
Benzile desenate se adună la Teatrul Naţional
Salonul European de Bandă Desenată are loc la Bucureşti în perioada 28 octombrie - 21 noiembrie.
Salonul European de Bandă Desenată are loc la Bucureşti în perioada 28 octombrie - 21 noiembrie.
Săptămâna viitoare, Salonul de Carte din Slobozia îşi va închide porţile. Momentul va fi marcat prin trei evenimente speciale, la care sunt aştepaţi să ia parte toţi iubitorii de carte din oraş.
La o săptămână de la deschiderea oficială a celei de-a XIX-a ediții a Salonului de Carte, organizatorii i-au adus în fața publicului pe celebrii Traian Coșovei și Mircea Tiberian. Sala Arcadia din incinta centrului cultural „Ionel Perlea“ s-a dovedit a fi locul ideal pentru o întâlnire între oamenii de cultură și iubitorii de proză, versuri sau muzică.
Creaţiile celor mai iscusiţi inventatori pot fi admirate până sâmbătă la Romexpo. Tot azi are loc, în aceeaşi perioadă, cea de-a 36-a ediţie a Târgului Tehnic Internaţional Bucureşti (TIB).
Maserati, brand de Fiat, a prezentat la Paris automobilul GranTurismo MC Stradale, cel mai rapid şi uşor model produs vreodată de marca italiană.
La salonul auto de la Paris sunt expuse peste 300 de mărci din 20 de ţări, care prezintă modele strălucitoare, precum decapotabila Ferrari SA Aperta, limitată la 80 de exemplare, sau automobile Citroen şi Renault, realizate în colaborare cu companiile de modă Lacoste şi Miss Sixty.
Sfidând criza, toţi marii producători de automobile vor expune la Port de Versailles. Premierele numeroase dau încredere că piaţa îşi va reveni. Mondial de l’Automobile 2010 reuneşte pentru următoarele două săptămâni cei mai importanţi constructori de automobile ai lumii în capitala Franţei.
Citroen Lacoste, primul automobil electric Saab, BMW X3 sau Audi A7 sunt doar câteva dintre cele mai noi modele ce urmează să fie prezentate la Salonul Auto de la Paris, care va începe pe 30 septembrie.
Deschis cu ocazia zilelor Bucureştiului, Salonul Municipal de Artă Medievală atrage un public numeros în spaţiile palatului Curtea Veche.
La concursul de caricatură de la Casa Tineretului, oficialii au fost unşi cu apă de canal, iar juriul a purtat petice. Brăilenii s-au călcat în picioare ca să vadă caricaturile „de criză" şi să pună mâna pe cartea cu pagini albe a lui Mihai Stănescu, „Realizările Guvernului Boc în perioada 2009-2010".
Peste 40 de firme îşi prezintă timp de patru zile la Bacău cele mai noi descoperiri în domeniul cercetării şi tehnologiei.
Omul de ştiinţă devean a câştigat aurul într-o competiţie cu peste 1.200 de invenţii. Corneliu Birtok Băneasă a fost în centrul atenţiei la Salonul de Inovaţii de la Moscova şi a câştigat premiul pentru cel mai bun inventator din lume.
Vernisajul cuprinde lucrări de pictură şi sculputură. Anul acesta, artiştii propun teluricul în operele de artă expuse.
26 de doamne şi domnişoare din judeţ şi-au luat ieri diploma de cosmeticiene, recunoscută şi în UE. Examenul a avut loc la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Bistriţa (AJOFM), iar cursantele spun că li s-a părut uşor deoarece s-au pregătit şi cosmetica este pasiunea lor.
Procurorul şef Marius Iacob a susţinut o conferinţă de presă în care a declarat, printre altele, că potrivit mai multor martori ai incendiului la Maternitatea Giuleşti, în momentul izbucnirii focului, "mai multe cadre medicale se aflau strânse într-un salon", de unde s-a ieşit cu un tort.
Pentru prima dată în România, într-un spital public va fi implementat conceptul de salon unic de naştere, adică travaliul, naşterea şi recuperarea tinerei mame se vor realiza în aceeaşi rezervă, dotată cu echipament tehnic performant.
Băcăuanca a vrut să dăruiască o parte din mica ei avuţie copiilor talentaţi la muzică şi le oferă săptămânal posibilitatea de a exersa la instrumentele ei în mod gratuit.
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” a participat la cea de-a II–a ediţie a „Salonului Regional al Cercetării şi Inovării 2010”, organizat de către Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara.
Apicultori, producători locali de vinuri, produse de patiserie, dar şi asociaţii profesionale şi institute de cercetare şi dezvoltare s-au reunit astăzi în staţiunea Mamaia în cadrul manifestărilor circumscrise menifestării „Expoagroutil 2010“.
Produse pentru îngrijirea părului cu termen de valabilitate depăşit, dar folosite ca fiind bune. Acestea sunt neregulile găsite de comisarii pentru Protecţia Consumatorului şi de cei de la Direcţia de Sănătate Publică, într-un salon de înfrumuseţare.
Expoziţia de utilaje agricole şi tractoare de la Universitatea de Ştiinţe Agricole a semănat cu un salon de automobile de lux. Preţurile exorbitante ale tractoarelor şi combinelor i-au făcut pe agricultori să îşi pună pofta în cui.
În doar trei zile debutează la Sibiu cea mai mare convenţie de tatuaje din România. Transilvania Tattoo aduce la Sibiu atât artişti tatuatori reconoscuţi din SUA până în Japonia cât şi tineri şi elevi iubitori ai acestei arte.
O nouă metodă de bronzare, rapidă, de durată şi fără riscuri, a fost lansată în municipiul Focşani. Este vorba despre bronzul organic, inovaţie care te scapă de expunerea îndelungată la soare şi de minutele interminabile petrecute la solar.
Băcăuanii sunt aşteptaţi să cânte la clape zilnic. Elevii de la Liceul de Artă „George Apostu“ vor fi invitaţi permanenţi. Un pian va fi scos în Parcul Catedalei la fiecare sfârşit de săptămână şi vor fi organizate spectacole în aer liber.
Una dintre cele mai luxoase ambarcaţiuni din judeţ a fost inaugurată miercuri la Tulcea. Cu un preţ de peste 200.000 de euro, nava a fost achiziţionată cu bani de la buget.
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi a desfăşurat un control privind serviciile prestate de saloanele de înfrumuseţare, reieşind ăn urma acestei acţiuni că foarte multe astfel de firme încearcă să-şi păcîălească clienţii
Reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Bacău au dat start pregătirilor pentru organizarea celei de a XIV-a ediții a Salonului Auto. Evenimentul programat să se desfășoare între 6 și 9 mai se vrea a fi un adevarat regal de autoturisme.
A opta ediţie a Salonului de Motociclete, Accesorii şi Echipamente Bucureşti (SMAEB) a început în această dimineaţă la Romexpo, la ora 12.00, şi va avea loc până duminică.
Eduard Dăbîcan este unul din cei mai apreciaţi hairstylişti din România. Anul trecut, în luna septembrie, clujeanul a reprezentat România în cadrul Congresului Mondial de Coafură din Paris.
Două avioane F-16 aparţinând Statelor Unite au aterizat ieri la Aeroportul Băneasa, urmând a fi expuse la salonul de armament BSDA 2010. Salonul este organizat la complexul ROMAERO din Bucureşti în perioada 13-15 aprilie.