puci - ultimele știri
Un grup de ofiţeri superiori din Gabon au anunţat miercuri dimineaţa la televiziune că au preluat puterea, la scurt timp după ce autoritatea electorală naţională comunicase că preşedintele Ali Bongo Odimba a fost reales pentru al treilea mandat, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.
Fosta conducătoare birmană Aung San Suu Kyi, care a fost condamnată la 11 ani de închisoare, a fost condamnată luni la o pedeapsă suplimentară de şase ani de închisoare, după ce a fost găsită vinovată de corupţie, declară o sursă apropiată dosarului ...
Puciul din Guineea, efectuat de o juntă militară, în care preşedintele Alpha Conde a fost reţinut, a perturbat pieţele minereului de fier şi bauxitei, provocând incertitudini economice, transmite Reuters.
Ofiţeri ai forţelor speciale din Guineea au anunţat, duminică, că l-au capturat pe preşedintele Alpha Conde şi au dizolvat instituţiile, Constituţia şi guvernul, relatează AFP şi AP.
În august 1991, la Moscova, liderii armatei şi ai serviciilor secrete sovietice au sperat că pot „salva“ Uniunea Sovietică, zdruncinată de reformele lui Gorbaciov, printr-o lovitură de stat. Istoria şi-a arătat însă viclenia, iar ceea ce a fost justi...
Ultimul autor al puciului comunist eşuat în august 1991 la Moscova, care a precipitat destrămarea URSS, a decedat miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunţat un înalt responsabil rus, notează AFP.
Forţele de securitate din Myanmar au deschis focul în timpul unui protest pro-democraţie al lucrătorilor medicali din oraşul Mandalay, provocând victime. Oponenţii unei lovituri de stat din 1 februarie care a înlăturat guvernul ales condus de laureat...
Facţiunile etnice armate din Myanmar nu vor sta fără să facă nimic dacă forţele juntei militare vor continua să ucidă protestatari, a declarat sâmbătă liderul uneia dintre principalele grupări armate din ţară.
Călugări budişti, funcţionari publici şi studenţi au participat la a cincea zi de demonstraţii din Myanmar, împotriva loviturii militare de stat de săptămâna trecută. În oraşul Yangon, un grup mic de protestatari a înscenat o ceremonie falsă de înmor...
Protestatarii din Myanmar au preluat salutul cu trei degete din Jocurile Foamei, văzut pentru prima dată la opozanţii guvernului şi monarhiei din Thailanda. Manifestaţiile contra loviturii militare s-au înteţit în ultimele trei zile în Myanmar după l...
Armata generalului Min Aung Hlaing, care a preluat conducerea în Myanmar, a arestat un alt lider important din partidul guvernării civile, Liga Naţională pentru Democraţie (LND), un aliat apropiat al lui Aung San Suu Kyi, într-o încercare de a înăbu...
Într-o perioadă în care statul turc încearcă să-şi îmbunătăţească relaţiile cu noua administraţie americană, ministrul de Interne al Turciei a acuzat, joi, SUA că s-au aflat în spatele loviturii de stat eşuate din 2016, pe care Ankara a pus-o pe seam...
Betsy DeVos, secretarul Educaţiei din administraţia Trump, şi-a anunţat demisia, citând incitarea la violenţă a manifestanţilor de către Trump ca principalul motiv al deciziei sale. Anterior, Elaine Chao, secretarul pentru Transport, şi-a anunţat şi ...
Miercuri, 6 ianuarie, întreaga planetă a asistat la un spectacol greu de crezut în urmă cu puţin timp: o gloată de susţinători ai unui preşedinte care a pierdut alegerile atacând simbolul democraţiei americane.
Un tribunal turc a condamnat joi 337 de persoane - marea majoritate ofiţeri şi poliţişti - la închisoare pe viaţă, în finalul principalului proces cu privire la lovitura de stat eşuată din 2016 care l-a vizat pe preşedintele Recep Tayyip Erdogan, rel...
DIICOT a clasat dosarul 10 august. Axat pe pretextul cleptocratic al puciului, textul justificativ al clasării merită citit. Nu e doar un document al ruşinii naţionale. Pentru democraţie echivalează cu o nouă mineriadă.
Doi presupuşi agenţi ai serviciilor secrete ruse au fost condamnaţi în absenţă pentru terorism după ce în 2016 ar fi instrumentat o tentativă de lovitură de stat în Muntenegru. Kremlinul califică acuzaţiile drept absurde în timp ce oficiali europen...
Pe 8 noiembrie 1923, Adolf Hitler se afla încă la începutul ofensivei pentru capturarea puterii în Germania. Deşi partidul nazist a ajuns la guvernare manipulând pârghiile democraţiei, la început, Hitler şi adepţii lui au recurs la o lovitură de stat...
Dezbaterile publice din ultimii doi ani, mai mult ca oricând, au fost contaminate cu minciuni, teme false sau etichete rostite de atât de multe ori încât, până la urmă, au devenit parte a cotidianului....
