runcu - ultimele știri
Epicentrul a sute de cutremure înregistrate în ultima săptămână a fost teritoriul comunei gorjene Runcu, stațiune turistică de interes local, cunoscută prin aria protejată de interes național Cheile Sohodolului.
Locuitorii din satul Dobrița, comuna gorjeană Runcu, au ieșit disperați din case în momentul în care au simțit cutremurul. Oamenii sunt pe străzi și se tem să intre deocamdată în case.
Cutremurul cu magnitudinea de 5.2, grade pe scara Richter a avut loc în apropiere de municipiul Târgu Jiu, la o distanță de aproximativ 20 de kilometri, în comuna Runcu. Gorjenii s-au speriat și au ieșit din case, așteptând și alte replici.
Haidook Summer Fest, festivalul estival al haiducilor, a ajuns la cea de-a şasea ediţie şi va avea loc, în weekendul 8-10 iulie, în satul Brebu, comuna Runcu, din Dâmboviţa, la poalele Munţilor Leaota.
Un grav accident rutier a avut loc în după-amiaza zilei de luni, 20 iunie, în comuna Runcu, din judeţul Gorj. Două dintre victime au decedat.
Primăria comunei Runcu este prima instituţie din judeţul Gorj care a achiziţionat o maşină electrică. Autoturismul este folosit de Poliţia Locală.
Primăria unei comune din judeţul Gorj oferă 50 de camere pentru cazarea persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina.
Un bărbat s-a urcat marţi, 22 februarie, la amiază, pe clădirea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj pentru a protesta.
Jandarmii montani din comuna Runcu, judeţul Gorj, au amendat doi angajaţi ai unor societăţei comerciale, dar şi un cetăţean, pentru că au traversat cu utilaje pentru transportul lemnului un curs de apă din zona montană.
Un bărbat de 44 de ani, din comuna Runcu, a fost urmărit prin pădure de către poliţişti, după ce a fost prins în timp ce încerca să şteargă urmele tăierii de arbori.
Inelul Doamnei, forma carstică deosebit de cunoscută din zona Cheile Sohodolului, monument al naturii din Gorj, a fost vandalizat de un turist, care a scris cu vopsea albastră pe stâncă numele unei localităţi şi data la care a trecut pe acolo.
Un drum judeţean care traversează trei comune din judeţul Gorj a fost modernizat înainte de Sărbătorile de iarnă. Este vorba de Drumul Judeţean 672 E, care traversează comunele Băleşti, Arcani, Runcu şi asigură legătura cu Cheile Sohodolului.
La scurt timp de la uciderea cu sânge rece a unui urs în zona Runcu, din Dâmboviţa, oamenii legii au fost chemaţi să ancheteze o nouă vânătoare ilegală. De data aceasta, ursul a avut noroc.
Doi bărbaţi din Dâmboviţa sunt cercetaţi pentru uciderea unui urs, în comuna Runcu. Paznicii de vânătoare din zonă, însoţiţi de un agent de poliţie, i-au prins, la limita zonei intravilane a comunei, pe cei doi bărbaţi care transportau în maşină leşu...
O crimă înfiorătoare a avut loc în judeţul Gorj. O femeie a fost ucisă, noaptea, trecută, chiar de către fiul său.
Haidook Summer Fest a ajuns la cea de-a cincea ediţie. În perioada 31 iulie-1 august îndrăgitul eveniment cu şi despre cai, care se adresează întregii familii, este numai bun pentru activităţi în aer liber, distracţie şi mâncare bună.
Un accident rutier grav soldat cu rănirea a patru persoane a avut loc, aseară, pe raza satului Bâlta, din comuna Runcu.
Spitalele din judeţul Gorj s-au golit de pacienţi cu COVID-19. În Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu mai este internat astăzi doar un singur pacient infectat cu COVID-19, iar la Terapie Intensivă nu mai era niciun pacient.
Bărbatul din comuna Runcu, judeţul Gorj, care i-a înjurat şi ameninţat pe poliţişti, a fost adus, duminică seara, la audieri, la sediul Poliţiei Gorj.
Bărbatul din comuna Runcu, judeţul Gorj, care a înjurat şi umilit un echipaj de poliţie, a fost capturat în apropiere de granişa cu Ungaria.
