pug - ultimele știri
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că a primit, săptămâna aceasta, de la consorţiul condus de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu", cea mai mare parte a studiilor de fundamentare necesare actualizării Planului Urbanistic General (PUG).
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, îi invită pe bucureşteni să completeze un chestionar, în cadrul consultării publice pentru elaborarea noului Plan Urbanistic General.
Dacă problema urbanismului în București era simplă, ar fi fost rezolvată de mult. Iar o soluție lipsește pentru că puțini sunt dispuși să accepte că indiferent cine sunt adversarii lor aceștia au într-o anumită măsură dreptate. Suntem blocați pe poziții extreme într-o dezbatere esențială.
Primarul general, Nicuşor Dan, a anunțat pe Facebook că Planul Urbanistic General al Capitalei a intrat "în linie dreaptă" și că va cere actualizarea datelor privind infrastructura.
Lucrarea de sistematizare şi organizare a teritoriului, care costat foarte mulţi bani, este în lucru de mai bine de zece ani.
PUG este absolut necesar în cazul unor investiţii de interes sau de utilitate publică majoră (modernizarea infrastructurii rutiere, extinderea intravilanului şi a infrastructurii de apă, canalizare şi gaze naturale).
Poliţiştii au descins în această dimineaţă la sediul Primăriei Bistriţa. La acţiune, participă poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bistriţa-Năsăud.
De ce vorbim despre densitate? În primul rând trebuie cunoscut faptul că acest concept se află în strânsă legătură cu modul de viaţă, calitatea locuirii şi gradul de atractivitate al oraşului.
Autorităţile din Cluj-Napoca trebuie să modifice Planul Urbanistic General (PUG) după ce a pierdut un proces intentat de doi clujeni care doreau să valorifice terenul de 700 de metri pătraţi pe care-l deţin. PUG-ul prevedea că în zonă va fi realizat ...
Reprezentanţii taximetriştilor l-au luat în bătaie de joc pe un consumator care, în cadrul dezbaterii publice a proiectului de OUG privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, organizată la Ministerul Transporturilor...
Producătorul de medicamente Terapia a făcut o plângere prealabilă către Primăria Cluj-Napoca în care acuză instituţia de încălcare a dreptului de proprietate. Compania cere eliminarea unei prevederi din Regulamentului Local de Urbanism prin care este...
Cea mai mare comună din România, Floreşti, are Planul Urbanistic General expirat de doi ani, conform unei hotărâri a Curţii de Apel Cluj. Oficiali ai Consiliului Judeţean Cluj susţin că această situaţie afectează proiectul Spitalului Regional de Urge...
Noua documentaţie ar urma să rezolve o serie de probleme acute cu care se confruntă reşedinţa de judeţ, precum limita intravilanului, delimitarea zonelor verzi şi regulile specifice privind construirea.
Lucrarea de sistematizare şi organizare ateritoriuilui , care costa iniţial 300.000 de lei, a ajuns acum să ajungă la o valoare de aproape un milion de lei.
Municipalitatea ieşeană a organizat prima dezbatere publică pentru noul Plan Urbanistic General (PUG), un document aşteptat de mai bine de 10 ani.
În Planul Urbanistic General se prevede tot ce înseamnă sistematizarea şi organizarea teritoriului, fiind absolut necesar pentru realizarea oricăror lucrări de interes public dar şi privat.
Noul Plan Urbanistic General al municipiului Iaşi ar putea intra în vigoare în a doua jumătate a anului viitor, după şapte ani de aşteptare. Documentul prevede modernizarea oraşului pe mai multe segmente şi cuprinde proiecte ambiţioase: introducerea ...
Suceava se află într-o situaţie paradoxală: nu are un Plan Urbanistic General deoarece nu deţine 26 de metri pătraţi de spaţii verzi pe cap de locuitor, deşi în centrul oraşului se află o pădure. Totuşi, pădurea nu aparţine municipalităţii, ci Romsil...
Primarul Cristi Misăilă a avut astăzi o întâlnire de lucru cu reprezentanţii firmei de specialitate angajată în realizarea Planului Urbanistic General la nivelul Municipiului Focşani.
Primăria Slatina a supus dezbaterii noul Plan Urbanistic General, întocmit de Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu“, slătinenii fiind aşteptaţi să facă observaţii până în 2 aprilie, cât proiectul este supus transparenţei decizionale. Se propun dru...
Deşi a intrat în lucru în urmă cu circa cinci ani, noul Plan de Urbanism General (PUG) al municipiului Brăila abia a ajuns în faza evaluării pentru avizul de mediu....
