propuneri - ultimele știri
În urma dezbaterii de joi asupra proiectului de ordonanță care va reglementa decontarea transportului elevilor care învață în alte localități decât cea de domiciliu s-a ajuns la un acord. Care sunt cele șapte propuneri care ar urma să îmbunătățească proiectul de act normativ.
În acest moment există 1.486 de seturi de propuneri pentru noile legi ale educației, anunță Cîmpeanu
Ministrul Sorin Cîmpeanu a anunțat că până acum s-au înregistrat 1.486 de seturi de propuneri care totalizează 9.000 de amendamente la legile educației.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a discutat cu Marjut Akola, ambasadoarea Finlandei în România, despre stadiul proiectelor legilor Justiţiei, al proiectului de lege privind protecţia avertizorilor de integritate, dar şi propuneri de teme privind...
Şeful diplomaţiei iraniene, Hossein Amir-Abdollahian, a declarat că ţara va anunţa luni „propunerile finale" privind dosarul nuclear, după ce Statele Unite ar fi acceptat două dintre cererile iraniene, informează France Presse.
Majoritatea propunerilor Alianţei Române a Universităţilor de Tehnologie (ARUT) elaborate în vederea îmbunătăţirii proiectului de lege a Învăţământului Superior România Educată au fost agreate în urma unei întâlniri avută vineri cu ministrul Educaţie...
Mai multe propuneri ale Consorţiului Universitaria la proiectul de lege privind învăţământul superior care vizează reprezentarea în comisiile consultative, finanţarea, dar şi prelungirea statutului de titular al cadrelor didactice peste vârsta de pen...
Comisia Europeană a adoptat miercuri propuneri novatoare în vederea refacerii ecosistemelor deteriorate şi a readucerii naturii în întreaga Europă, de la terenuri agricole şi mări, la păduri şi medii urbane. Comisia propune, de asemenea, reducerea cu...
Propunerea Comisiei Europene de a se constitui o datorie comună a statelor UE pentru a finanţa reconstrucţia Ucrainei a fost respinsă de Germania. Declaraţia a fost făcută vineri de ministrul german de finanţe, Christian Lindner.
Alianţa „O Voce pentru Educaţie” s-a întâlnit pentru a doua sesiune de lucru, în cadrul căreia 40 de reprezentanţi din sectorul public, privat şi non-guvernamental au discutat despre cele mai importante măsuri care pot aduce o transformare a calităţi...
Rusia a acceptat „verbal” propunerile Ucrainei, a spus negociatorul ucrainean David Arakhamia, sugerând unde s-ar putea întâlni Vladimir Putin cu Volodimir Zelenski.
Timp de 30 de zile, din care 15 s-au dus deja, piteştenii pot propune proiecte în cadrul primului program de bugetare participativă din istoria oraşului. Oamenii nu s-au înghesuit însă să facă propuneri, deşi, pe grupurile de socializare, curg ideile...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, joi, după adoptarea bugetului pentru 2022, că veştile pentru Bucureşti nu sunt deloc bune. Primarul afirmă că, în ciuda tuturor demersurilor pe care le-a făcut, Capitala a rămas cu acelaşi buget ...
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat miercuri că Rusia va înainta propuneri Washingtonului în decurs de o săptămână, ca o continuare a discuţiilor purtate marţi cu preşedintele Joe Biden pe tema Ucrainei.
Procororii DIICOT au reţinut mai multe persoane care sunt acuzate de escrocherii cu concedii medicale fictive, între ei fiind medici şi funcţionari publici.
PSD propune mai multe măsuri economice care vizează susţinerea firmelor româneşti, a celor din mediul rural, a companiilor înfiinţate de studenţi sau de femei, potrivit unui document consultat de News.ro. Formaţiunea susţine acordarea de granturi şi ...
Reprezentanţii PNL şi cei ai PSD se reunesc, joi, pentru a purta discuţii în vederea ieşirii din criza guvernamentală care durează deja de mai mult de două luni. Întâlnirea vine în contextul în care PNL a anunţat că încearcă să contureze o majoritate...
Federaţia Coaliţia pentru Educaţie susţine descentralizarea deciziei privind modul de continuare a procesului educaţional la nivelul Consiliilor de Administraţie. Pentru a sprijini adoptarea de decizii informate la nivelul Consiliilor de Administraţi...
Uniunea Europeană a propus miercuri Marii Britanii un pachet de măsuri pentru a facilita tranzitul de mărfuri către Irlanda de Nord, dar pare puţin probabil să pună capăt tensiunilor legate de regulile comerciale post-Brexit pentru provincie, întrucâ...