Indiferent de alegere, Dragnea tot prost iese. Ar putea fi sfârşitul carierei sale politice. PSD este un partid monolit, obişnuit cu un conducător absolut, care ori are toată puterea, ori nu o are deloc. Pentru a-şi păstra aura de lider absolut, Drag...
Niculae Bădălău, unul dintre liderii PSD care l-a criticat pe Liviu Dragnea înaintea CEx-ului şi un susţinător public al scrisorii împotriva liderului social-democrat, a declarat, joi, că nu a fost de acord cu cererea de demisie adresată lui Dragnea ...
Cel mai recent decret al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, conform căruia acţiunile împotriva terorismului sau tentativelor de lovitură de stat nu sunt pedepsite, ar putea incita la violenţă, oferind acoperire legală “justiţiarilor” proguverna...
Un tribunal turc a condamnat miercuri la închisoare pe viaţă 40 de persoane pe care le-a găsit vinovate că au încercat să-l asasineze pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan într-unul dintre cele mai spectaculoase episoade ale puciului eşuat de la ...
Predicatorul turc Fethullah Gülen, care trăieşte în exil Statele Unite şi pe care Ankara îl desemnează drept organizatorul loviturii de stat eşuate de la 15 iulie 2016, a denunţat din nou, vineri, un ”puci abject” şi a condamnat ”vânătoarea de vrăjit...
Nazismul a fost doctrina care a schimbat faţa lumii. S-a născut într-o Germanie cu mari probleme economice, sociale şi politice. Ridicarea la putere a partidului nazist şi a extremismului a fost justificată de numeroşi factori, în special economici ş...
De obicei, scriu articole de gazetă doar după ce un eveniment politic s-a încheiat. De data asta, voi face o excepţie. Peste patru zile, în Turcia se va ţine un referendum şi prefer să vorbesc despre el înainte ca alegătorii să meargă la urne. Rezult...
Aproape 30 de poliţişti sunt judecaţi începând de marţi în Turcia, în primul proces vizând presupuşi participanţi la tentativa eşuată de lovitură de stat din 15 iulie, ce a vizat îndepărtarea de la putere a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, relatea...
Începând cu 15 iulie 2016, ziua în care autorităţile de la Ankara au dejucat o tentativă de lovitură de stat, viaţa cotidiană a turcilor stă sub semnul tristeţii şi al mâniei, povesteşte, pentru News.ro, scriitorul Burhan Sönmez.
Doi lideri şi cel puţin 11 deputaţi ai formaţiunii pro-kurde Partidul Democrat al Popoarelor (HDP) au fost reţinuţi, vineri, în Turcia, din cauza reticenţei lor de a da mărturie pentru infracţiuni legate de "propagandă teroristă", transmite The Guard...
Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 2006, a denunţat duminică arestarea unui jurnalist influent din Turcia, susţinând într-un articol publicat în Italia că patria sa începe să capete accentele sumbre ale unui ...
Viceprim-ministrul Turciei, Veysi Kaynak, a avertizat statele unde se află instituţii de învăţământ controlate de Fethullah Gulen că acestea reprezintă un pericol pentru ţările respective şi că ţara pe care o reprezintă nu va recunoaşte diplomele abs...
Viceprim-ministrul Turciei, Veysi Kaynak, spune că ţara pe care o reprezintă este una europeană, care va respecta valorile europene chiar dacă nu va fi membră a Uniunii Europene, precizând că şi UE are nevoie de Turcia....
Cancelarul german Angela Merkel le-a cerut duminică turcilor care trăiesc în Germania să se implice în societatea din ţara lor adoptivă, fără să aducă acolo conflictele de la Ankara, relatează Reuters....
Tancuri de asalt - simboluri ale tentativei de lovitură de stat din Turcia de pe 15 iulie - au început luni să părăsească Istanbulul şi Ankara, în urma unei decizii a autorităţilor de a muta o parte a garnizoanelor de la periferii în afara metropolel...
Milioane de manifestanţi sunt aşteptaţi duminică de la ora 17.00 pe străzile din Istanbul la "adunarea pentru democraţie şi martiri", anunţă AFP. Mitingul este o iniţiativă guvernamentală care ar urma să încheie trei săptămâni de mobilizare populară ...
Turcia intenţionează să desfiinţeze înaltele curţi militare prin modificarea Constituţiei, a declarat vineri un parlamentar de vârf al partidului de guvernământ AKP, ca parte a eforturilor guvernului de a întări controlul civil asupra forţelor armate...
Aproximativ 20.000 de persoane, potrivit poliţiei, s-au adunat duminică la Koln, în Germania, pentru a-şi exprima sprijinul faţă de preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, după tentativa de lovitură de stat eşuată. Paralel, mai multe mici contramani...
Publicaţia germană ”Titanic” îl ridiculizează pe liderul de stat Recep Tayyip Erdogan în noua ediţie, pe coperta căreia este ilustrat preşedintele turc alături de mesajul: ”Erdogan a susţinut că până şi penisul său orchestrează o lovitură de stat”, t...
La patru ani de la Referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, Victor Ponta şi Crin Antonescu, principalii artizani ai puciului din 2012, nu mai reprezintă nimic în politica mare, Liviu Dragnea este condamnat definitiv chiar în dosarul Referendumu...
