razboi la granita romaniei - ultimele știri
M-LIDS, un complex sistem anti-dronă, a fost adus de militarii americani în România și a fost testat cu trageri reale la Capu Midia.
În cinci, cel mult opt ani, Rusia ar putea fi pregătită să atace teritoriul NATO, așa că până în 2029 trebuie să fim pregătiți pentru asta, a declarat şeful de Stat Major al armatei germane (Bundeswehr), generalul Carsten Breuer.
Situația de securitate din regiunea Mării Negre a fost prezentată în Departamentul de Stat al SUA de grupul român de experți ai New Strategy Center.
Considerată de importanță strategică, Baza Mihail Kogălniceanu – unde sunt cazați mii de militari NATO – a fost spionată cu drone, iar militarii români nu au putut face nimic în acest sens pentru că nu au o legislație care să le permită anihilarea acestora și nici echipamente performante.
În timpul atacului Iranului asupra Israelului, Statele Unite au folosit pentru prima oară în condiții reale de luptă sisteme Aegis Ashore, similare celui instalat la Deveselu.
NATO are o multitudine de senzori care culeg date, iar prelucrarea acestora face imposibilă orice „surprindere strategică“, adică un atac asupra Alianței care nu poate fi prognozat.
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a sugerat vineri că Ucraina ar putea primi un nou laser militar, aflat în fază experimentală, pentru a doborî dronele ruseşti, transmite dpa.
Cu o Rusie tot mai agresivă aliații NATO vor fi nevoiți să-și crească numărul de militari staționați în Europa de Est.
Drona în derivă recuperată din zona Tuzla avea un imens focos exploziv, de o jumătate de tonă, și, cu toate acestea, a fost adusă în Portul Constanța.
Mircea Geoană a comentat scenariul de coșmar publicat de Il Messaggero, în care lui Putin i-ar lua mai puțin de 24 de ore pentru a învinge România. Secretarul general adjunct al NATO spune că „dacă eram singuri, era un lucru extrem de periculos pentru România”.
Rusia este deranjată de mișcarea de forțe de la Baza militară Mihail Kogălniceanu și consideră că activitățile din zonă au ca scop pregătirea unui posibil conflict cu Moscova, a declarat recent ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
Frank G. Wisner II, fost secretar de stat american, cu o carieră de câteva decenii în funcții majore în Departamentul de Stat, a acordat un interviu exclusiv pentru „Adevărul” în care a vorbit despre riscul unui conflict Rusia-NATO și despre viitorul lui Vladimir Putin.
Suedia a admis că ar putea furniza Ucrainei avioane de luptă avansate Gripen, așa cum a declarat ministrului suedez al apărării, Pal Jonson, într-un interviu acordat la 28 martie 2024 pentru The Kyiv Independent.
Tot mai multe voci din NATO spun că trebuie să se ia decizia de a doborî rachetele sau dronele rusești care se apropie de granițele Aliate, dar experții spun că o astfel de măsură trebuie atent gândită pentru a nu provoca Kremlinul, dar și pentru a pune la punct un sistem antiaerian impenetrabil.
Alianța Nord-Atlantică își întărește apărarea în fața Rusiei, certifică unități de intervenție rapidă și trece la tacticile războiului convențional asemănătoare celor din Ucraina, după ce în prealabil se adaptase la conflicte precum cel din Afganistan.
Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu din județul Constanța urmează să devină cea mai mare bază militară NATO din Europa, ceea ce o va transforma într-un scut împotriva Rusiei.
Peste 13.000 de „mercenari străini” au mers pe front să lupte de partea Ucrainei de la începutul invaziei ruse, potrivit datelor ministerului rus al apărării, preluate de ambasada rusă de la București. Aceeași sursă susține că din România au plecat 784 de „mercenari”, dintre care 349 au fost uciși.
Serviciile de informaţii occidentale estimează că numărul soldaţilor ruşi ucişi sau răniţi în războiul din Ucraina este mai mare de 350.000, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit agenţiei DPA.
Trei sferturi dintre români consideră războiul din Ucraina periculos pentru noi, mai bine de jumătate vor să dăm mai mulți bani pe armament, dar campaniile de recrutare ale Ministerului Apărării rămân fără succes în condițiile în care Armata are mare nevoie de militari.
Într-un interviu exclusiv acordat pentru „Adevărul”, Jacob Jugashvili, strănepotul lui Stalin, consideră că războiul din Ucraina este ilegal și că viitorul lider al Rusiei ar trebui judecat de popor în funcție de realizări la finalul mandatului.