Doi poliţişti din judeţul Gorj au fost înjuraţi şi umiliţi de către un bărbat, din comuna Runcu, judeţul Gorj, care se deplasa cu o maşină de teren pe un teren viran.
Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu“ din comuna Runcu, judeţul Gorj, construit în urmă cu 85 de ani, la iniţiativa soţilor Arethia şi Gheorghe Tătărăscu, fost prim ministru al României, a devenit, în urma investiţiilor derulate în ultim...
Alimentarea cu apă a locuinţelor din municipiul Târgu Jiu ar putea să fie întreruptă ca urmare a precipitaţiilor abundente care sunt aşteptate în perioada următoare.
Un bărbat de 42 de ani, din localitatea Bala, judeţul Mehedinţi, a murit, astăzi, strivit de un arbore pe care l-a tăiat.
Mădălin Giurcău, subsecretar de stat şi vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului Gorj, a participat sâmbătă seara la un chef, în restaurantul unei pensiuni din comuna Runcu, judeţul Gorj.
Decizia Guvernului de a redeschide restaurantele la interior a salvat, la limită, multe unităţi. Centrul de echitaţie de la Runcu, jud. Dâmboviţa, a fost la limita prăpastiei pentru că nu putea oferi turiştilor o masă caldă.
Localnicii din comuna gorjeană Runcu se plâng de calitatea apei de la reţeaua publică. Oamenii spun că plătesc un tarif perceput pentru apă potabilă, dar nu poate fi folosită nici ca apă menajeră.
Câteva clipe de relaxare, în această perioadă tulbure, sunt binevenite. O variantă demnă de luat în calcul este centrul de echitaţie din comuna Runcu, judeţul Dâmboviţa, acolo unde turiştii pot petrece mai multe zile speciale.
Reprezentanţii Gărzii de Mediu Gorj verifică amenajarea unui drum forestier aflat într-o pădure administrată de Obştea Runcu.
Isabela Şărămăt, în vârstă de 39 de ani, s-a mutat de aproape un an de zile la ţară, în satul Bâlta, din comuna Runcu, după ce timp de 12 ani a locuit într-una dintre cele mai dezvoltate ţări din lume, Olanda. Aici se simte fericită şi nu ar da pe ni...
Un echipaj de jandarmi montani din localitatea Runcu a avut o întâlnire neobişnuită pe un drum forestier, din zona Valea Susenilor.
O maşină a Poliţiei Locale din comuna Runcu, judeţul Gorj, a fost implicată, în această dimineaţă, într-un accident rutier care a avur loc Drumul Naţional 67 D.
fără imagine
Maşina Poliţiei Locale a fost izbită de un autoturism care a efectuat o depăşire neregulamentară...
Un bărbat, de 35 ani, din municipiul Târgu Jiu, a sesizat faptul că în timp ce dărma o anexă veche din gospodăria sa din comuna Runcu, a găsit un pistol în grinda de susţinere a peretelui, ce urma să-l demoleze.
Un bărbat de 49 de ani, din co,una Runcu, judeţul Gorj, a fost bătut de doi prieteni de pahar alături de care petrecuse.
Un tânăr din judeţul Gorj a murit într-un grav accident de circulaţie, care a avut loc luni, 9 martie, pe o autostradă din Cehia.
O şoferiţă a fost prinsă de poliţiştii rutieri în timp ce se afla la volanul unui autoturism sub influenţa buturilor alcoolice.
Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, în colaborare cu efective de la Postul de Poliţie Runcu, au depistat un bărbat, din localitate, urmărit internaţional.
Un bătrân în vârstă de 75 de ani, din comuna Runcu, judeţul Gorj, a ars de viu, duminică seară, în propria locuinţă în urma unui incendiu.
Lucrările de modernizare a 4,5 km de drum judeţean (DJ 672C) de pe raza comunei Runcu au fost finalizate şi recepţionate, ieri, cu trei luni mai devreme faţă de termenul stabilit în contract.
Un accident rutier a avut loc în această dimineaţă în comuna Runcu, din judeţul Gorj. Un autoturism a intrat într-un cap de pod.