Furnizorii de energie au trimis Guvernului o scrisoare deschisă prin care fac o serie de propuneri pentru reducerea imediată a preţurilor din facturi.
Aproape trei sferturi dintre elevi consideră că din punct de vedere calitativ cursurile online nu au fost la fel de eficiente ca cele faţă în faţă, oboseala şi calitatea fiind principalele probleme cu care s-au confruntat, relevă o consultare lansată...
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pregăteşte o serie de propuneri pentru partenerii europeni, care vor avea legătură cu securitatea Ucrainei - a anunţat Oleksi Arestovici, şeful delegaţiei ucrainene în cadrul Grupului de contact trilateral ...
Managerii teatrelor din România cer printr-o scrisoare deschisă, adresată autorităţilor, revenirea treptată la o normalitate care să faciliteze activitatea artistică din această vară. Ei solicită modificarea condiţiilor de acces la evenimente outdoor...
Zone pitoreşti din România pot fi propuse şi votate în cadrul unui proiect, care are ca scop stabilirea „Destinaţiei turistice a anului 2021“ din ţara noastră.
Memorandumul care stabileşte principiile care vor sta la baza reanalizării şi elaborării cadrului legal privind salarizarea bugetarilor a fost adoptat de Guvern, iar ministerele au la dispoziţie 30 de zile să transmită propunerile privind politica de...
Consiliul Naţional al Audiovizualului nu mai funcţionează din 8 februarie deoarece trebuie numiţi patru noi membri. Cele patru nume sunt propuse de PNL, USR PLUS, Guvern şi preşedintele României.
Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a solicitat, luni, instituţiilor care beneficiază de pensii de serviciu să vină cu propuneri de modificare privind calculul acestora.
Ministerul Muncii a propus ca nivelul salariul minim brut pe economie să fie de 2.300 de lei, iar dacă va fi necesar să fie acordate sporuri, acestea să nu depăşească 20% din nivelul salariului de bază, a anunţat, ministrul Muncii Raluca Turcan, mier...
Ministerul Educaţiei propune mai multe modificări la Legea educaţiei, majoritatea vizând transportul elevilor. De asemenea, se propune gratuitate pentru elevi la muzee, concerte, spectacole şi alte manifestări organizate de instituţii publice.
USR PLUS a anunţat, vineri, că îl propune pe Mircea Toma, preşedintele ActiveWatch, pentru poziţia de membru CNA. Toma este secondat de Dan Radu,vicepreşedinte al Asociaţiei „Mişcarea pentru Dezvoltarea Moldovei”, ca supleant.
Peste 70 de nume din sectorul cultural au trimis o serie de propuneri guvernanţilor pentru îmbunătăţirea schemei de ajutor de stat. Iniţiativa vine ca urmare a faptului că propunerea prezentată de Guvern ignoră anumite segmente din sectorul cultural ...
Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a vorbit astăzi, într-o conferinţă de presă, despre rezultatul alegerilor şi candidaţii pentru Alegerile Parlamentare.
În trei localităţi din judeţul Olt rata de incidenţă a depăşit 1,5 cazuri al 1.000 locuitori, iar aici s-ar putea impune restricţii.
AEP a transmis către MAE propunerile privind localităţile din străinătate unde trebuie înfiinţate secţii de votare la alegerile parlamentare.
Comisia Europeană propune modificarea regulilor de azil şi migraţie, după patru ani de blocaj. Reforma pentru migranţi nu mai prevede cote obligatorii de refugiaţi, dar introduce un mecanism de „solidaritate obligatorie” între statele blocului comuni...
Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” Galaţi programează sâmbătă, pe 29 august, la ora 20:30, în Grădina de vară „Leonard”, recitalul vocal-instrumental Vară muzicală la Grădina „Leonard”, sub conducerea lui Daniel Nistor (dirijor cor)....
Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat că ordinul care va conţine regulile sanitare obligatorii în şcoli, dincolo de modul de organizare a cursurilor, va fi dat miercuri, 19 august. Deschiderea anului şcolar este programată pentru 14 septembrie...
Dacă pentru şefia Consiliului Judeţean, liberalii au candidat propriu, pentru postul de primar susţin propunerea Alianţei USR-PLUS.
Premierul Ludovic Orban a anunţat luni că sunt în analiză mai multe măsuri pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, printre care limitarea programului pentru terase şi cluburi, respectarea regulilor de distanţare pe plajă pentru toţi cei car...
Programul „Casa Eficientă Energetică”, abia lansat în dezbatere de Ministerul Mediului, se adresează mai degrabă proprietarilor de imobile care au venituri substanţiale, nefiind un real ajutor pentru românii care într-adevăr au nevoie, a declarat pen...