După înlăturarea de la putere a lui Hrusciov, scenariul marilor schimbări la vârful puterii în URSS era, în linii mari, necondiţionat acelaşi....
Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, pentru marţi, o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), în cadrul căreia su fost analizate deciziile luate la vârful Alianţei Nord-Atlantice la reuniunea de la Varşovia din 8-9 iulie. În urma şe...
Sute de mii de persoane s-au adunat duminică în piaţa Taksim din Istanbul, la chemarea Partidului Social-Democrat (CHP), de opoziţie, pentru a condamna lovitura de stat militară eşuată şi orice deviere de la principiile republicane şi laice ale statu...
Cum la chestiunea teroristă n-am - evident - nicio soluţie, în starea asta de oripilare universală care m-a cuprins (până şi pe mine), mi-am amintit de cea mai gravă ameninţare - cel puţin la adresa bărbaţilor de pretutindeni (unde se poartă şosete) ...
Primul decret semnat de preşedintele Recept Erdogan după instalarea stării de urgenţă a vizat închiderea a peste 1.000 de şcoli private, 15 universităţi şi 35 de spitale. conducerea forţelor armate turce va înceta pe viitor să mai depindă de Minister...
Deprecierea cu 6% a lirei turceşti, prăbuşirea bursei şi retrogradarea ratingurilor Turciei, în numai o săptămână, arată dificultăţile cu care se va confrunta economia acestei ţări după lovitura de stat eşuată, relatează AFP. Declinul turismului va a...
Turcia a procedat la arestarea unui important colaborator al predicatorului Fethullah Gulen, acuzat de putere de a fi instigatorul loviturii de stat eşuate, a anunţat sâmbătă un responsabil oficial....
Câteva mii de militanţi prokurzi s-au adunat sâmbătă la Istanbul pentru a-şi declara opoziţia faţă de pucişti, dar şi faţă de starea de urgenţă decretată de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, au constatat jurnalişti de la AFP....
Prim-ministrul Binali Yildirim a anunţat că autorităţile turce vor dizolva garda prezidenţială după ce au arestat aproape 300 de membri ai acesteia în urma puciului eşuat....
Mai multe mii de turci au defilat joi seară pe Podul Bosfor, la Istanbul, pentru a-şi exprima susţinerea acordată preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi a protesta faţă de tentativa eşuată de lovitură de stat....
Presa din Rusia scrie, citând surse iraniene, că preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan ar fi fost avertizat de Moscova în privinţa iminenţei unei lovituri de stat, cu câteva ore înainte ca aceasta să se întâmple, vinerea trecută. Erdogan susţine că ...
Turcia va suspenda temporar Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, în urma declarării în ţară a stării de urgenţă, luând exemplul Franţei, a declarat joi vicepremierul turc Numan Kurtulmus, potrivit postului de televiziune NTV, transmite Reut...
Ministerul român de Externe a a emis o nouă atenţionare de călătorie pentru Turcia, precizând că începând din 20 iulie a fost decretată de Guvernul turc starea de urgenţă pe întreg teritoriul Republicii Turcia, pentru o durată de trei luni.
În exclusivitate pentru „Adevărul“, ambasadorul Turciei în România, Koray Ertaş, a discutat
despre motivele din spatele loviturii de stat din Turcia, despre situaţia din ţara sa după puciul eşuat,
dar şi despre posibilitatea reintroducerii pedespei...
Peste 6.500 de angajaţi ai Ministerului Educaţiei din Turcia au fost suspendaţi, a declarat miercuri un oficial turc, în urma anchetei lansate în acest sector după lovitura de stat eşuată de săptămâna trecută, relatează agerpres.ro, preluând Reuters ...
Directoratul pe probleme religioase din Turcia a anunţat marţi că imamii nu vor conduce rugăciunile pentru „soldaţii pro-pucişti care au lovit în naţiunea turcă“, relatează agenţia de presă Anadolu, preluată de agerpres.ro. În plus, Consiliul Superio...
Ambasadorul Turciei în România, Osman Koray Ertaş, a fost prezent miercuri la Adevarul Live, unde a discutat despre lovitura de stat şi despre situaţia din Turcia după puciul eşuat.
Preşedinţia Afacerilor Religioase (Diyanet) din Turcia, cea mai înaltă autoritate islamică din această ţară, a anunţat că 492 de membri ai personalului au fost demişi, aceştia fiind suspectaţi de implicare în tentativa de puci de vineri seară, precum...
Cel puţin 14 nave ale Marinei turce sunt date dispărute încă, după tentativa de lovitură de stat, din noaptea de vineri spre sâmbătă, din Turcia, relatează Daily Mail. Multe se aflau în misuni în Marea Egee şi Marea Neagră.
Aşa cum a fost reconstituit până azi, filmul esenţial al loviturii de stat din Turcia arată aşa: 1. O parte importantă din Armata de carieră e implicată. Nu e vorba doar despre „o facţiune izolată”: profesioniştii sunt parte a consp...