Primii șapte piloți români care își fac, la Baza Borcea, trecerea pe F-16 Fighting Falcon sunt deja la zbor pe aeronava de generația a 4-a sub supervizarea instructorilor Lockheed Martin.
Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susține că amenințările Rusiei cu armele nucleare sunt mai degrabă o încercare de intimidare psihologică decât un plan real.
Direcţia Informaţii Militare: Este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Conform unui oficial din cadrul Direcţiei Informaţii Militare din MApN, este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO.
Întrebarea este pe buzele tuturor, după ultimele declarații ale președintelui francez Emmanuel Macron. De ce a ieșit președintele Franței la rampă cu asemenea amenințări și ce ascund acestea, explică, pentru „Adevărul“, mai mulți experți în securitate.
Dacă Rusia câștigă acest război, este foarte probabil ca ea să ceară ca Bulgaria și România, care au aderat la NATO în anul 2004, să fie o zonă tampon, a comentat pentru Nova News politoligul bulgar Iskren Ivanov, arată 24Chasa.
Mai multe state europene au format o „Coaliţie a Dronelor” pentru a îmbunătăţi capacităţile de apărare ale Ucrainei cu astfel de mijloace de luptă.
Şeful Statului Major al Armatei, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat, recent, că militarii nu au legislaţia necesară pentru a doborî dronele de atac care ar mai intra în spaţiul aerian al României, aşa cum s-a întâmplat anul trecut.
Cu aprobarea președintelui României, cei 20.000 de militari din forța NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată vor putea intra și acționa de pe teritoriul României atunci când situația de securitate o va cere.
Responsabilii politici promit că vor schimba legea și, din acest an, va fi posibilă încadrarea militarilor voluntari în termen. Pentru succesul programului, recruții trebuie să beneficieze de o serie de condiții asemănătoare celor din cazărmile NATO, atrag atenția experții militari.
România și alte țări NATO vor exersa, în cadrul celui mai mare exercițiu militar de la finalizarea Războiului Rece, respingerea unui atac rusesc pe frontul estic al Alianței.
Fost consilier special al președintelui Barack Obama și fost director senior pentru afaceri europene în Consiliul Național de Securitate în timpul administrațiilor Obama și Clinton, Charles Kupchan a acordat un interviu exclusiv pentru „Adevărul” legat de viitorul războiului din Ucraina.
Din cauza ameninţărilor Rusiei, oficiali ai Apărării din tot mai multe țări europene, inclusiv România, vorbesc de reintroducerea serviciului militar sub diverse forme, obligatoriu sau voluntar.
Noul șef al Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, avertizează că Armata României nu are legea necesară pentru a pregăti populația să facă față în cazul extinderii războiului din Ucraina și nici pentru a acționa proporțional cu pericolele militare existente.
Harry Nedelcu, director senior pentru geopolitică la Rasmussen Global, a vorbit, într-un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul”, despre negocierile privind acordul de securitate între România și Ucraina și cum o poate ajuta țara noastră în contextul războiului.
Trupele și sistemele grele de armament vor putea circula liber, fără restricții, între statele aliate în toată Europa, de la mijlocul acestui an.
MApN a demontat un fake news de proporții al propagandei ruse, care a fost răspândit pe rețelele de socializare, și care susținea că un F-16C al României a bombardat forțe ruse din apropiere de Herson, Ucraina.
Analiștii Institutului Internațional de Studii Strategice susțin că Rusia nu va da înapoi de la un atac nuclear în cazul unui conflict cu NATO.
Geamănul scutului de la Deveselu din Polonia a fost finalizat și predat, însă nu este încă funcțional. US Navy, care a preluat sistemul, a anunțat că pentru îmbunătățirea gradului de securitate, în următoarele luni, scutul va trece printr-un proces de modernizare post-livrare.
Pe fondul unei Rusii tot mai agresive, responsabilii militari din aproape toată Europa își fac probleme cu numărul militarilor activi pe care îi au sub arme, iar unii analiști văd soluții în servicii militare alternative sau iau exemple din practica țărilor scandinave, care au avut tendințe atipice.
Activitate neobișnuit de intensă pentru această perioadă, în care războiul dintre Rusia și Ucraina pare „înghețat”, a avioanelor de spionaj aliate deasupra României, în proximitatea graniței româno-ucrainene sau chiar deasupra Mării Negre.
Militarii români au efectuat trageri de luptă cu rachete HIMARS, sisteme care au devenit celebre în războiul din Ucraina.
