
Schimbare la CEC Bank. Radu Gheţea, înlăturat complet de la conducerea băncii
Radu Graţian Gheţea nu mai este nici preşedinte al Consiliului de Administraţie al CEC Bank, după ce anul trecut a fost îndepărtat şi din funcţia de director executiv.
Radu Graţian Gheţea nu mai este nici preşedinte al Consiliului de Administraţie al CEC Bank, după ce anul trecut a fost îndepărtat şi din funcţia de director executiv.
Plăţile instant, cele cu valori de sub 50.000 de lei, vor fi lansate luni, 22 aprilie, susţine Radu Graţian Gheţea, preşedintele Consiliului de Administraţie al CEC Bank, singura bancă comercială de stat din România.
Preşedintele de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, va propune băncilor ca în cazul creditelor oferite persoanelor fizice costul acestora să nu mai fie „atât de puternic legat” de indicatorul ROBOR.
Adunarea Generală a Acţionarilor CEC Bank s-a reunit ieri pentru schimbarea lui Radu Gheţea de la conducerea băncii de stat, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate. Noul director al CEC va fi Dan Sandu, fost vicepreşedinte al Volksbank, conform aceloraşi surse.
Lista candidaţilor la poziţia de membru în Consiliul de Administraţie al CEC Bank îi include pe preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, economistul Lucian Isar, actualul preşedinte al băncii de stat, Radu Gheţea, dar şi Magdalena Manea, membru în CA şi fost director al Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).
Dobânzile la lei şi euro, Robor şi Euribor, de care depinde costul creditelor cu dobândă variabilă, traversează perioade de minim. „Nu cred că vor rămâne mult pe acest palier. Multe voci spun că la anul dobânzile vor creşte”, a spus vineri Radu Gheţea, şeful CEC Bank, în cadrul seminarului EU COFILE, organizat de Banca Naţională şi Alpha Bank.
CEC Bank ar putea fi următoarea listare a unei bănci în România. Când s-a vorbit de creşterea capitalului CEC, se lua în calcul fie o listare, fie atragerea în acţionariat a unor instituţii bancare internaţionale gen IFC (International Financial Corporation), urmată de privatizare, şi a treia posibilitate era o combinaţie, a spus astăzi Radu Ghetea, şeful CEC Bank, în cadrul seminarului EU COFILE; organizat de Banca Naţională şi Alpha Bank.
Traian Halalai, preşedintele băncii de stat EximBank şi membru executiv al Consiliului de Administraţie al instituţiei, este cel bine plătit reprezentant al statului într-o structură de conducere, cu un venit lunar de 137.585 de lei brut (peste 30.000 euro), potrivit unui document publicat miercuri de Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic.
Situaţia sistemului bancar actual se află într-un moment special, fără precedent, şi vorbim aici atât despre găsirea soluţiilor de menţinere a sistemului într-o formă de sănătate şi stabilitate corespunzătoare, cât şi de a face faţă provocărilor, a declarat, joi, Radu Gheţea, preşedintele de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), într-un forum de specialitate.
Creditul pentru locuinţe va stagna o perioadă şi, în schimb, vor apărea produse noi de tipul „creditul pentru concediu“ sau „pentru studii“, a declarat marţi Radu Ghetea, preşedintele CEC Bank, citat de Mediafax.
Modul în care se propun, în România, anumite legi pentru a fi votate lasă de dorit iar documentele respective au iz populistic sau chiar electoral, a declarat luni Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi preşedintele de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor, făcând referire la legea dării în plată, aflată la reexaminare în Parlament.
Implemetarea legii dării în plată în forma aprobată iniţial de Parlament reprezintă un risc major pentru perspectiva macroeconomică, iar aplicarea retroactivă la împrumuturile aflate în derulare poate afecta încrederea investitorilor şi creditarea, a avertizat, joi, Comisia Europeană (CE).
Unele bănci au început să crească avansul cerut pentru creditele imobiliare, în vreme ce altele avertizează că se va ajunge la restrângerea creditării. Reprezentanţii consumatorilor afirmă, însă, că legea va forţa instituţiile de credit să negocieze cu adevărat condiţii mai bune pentru clienţi.
Atacurile teroriste din Franţa ar putea afecta activitatea băncilor comerciale, inclusiv în România. Băncile centrale ar putea impune norme mai stricte pentru verificarea tranzacţiilor ce ar putea ascunde finanţări pentru grupuri teroriste. Cum aceste cerinţe vor creşte cheltuielile băncilor comerciale, clienţii se pot aştepta la o majorare a comisioanelor şi dobânzilor, potrivit lui Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, citat de Digi24.
„CEC Bank a implementat protocolul cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), prin care poate obţine informaţii despre clienţii eligibili şi, totodată, a restructurat documentaţia suport, oferind posibilitatea contractării de credite într-un interval de timp mai redus“, se arată într-un comunicat al CEC Bank.
