
Hagi a rămas fără antrenor: Mircea Rednic are COVID-19. Decizia clubului
După o perioadă cu rezultate sub aşteptări pentru Viitorul, la formaţia din Ovidiu s-a format şi un focar de infecţie.
După o perioadă cu rezultate sub aşteptări pentru Viitorul, la formaţia din Ovidiu s-a format şi un focar de infecţie.
Comportamentul lui Şumudică în relaţia cu clubul Gaziantep şi modul în care a provocat această ruptură au fost criticate şi de oamenii de fotbal din ţară.
Preşedintele clubului Viitorul Constanţa, Gică Popescu, a explicat motivul pentru care gruparea pe care o conduce a hotărât să îl îndepărteze pe tehnicianul spaniol la doar 3 luni după numirea în funcţie
Finanţatorul formaţiei din Ovidiu „fierbe“: din 21 noiembrie, echipa sa n-a bătut pe nimeni. Şi are un bilanţ dezamăgitor: un egal şi patru înfrângeri. Toată echipa, în frunte cu antrenorul Mircea Rednic, vor plăti pentru această criză.
Viitorul e în cădere liberă! În sezonul trecut, a ajuns în play-out, iar acum, la cum se prezintă situaţia, riscă să bifeze a doua stagiune consecutivă în care se va lupta pentru evitarea retrogradării!
După experimentul eşuat numit Rubén De La Barrera (35 de ani), patronul formaţiei din Ovidiu şi-a dat seama că trebuie să bage mâna adânc în buzunar, dacă vrea aibă, din nou, rezultate cu echipa de seniori.
La 24 de ore după ce a anunţat despărţirea de spaniolul Rubén De La Barrera (35 de ani), Viitorul a reuşit o numire la care nu se aştepta, cu siguranţă, nimeni din fotbalul românesc.
Contractul lui Mircea Rednic cu gruparea Politehnica Iaşi, scadent la finalul sezonului care tocmai s-a încheiat, nu a mai fost prelungit, anunţă site-ul oficial al clubului.
Primul eşalon fotbalistic din România e în pragul colapsului! Cu 33 de cazuri confirmate de COVID-19 la trei echipe, Dinamo, CFR şi Craiova, atât play-off-ul Ligii I, cât şi play-out-ul sunt paralizate.
Campionatul românesc de fotbal a devenit un focar de infecţie şi viitorul competiţiei e unul incert, în acest moment.
Tehnicianul celor de la Poli Iaşi, formaţie care, în trecut, a fost pregătită şi de cel care s-a stins astăzi, nu şi-a putut stăpâni lacrimile la întâlnirea cu jurnaliştii.
Paradoxal, într-un sezon în care echipa de handbal masculin al clubului scrie istorie în Liga Campionilor, cea de fotbal poate ajunge în „B“.
Tehnicianul echipei Poli Iaşi, Mircea Rednic, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Universitatea Craiova, scor 2-5, că are încredere în jucătorii săi, care au avut o reacţie bună în repriza a doua.
În pauza de iarnă, moldovenii l-au înlocuit pe Mihai Teja (ajuns la Voluntari) cu Mircea Rednic, iar oltenii, rămaşi fără fostul selecţioner al României, au recurs la o soluţie de criză. Acum, după primele trei etape din 2020, rezultatele sunt total neaşteptate de ambele părţi!
La 41 de zile după ultima sa apariţie pe teren pentru Genk, echipă unde ajunsese să fie trimis în tribune, Ianis Hagi a revenit într-un meci oficial, de această dată în tricoul celor de la Rangers, grupare la care a fost împrumutat până în vară.
Poli Iaşi era, la un moment dat, printre revelaţiile campionatului în actuala stagiune, totul culminând cu o victorie cu FCSB. Apoi, totul s-a dus de râpă.
Aflat într-un moment foarte dificil, atât din cauza rezultatelor sportive dezastruoase din acest debut de campionat, cât şi a problemelor de la nivel administrativ, clubul din Ştefan cel Mare încearcă să îşi găsească în regim de urgenţă un nou antrenor şi alt investitor
Fostul antrenor al celor de la Dinamo, Mircea Rednic a declarat, marţi, la DigiSport Matinal, că îl va da în judecată pe actualul manager general al câinilor, Florin Prunea,
Ultimele evenimente de la Dinamo au declanţat un scandal urât în care este implicat şi fostul antrenor, Mircea Rednic.
„Weekend Adevărul“ a scris, în analiza startului noului sezon competiţional, că Dinamo e o candidată la retrogradare. La trei zile de la apariţia articolului, Dinamo a fost zdrobită de Viitorul, la Ovidiu, cu 5-0.
Sub conducerea lui Ionuţ Negoiţă, formaţia din „Ştefan cel Mare“ s-a redresat financiar, ieşind din insolvenţă, însă a decăzut din toate celelalte puncte de vedere.
Marţi seara, Clubul Dinamo Bucureşti a anunţat prin intermediul site-ului oficial, www.fcdinamo.ro, că Florin Prunea este noul manager general al grupării.
Conferinţa de presă pentru prezentarea noului antrenor Eugen Neagoe a fost amânată, după ce fani dinamovişti s-au dus să protesteze la baza de pregătire de la Săftica, ei fiind nemulţumiţi de demiterea fostului tehnician, Mircea Rednic.
La începutul săptămânii, Mircea Rednic s-a întâlnit cu conducerea roş-albilor pentru a face strategia pentru sezonul viitor, însă s-a trezit dat afară şi înlocuit în doar câteva ore.
După ce a terminat play-out-ul pe locul 3, cea mai slabă peformanţă din istoria clubului, Mircea Rednic a anunţat conducerea clubului că nu mai continuă la echipă,
Dinamo seamănă cu o gară, nu un club profesionist de fotbal! Jucătorii vin şi pleacă într-o veselie, nefiind clar pe ce criterii sunt aduşi şi cum de se renunţă atât de repede la ei.
Revenită în ţară pentru a se odihni înaintea turneelor din America, Indian Wells şi Miami, Simona Halep (2 WTA) rămâne alături de sport.
Pentru al doilea an consecutiv, formaţia din „Ştefan cel Mare“ va juca în play-out, o contraperformanţă care, cândva, era de neconceput.
Mircea Rednic are „bagheta magică“ la el! A „metamorfozat“, în cele 41 de zile de pauză competiţională, o formaţie care părea incapabilă să câştige.
Dinamo şi-a schimbat lotul din temelii în pauza de iarnă, ceea ce s-a văzut şi în prima etapă din 2019: doar patru titulari au fost pe teren faţă de ultimul meci din 2018, în acel 1-4 cu Astra.