A plouat cu stele desupra României în noaptea de luni spre marţi, 13 august. Luna prea luminoasă le-a stricat puţin planurile tinerilor din toată ţara sosiţi într-o tabără de astronomie, în comuna Runcu din Dâmboviţa, însă chiar şi aşa au putut număr...
Show-ul de la Haidook Summer Fest 2019 a fost urmărit cu mult interes de zeci de turişti veniţi de la sute de kilometri distanţă a fost oferit de Miron Bococi, un maramureşean stabilit în Barcelona, cunoscut ca unul dintre cei mai buni dresori de cai...
„Satul tradiţional“ este denumirea complexului turistic din localitatea Runcu, judeţul Gorj, format din şapte case tradiţionale, realizate din lemn de stejar vechi de un secol.
În urma confirmării virusului pestei porcine la un porc mistreţ găsit mort, la începutul acestei luni, pe fondul de vânătoare nr. 13 Runcu, din comuna dâmboviţeană Runcu, s-a decis vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată.
Autorităţile din Dâmboviţa au primit confimarea analizelor de laborator în cazul unui mistreţ găsit mort într-un fond de vânătoare din comuna dâmboviţeană Runcu.
Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din comuna dâmboviţeană Runcu, a decis să îşi pună capăt zilelor chiar în curtea casei părinteşti. Abia întors din Spania, bărbatul a trecut printr-un divorţ, iar acest lucru se pare că l-a distrus. A recurs la gestu...
Un adolescent în vârstă de 18 ani, din comuna Runcu, judeţul Gorj, a făcut o glumă sinistră cu un vecin, în vârstă de 60 de ani.
Laurenţiu Vuşcă (53 de ani) este ultimul fierar de la Runcu, localitate aflată la poalele Muntelui Leaota, în judeţul Dâmboviţa. Meseria de fierar este una grea, care necesită energie, pricepere, răbdare şi îndemânare, iar esenţialul este “să baţi fi...
Societatea Astronomică Română de Meteori derulează în perioada 17-22 iulie 2018, în comuna Runcu, din judeţul Dâmboviţa, evenimentul „Educaţie civică prin cunoaştere şi voluntariat – tabără de vară”. Tematica proiectului o constituie stimularea parti...
Cele mai electrizante show-uri de cascadorie ecvestră îşi dau întâlnire 3 zile la rând, pe 15, 16 şi 17 iunie în locul numit Vârf la In (Crucea Runcu), Comuna Runcu (judeţ Dâmboviţa) la cea de-a treia ediţie a Haidook Summer Fest.
O ambulanţă nu a putut ajunge, astăzi, la o pacientă în vârstă de 83 de ani, care avea nevoie de ajutor, după ce căzuse în propria gospodărie şi se lovise.
Aleksandra, tânăra de 24 de ani din judeţul Gorj care nu era recunoscută ca cetăţean român de instituţiile statului, a trăit, ieri, cel mai fericit moment din viaţa sa. Ea a ţinut în mână, pentru prima dată, propriul act de identitate.
Aleksandra se luptă de ani buni cu un sistem absurd, care-i refuză de dreptul la viaţă. Ea nu are un act de identitate, iar reprezentanţii statului ridică din umeri, motivând că Aleksandra nu este cetăţean român, cu toate că trăieşte în judeţul Gorj ...
Minore din Gorj duse să se prostitueze în Italia. Poliţiştii au efectuat percheziţii în Gorj şi Dolj
O grupare infracţională specializată în trafic de persoane şi spălare de bani este vizată de o anchetă desfăşurată de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu Jiu, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, su...
Mănăstirea cu hramul Sfântul Ilie, din comuna Runcu, este ultima înfiinţată în judeţul Gorj din cele zece câte există. Este cea mai spectaculoasă, pentru că se află pe un platou stâncos, situat la o înălţime de 800 de metri, de unde se poate admira d...
Societatea Astronomică Română de Meteori organizează evenimentul Şcoala de vară pentru tineret "astronomie şi fotografie" în perioada 30 iulie – 2 august 2017, la Runcu, judeţul Dâmboviţa.
Un român, profesor universitar în statul american Texas, s-a mobilizat alături de soţie şi de cele două nepoate, pentru a ecologiza albia râului Sohodol din judeţul Gorj.