Planul Urbanistic General al Municipiului Bucureşti , „legea“ care reglementeaza regulile urbanistice în Capitală, a fost prelungit în cadrul şedinţei extraordinare a CGMB, cu încă trei ani, până pe 30 decembrie 2018....
Localităţile brăilene stau foarte prost la capitolul Plan de Urbanism General. Acestea încă lucrează în baza unor PUG-uri aprobate în perioada 1996-2000, deşi în mod normal ar fi trebuit să le reînoiască la maxim 3 ani de la aprobarea iniţială. Din l...
Consiliul local Alba Iulia a aprobat o reactualizare a Planului Urbanistic General şi amenajarea teritoriului municipiului Alba Iulia, care are o valabilitate de 10 ani. Noua dezvoltare urbanistică reglementează orientarea circulaţiei rutiere pentru ...
Plan Urbanistic General al municipiului Focşani, expirat de patru ani, a fost prelungit până în 2015, cu toate că s-au plătit bani grei pentru a fi realizat.
Cu siguranţă cel mai controversat proiect discutat în Consiliul Local în ultima perioada este PUG-ul municipiului. După ce în şedinţa trecută a fost ratras în ultima clipă de pe ordinea de zi, astăzi, la finalul a trei ore de discuţii şi controverse ...
În cadrul unei conferinţe de presă, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Creţu a vorbit despre Planul Urbanistic General, care va fi pus pe masa consilierilor locali din nou săptămâna aceasta. Potrivit edilului, odată cu noul PUG intravilanul munic...
Elaborarea noului Plan Urbanistic General (PUG) al municipiului Baia Mare a ajuns la final. Administraţia Publică Locală a oraşului împreună cu APM Maramureş a convocat luni grupul de lucru la care au fost invitaţi reprezentanţii instituţiilor statul...
Deşi legea îi scuteşte de anumite taxe, primarii sunt nevoiţi să plătească sume destul de mari (din bani publici) pentru a obţine avizeze necesare pentru actualizarea PUG-urilor (planurilor urbanistice generale).
Linia de cale ferată care rupe oraşul în două urmează fie dusă în subteran, iar în locul ei se va amenaja un bulevard
Municipalitatea Focşani a alocat din bugetul local suma de 300.000 de lei pentru studii de fezabilitate şi expertize tehnice. PUG-ul oraşului mai înghite 55.000 de lei.
Noua lucrare, pentru care s-au plătit de la bugetul local circa 600.000 lei, zace în aşteptarea unor corecţii care nu se mai termină.
Dacă te gândeşti să îţi iei un prieten patruped de talie mică doar văzându-l cât de drăgălaş, jucăuş şi frumos este, ar trebui să ştii şi că, în pofida faptului că sunt mici, aceşti căţei compensează prin aroganţă. Chiar dacă unii dintre ei par făcu...
PUG-ul vechi al municipiului a expirat încă din 2010. Noua lucrare, pentru care s-au plătit de la bugetul local circa 600.000 lei, zace în aşteptarea unor corecţii care nu se mai termină.
Deputatul PDL Elena UDrea susţine că modificările propuse de USL la Legea Urbanismului sunt menite să reintroducă sistemul de avizare "bazat pe şpagă", care îi avantajează pe cei bogaţi, care " vor putea să construiască zgârie-nori între clădiri coch...
PUG-ul vechi al municipiului, realizat în anul 2000, a expirat în 2010. Acesta a fost prelungit până anul trecut în luna iulie, iar de atunci, municipiul nu mai are un plan urbanistic general.
Cu această ocazie, va vi organizată de către municipalitate şi o dezbatere cu cetăţenii care va avea loc pe data de 20 septembrie, la sediul Primăriei Focşani.
Fiecare metru patrat dintre blocurile situate în centrul orașului a fost atractiv pentru cei care au ridicat spații comerciale și de birou, deseori inestetice. În ultimii ani a luat avânt și operațiunea de anevelopare termică a blocurilor, urmată de ...
Reprezentanţii foştilor gardieni au fost luaţi la întrebări ieri de consilierii generali în legătură cu agenţii privaţi care le folosesc uniformele. Preşedintele Consiliului General al Municipiului Bucureşti susţine că pentru externalizarea poliţiei ...
Arhitectul-şef al Craiovei, Mircea Diaconescu, a recunoscut în cadrul şedinţei de consiliu local de săptămâna trecută că nu a fost desemnată nici măcar firma care să întocmească Planul Urbanistic General, document necesar pentru eliberarea autorizaţi...