NATO ia în serios pregătirile de război și săptămâna viitoare demarează un exercițiu „mamut” cu 90.000 de soldați și tehnică de ultimă generație. Este cel mai mare exercițiu din anii ’80 și până în prezent.
NATO a decis să implice 90.000 de militari în cel mai mare exercițiu militar de la terminarea Războiului Rece. Steadfast Defender 24 se va desfăşura după un scenariu Articol 5, de ripostă în cazul în care ţări aliate sunt atacate.
Secretarul general-adjunct al NATO, Mircea Geoană, a subliniat că Europa trebuie să se pregătească pentru un război de lungă durată, dar Alianța nu va accepta ajungearea Rusiei la granița țării noastre.
Resturi presupuse a fi de la o rachetă balistică nord-coreeană KN-23 [Hwasong-11Ga] au fost descoperite în regiunea ucraineană Harkov, conform mai multor imagini pe reţelele de socializare. Rusia ar fi folosit rachetele din Coreea de Nord în valurile de bombardamente din 30 decembrie şi 2 ianuarie.
Aliații NATO par deciși să accelereze pregătirea piloților ucraineni care vor opera F-16 Fighting Falcon și după ce în România a fost operaționalizat, în timp record, primul centru de instrucție pe astfel de aeronave de luptă din Europa, o altă bază de antrenament se înființează în Danemarca.
Bulgaria, România şi Turcia plănuiesc să încheie săptămâna viitoare un acord de cooperare pentru deminarea Mării Negre, a anunţat joi seară ministrul apărării bulgar Todor Tagarev, citat de EFE.
Ministrul Apărării a anunțat că vrea să mărească efectivele Armatei cu 20.000 de militari, având în vedere evoluțiile complicate de la granițele României. Un expert explică ce măsuri trebuie să ia instituția pentru a atrage tinerii sub arme.
Contraamiralul (r) dr. Constantin Ciorobea este de părere că Turcia face jocurile Rusiei după ce Ankara a anunțat că interzice intrarea în Marea Neagră a două nave vânătoare de mine donate de britanici Ucrainei pentru a ajuta în desfăşurarea operaţiunilor militare navale în războiul cu Rusia.
Avioanele NATO au fost ridicate de la sol de peste 300 de ori în 2023 pentru a intercepta avioane militare ruse, a anunţat organizaţia.
Presa militară a realizat un bilanț al achizițiilor MApN în anul 2023, contracte urgentate și de războiul din Ucraina care a adus în zonă un climat de securitate complicat.
Avioanele de luptă americane F-16 ar putea fi deja în Ucraina, scrie publicația americană Newsweek, după ce Kievul a revendicat o serie de victorii de calibru împotriva forțelor rusești în aer și pe mare.
Promis în urmă cu câteva luni de țările aliate, sistemul complex antidronă care ar trebui să ne apere de aparatele fără pilot ale rușilor nu a ajuns nici azi în România, iar militarii nu își pot folosi sistemele antiaeriene pentru că nu au cadrul legal.
Rusia ameninţă România: Dacă avioane F-16 folosite de Ucraina decolează de pe teritoriul românesc, Moscova va considera că țara participă la conflict şi va lua măsuri. Nu putem accepta fără reacție astfel de amenințări, atrag atenția experții militari români.
Rudele rușilor tinerilor trimiși să lupte în țara vecină dau semne că se organizează activ într-o mișcare menită să ceară autorităților ruse aducerea acasă a acestora, iar protestul a luat treptat diferite forme, de la pichetări, până flashmob-uri sau apeluri oficiale.
Ucraina nu a folosit tancurile Abrams M1A2 trimise de SUA deși acestea au sosit în septembrie, iar analiștii citați de Business Insider susțin că forțele Kievului le vor utiliza din primăvara viitoare.
În această după-amiază, patru avioane de luptă Eurofighter ale Forțelor Aeriene Germane (Luftwaffe) au sosit la baza militară Mihail Kogălniceanu de lângă Constanța pentru a ajuta la supravegherea spațiului aerian în cadrul misiunii de poliţie aeriană întărită Air Policing South (eAPS).
Cu o discreție ieșită din comun, ministerele Apărării din România, Turcia și Bulgaria pregătesc o mică „Armada“ pentru a lupta împotriva valului de mine migratoare din Marea Neagră. Este o primă colaborare între aliați la Marea Neagră de la începutul războiului, dar fără comandă NATO.
Pe 24 februarie 2022 începea războiul din Ucraina, iar numeroși ucraineni s-au refugiat în România. De atunci, numărul ucrainenilor angajați în România a crescut spectaculos, iar mulți dintre ei s-au integrat foarte bine în țara noastră