Suspendarea cursurilor i-a lăsat pe elevii din mediile vulnerabille în afara procesului de educaţie. Ei nu au acces la învăţarea online, întrucât nu dispun de tehnologie, şi, de multe ori, nu au asigurate nici măcar alimentele de bază.
Oamenii de afaceri din municipiu au făcut cu această ocazie un set de solicitări şi propuneri de măsuri pentru perioada cât România se va afla în stare de urgenţă.
Evenimentul este organizat de Fundaţia Social-Culturală Mioriţa, Liga Scriitorilor din Vrancea (1998) şi Revista şi Editura “Salonul Literar”.
În actuala situaţie politică, nu cred că modificarea legii asociaţiilor de proprietari este o prioritate şi nu cred că pe agenda vreunui partid va fi această propunere de modificare....
Marea Britanie este deschisă la un anumit grad de flexibilitate în privinţa mecanismului care ar permite parlamentarilor din Irlanda de Nord să decidă după Brexit dacă provincia va respecta în continuare reglementările Uniunii Europene, a declarat mi...
Didier Reynders, fost ministru de Externe al Belgiei, care a fost propus pentru funcţia de comisar european pe Justiţie, este acuzat de corupţie şi spălare de bani, însă oficial respinge învinuirile, scrie politico.eu.
În perioada 1967-1987, cinematografia românească a propus zece producţii pentru Premiul Oscar la secţiunea cel mai bun film străin. Niciunul nu a reuşit să pătrundă în selecţia de 5 filme nominalizate pentru secţiunea respectivă.
Cel puţin doi oficiali americani au refuzat propunerea preşedintelui Donald Trump de a prelua funcţia de şef al Pentagonului scrie politico.com.
Primăria Municipiului Călăraşi îşi construieşte proiectul de buget pentru 2019 şi pe baza propunerilor venite din partea cetăţenilor. Pentru al cincilea an consecutiv, autorităţile locale aşteaptă din partea călărăşenilor propuneri de lucrări despre ...
Aşa cum a obişnuit în ultimii ani, Primăria Municipiului Călăraşi îşi construieşte proiectul de buget pentru 2019 şi pe baza propunerilor venite din partea cetăţenilor.
O serie de propuneri care sunt cuprinse în mai multe legi depuse spre aprobare în Parlamentul României au fost prezentate, sâmbătă, 10 noiembrie, la Slatina de o reprezentantă a Camerei de Comerţ Româno-Germane şi de iniţiatori.
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, miercuri, că a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerile pentru ocuparea funcţiilor de conducere la Secţia Judiciară din cadrul Parchetului General. Antonia-Eleonora Constantin a fost propusă pe...
Poliţiştii locali vor aplica amenzi mari pentru cei care hrănesc animalele fără stăpân, dar şi celor care îşi satisfac nevoile fizioliogice pe domeniul public, deşi municipalitatea nu asigură toalete publice. 19 noi contravenţii se regăsesc în regula...
Consiliul Local al municipiului Călăraşi se convoacă în şedinţa extraordinară, miercuri, 19 septembrie, la ora 16.30, în sala de şedinţe a Consiliului Local Călăraşi, cu următoarea ordine de zi.
Cinci călărăşeni, cu activitate şi rezultate remarcabile se află pe lista celor care urmează să primească titlul de cetăţean de onoare în cadrul manifestprilor organizate în cadrul Zilelor Municipiului Călăraşi.
Reuniunea la nivel înalt de la Bucureşti a Iniţiativei celor Trei Mări, ce se desfăşoară luni şi marţi, urmăreşte să acorde susţinere politică statelor participante pentru o listă regională de proiecte de interconectare în domeniile energiei, transpo...
Autorităţile locale au început pregătirile pentru Zilele Municipiului Călăraşi, manifestare care ava avea loc în penultimul week-end din septembrie, pentru aniversarea atestării documentare a oraşului de pe malul Borcei. Călărăşenii vor avea parte de...
18 din cele 20 de modificări propuse de asociaţiile de proprietari din Oradea se regăsesc în documentul care aşteaptă să fie promulgat de preşedintele Klaus Iohannis.
O fată de 12 ani ar fi fost abordată, miercuri-seara, de un bărbat din cartier, care i-a făcut acesteia propuneri cu caracter sexual.
În ediţia de marţi, 17 aprilie, Echipa Faimoşilor a trebuit să numească trei persoane pentru eliminare, lucru ce a dat naştere unor mari tensiuni. Printre nominalizaţi s-a aflat şi Diana Belbiţa, a cărei mama s-a arătat deranjată de nominalizările co...