
Regele Filip al Belgiei. Noi generaţii de monarhi
Două abdicări de monarhi au avut loc de la începutul acestui an în favoarea noilor generaţii. Prima a fost cea a Reginei Beatrix a Olandei în favoarea lui Willem-Alexander, devenit Rege pe 30 aprilie, iar cea de-a doua abdicare este a Regelui Albert II al Belgiei în favoarea fiului său Filip, care a depus jurământul în Parlament astăzi. Investitura Regelui Filip vine la două săptămâni şi jumătate după ce Regele Albert a împlinit 79 de ani.