze cetăţenii maghiari şi statul de drept.
În perioada februarie – iunie 2020, poliţiştii Serviciului Rutier Galaţi şi cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Galaţi vor efectua razii în trafic şi controale la sediul societăţilor comerciale care au ca obiect de activitat...
Un bărbat de 35 de ani va scoate din buzunar peste 3.000 de lei pentru tupeul de care a dat dovadă, jignind şi ameninţând un poliţist care urma să ia măsuri legale împotriva unui şofer de taxi....
Un bărbat s-a apucat cu de la sine putere să taie arborii de lângă blocul unde locuia, fiind depistat de poliţişti....
După Polonia, pentru care Parlamentul European a solicitat deja invocarea Articolului 7, adică retragerea dreptului de vot pentru încălcarea valorilor statului de drept, este posibil să vedem că, marţi, o cerere similară va fi formulată privind Ungar...
Ministrul justiţiei Alexandru Tănase a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii asupra încălcării semnalate de un avocat – menţinerea abuzivă în arest a unei persoane şi a cerut investigarea neîntârziată a faptelor şi sancţionarea disciplinară a j...
Comisia Europeană a declanşat miercuri 40 de proceduri de infringement împotriva a 19 state membre UE, inclusiv a României, care au implementat incorect regulile blocului comunitar privind azilul, informează un comunicat al CE.
Liderii liberali vor să evite pe viitor orice scandal public legat de fuziune, mai ales după ce în presă au apărut stenograme audio care arătau disensiuni între cei din vechiul PNL şi cei veniţi din PDL.
Părinţii elevilor de la Colegiul de Muzică "Sigismund Toduţă" din Cluj-Napoca - unde o învăţătoare l-a făcut pe un elev "jumătate de creier", fiind ulterior sancţionată cu reducerea salariului - le cer celor doi directori ai instituţiei să revină asu...
Cel puţin 15 şoferi de microbuz de pe rutele din capitală au fost sancţionaţi pentru că nu au respectat itinerarele stabilite de către autorităţi. În cazul în care încălcările se vor repeta, Direcţia generală transport public şi căi de comunicaţie va...
Magistratul Livia Stanciu, preşedintele Curţii Supreme, a precizat joi că nu este adepta schimbării legislative propuse de senatorul Şerban Nicolae, privind sancţionarea divulgării informaţiilor din cauze penale în cercetare. Ulterior a venit şi reac...
Campania „Urăşte!" a firmei Secom prin care promovează un produs distribuit în farmacii şi care ar avea efect benefic pentru funcţiile cerebrale este dezaprobată de Federaţia pentru Drepturi şi Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autis...
Europarlamentarul român Monica Macovei va cere astăzi în Parlamentul European sancţionarea agenţiilor europene în care abundă conflictele de interese, incompatibilităţile şi cheltuielile aiuritoare.
Sancţiunea de înjumătăţire a licenţei OTV, dată ieri de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), poate fi speculată electoral de Dan Diaconescu până pe 28 septembrie, dată de la care nu mai poate emite.
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii vor examina mâine demersul liderului PCRM Vladimir Voronin care, acum o lună, a cerut sancţionarea judecătorului Victor Puşcaş de la Curtea Constituţională. Solicitarea comunistului a fost inclusă ultima ...
Mai-marii partidului, reuniţi într-o şedinţă informală, la un motel de lângă Ploieşti, ar urma să decidă dacă îl suspendă pe Geoană din partid. Acesta a fost la un pas de suspendare şi în primăvară, când liderii social-democraţi au fost iritaţi de de...
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), secţia pentru procurori în materie disciplinară, a respins cererea DNA Galaţi privind sancţionarea disciplinară a procurorului-şef al DIICOT Galaţi, Ion Ciafalon....
Carmen Matei, profesoara acuzată că a umilit o elevă de 11 ani în faţa colegilor, a fost doar mustrată de conducerea şcolii. Dacă dascălul va fi găsit vinovat de lipsire de libertate, riscă pedeapsa cu închisoarea de la trei la zece ani.