PUG-ul vechi al municipiului, realizat în anul 2000, a expirat de anul trecut. Acesta a fost prelungit până anul acesta în luna iulie, iar de atunci, municipiul nu mai are un plan urbanistic general. Noua lucrare, pentru care s-au plătit de la bugetu...
Primarul din Huedin vrea să interzică turnuleţele de pe palatele ţiganilor şi să îi oblige pe cei care le-au construit să le dărâme....
Chiar în centrul oraşului s-au ridicat mai multe castele care nu se încadrează în peisaj. Lipsa unor reguli stricte de urbanism a dus în timp la ridicarea mai multor vile cu caracter etnic, pe care acum nimeni nu le mai poate doborî. Actualul primar ...
Râmnicenii sunt invitaţi miercuri la Cinematograful Ostroveni pentru a participa la dezbaterea publică a PUG-ului. Documentul este unul de maximă împortanţă pentru dezvoltarea viitoare a oraşului....
Planul Urbanistic General este realizat de Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" din Bucureşti şi va fi finalizat în 2012. Gălăţenii care vor sa vină cu sugestii pentru a aduce completări sau intervenţii corective la noul PUG sunt aşteptaţi în holul...
Gălăţenii care vor să-şi spună părerea pe marginea viitorului Plan Urbanistic al Galaţiului au posibilitatea să facă acest lucru începând de astăzi, ora 15.00, şi până pe data de 30 septembrie. La consultări vor participa primarul Dumitru Nicolae şi ...
PUG-ul din Râmnicu Vâlcea este cel mai important document de dezvoltare viitoare a oraşului. Planurile au intrat deja în dezbatere publică, iar documentaţia poate fi găsită, mai nou, la Centrul de Informare Turistică....
PLANURI. Autorităţile slătinene speră că centura ocolitoare a oraşului şi drumul expres, din 2007 în stadiul de proiect, vor fi realizate....
Noul Plan Urbanistic General al municipiului, abia finalizat, cuprinde printre investiţiile luate în calcul de edili şi înfiinţarea a două centre universitare.
Fiecărui clujean ar trebui să îi revină minimum 26 de metri pătraţi de spaţiu verde până la finele lui 2013. Reprezentanţii municipalităţii susţin că acum fiecărui clujean îi revin 20,29 de metri pătraţi de spaţiu verde....
Pe lângă spații destule pentru investiții, orașul de pe Bârzava, a mai adunat și câteva sute bune de hectare, pentru ca orașul să respecte cerințele Uniunii Europene, for potrivit căruia, spațiul verde din oraș trebuie să fie de 26 de mp pe cap de lo...
Pentru noul proiect Primăria Focşani trebuie să solicite şi avizul de gospodărire a apelor de la Administraţia Bazinală de Apă Siret
Documentul, postat pe site-ul primăriei nu are nici un fel de feedback, cu toate că este foarte important. PUG-ul din Râmnicu Vâlcea prevede noi directii de dezvoltare ale oraşului şi proiecte de infrastructură urbană. Documentul se află în dezbatere...
Actele prin care s-ar fi făcut ordine sunt expirate de trei ani, iar investitorii pot construi în voie în baza unor simple avize.
Nouă organizaţii neguvernamentale din Cluj protestează faţă de schimbarea destinaţiei unor spaţii verzi din oraş. Asociaţiile semnatare au sesizat primăria că în proiectul noului Plan Urbanistic General (PUG), mai multe spaţii verzi vor putea deveni ...
Primăria din Râmnicu Vâlcea a lansat azi în dezbatere publică reactualizarea Planului Urbanistic General (PUG) al oraşului. Râmnicenii îşi pot depune sugestiile la sediul primăriei sau pe site-ul instituţiei publice....
Planul Urbanistic General al Focşaniului, care ar fi trebuit să fie finalizat până la această dată, mai trebuie să aştepte cel puţin două luni pentru a primi toate avizele instituţiilor abilitate. Până la sfârşitul acestei luni, Primăria Focşani treb...
În garajele vizate sunt „parcate” butoaie cu murături, vechituri, ateliere auto. Conform unor statistici făcute de autorităţile locale, garajele ar ocupa o suprafaţă de peste 30 hectare. Asta în condiţiile în care Galaţiul are doar 2,6 metri de spa...
Viceprimarul Nicuşor Ciumacenco susţine că etapa preliminară a noului Plan Urbanistic General va fi finalizată în ianuarie 2011. Vechiul PUG a expirat anul trecut, iar autorităţile locale au decis să-l prelungească până la o dată nedeterminată....