Enache Jiru (50 de ani), secretar de stat în Ministerul Finanţelor, şefului Trezoreriei statului, a fost nominalizat vineri pentru funcţia de preşedinte-director general al Consiliului de Administraţie al CEC Bank, în urma deciziei Adunării Generale a Acţionarilor băncii de stat şi aşteaptă aprobarea din partea Băncii Naţionale a României (BNR). Astfel, Jiru ar urma să se întoarcă la şefia băncii de stat după 10 ani.
Schimbările profunde petrecute în ţara noastră după Revoluţie i-au determinat pe economişti să creadă că drumul parcurs în aceşti 25 de ani putea fi mai bun, dar şi că pentru viitorul apropiat sunt destule şanse să transformăm România într-o ţară în care se poate trăi decent.
Înfiinţarea unei bănci de dezvoltare a României, fie prin transformarea CEC Bank, fie a Eximbank, nu trebuie „să se împiedice de o persoană sau alta“, a declarat Florin Jianu, ministrul delegat pentru IMM-uri, după ce Radu Gheţea, preşedintele CEC a afirmat că nu susţine ideea.
Dobânzile la credite sunt în scădere şi vor continua acest trend, după ce Banca Naţională a României (BNR) a dat multe semnale în ultima perioadă şi va mai da, fapt care va determina creşterea cererii pentru împrumuturi, a declarat Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor (BNR).
Tribunalul din Galaţi a dispus convertirea unui credit contractat în franci elveţieni în lei la cursul de schimb de la data acordării împrumutului, la care se adaugă o majorare de 10%.
Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor, a limitat indemnizaţiile plătite reprezentanţiilor instituţiei în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) de la CEC Bank şi de la EximBank la câte o şedinţă pe an, reducând semnificativ sumele plătite de cele două bănci de stat, care economisesc astfel aproximativ jumătate de milion de euro.
Finanţele nu vor negocia cu FMI lărgirea bazei de impozitare, ca măsură compensatorie pentru scăderea cotei cu 5% CAS (aşa cum prevede scrisoarea de intenţie), susţine ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu. Reducerea va fi aplicată de la 1 iulie şi va afecta veniturile cu cel puţin 1,5 miliarde de lei.
Agricultura va fi noul sector de boom al economiei româneşti, întrucât ţara are un potenţial extraordinar în acest domeniu, a declarat, luni, Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, în cadrul unei conferinţe pe tema contribuţiei IMM-urilor la relansarea economică.
Dobânzile pentru creditele acordate firmelor vor continua să scadă, însă nu „spectaculos“, în condiţiile în care şi bonificaţiile la depozite vor continua trendul descrescător, cu dobânzil real negative, apreciază Radu Gheţea, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) şi al CEC Bank.
Direcţia de Supraveghere din Banca Naţională a României aşteaptă „pe bună dreptate“ să primească întreaga structură de conducere de la CEC Bank, odată cu trecerea la sistemul dualist, iar actualul preşedinte al băncii, Radu Gheţea, nu va fi schimbat, ci promovat ca preşedinte al Consiliului de Administraţie, afirmă Mugur Isărescu, guvernatorul băncii centrale.
Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, a afirmat marţi că acţionarul unei bănci este cel care decide dacă schimbă persoana de la conducerea instituţiei de credit, respectiv Ministerul Finanţelor Publice în cazul CEC, adăugând că pe Enache Jiru, propus pentru preluarea conducerii băncii, îl cunoaşte foarte bine şi are numai lucruri bune despre el.
Propunerea pentru numirea lui Enache Jiru la conducerea CEC Bank a fost înaintată de ministrul Finanţelor în urmă cu o lună şi este aşteaptat avizul directorului general al Direcţiei Supraveghere din Banca Naţională, Nicolae Cinteză.
Conducerea CEC Bank este aceeaşi pe care a avizat-o Banca Naţională a României (BNR), iar o eventuală schimbare a conducerii ar fi un proces de durată, nu unul simplu, banca centrală tratând problema cu exigenţă, a declarat Nicolae Cinteză, şeful Direcţiei de Supraveghere din BNR.
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Enache Jiru ar urma să preia conducerea CEC Bank, după ce Radu Gheţea, actualul preşedinte al băncii de stat, va fi înlăturat prin trecerea la sistemul de conducere duală a instituţiei de credit.
Enache Jiru, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, este propus pentru preluarea conducerii CEC Bank, după ce banca va trece la sistemul dualist de conducere. Premierul Ponta a confirmat, pentru "Adevărul", că l-a propus pe Jiru la şefia CEC Bank şi a dezminţit informaţiile publicate anterior, potrivit cărora Bogdan Speteanu, directorul general al BCR Leasing, ar fi în cărţi pentru funcţia de preşedinte al Directoratului băncii de stat.