Guvernul ar fi trebuit să aloce peste 100 de milioane de lei pentru proiectul Timişoara - Capitală Europeană a Culturii, asumat ca un proiect de ţară. Ordonanţa care viza alocarea banilor a fost retrasă, însă, în ultimul moment.
În cadrul prezentării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, vicepremierul Kelemen Hunor a afirmat că, de foarte mulţi ani, România nu a avut un proiect mare de ţară. Vicepremierul a subliniat că „PNRR este un proiect de ţară”, iar prin implementarea acestuia, „vom construi o ţară mai bună”.
Reprezentanţii PMP solicită preşedintelui Klaus Iohannis şi Guvernului să facă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă un proiect de ţară. Aceştia solicită o consultare naţională reală, în care să fie implicate toate partidele, specialişti recunoscuţi în domeniile lor şi să stabilească un termen pentru depunerea proiectelor.
Preşedintele Comisiei de administraţie din Camera Deputaţilor, Angelica Fădor, răspunde atacurilor PSD la adresa programului de relansare economică şi face un apel către români de sprjin a demersului PNL astfel încât programul să ajungă un proiect de ţară.
Motto: (…) “Elita de astăzi, dacă nu reuşeşte să le arate tinerilor care acum se formează, adolescenţilor, că prezentul se poate trăi în România – nu că e ideal, că viaţa ideală nu o să vă spună nici cel din Marea Britanie că o are, nici cel din Finlanda - că viitorul se poate construi.
Ne bucurăm cu toţii să privim această paradă militară, să reascultăm Imnul României şi alte cântece care ne trezesc sentimentul şi vibraţia naţională. Şi este firesc să fie aşa şi să ne bucurăm astăzi.
Acest război tot mai agresiv dintre aşa-zisele tabere din politica românească – în fapt, cel puţin pe spectrul etic şi al valorilor asumate, cam aceeaşi Marie cu uşor altă pălărie – a dus la o dezbinare socială tot mai accentuată. A dus la ridicarea unor categorii de oameni împotriva altora: tineri vs. bătrâni, românii de la oraş vs. românii de la sate, zonele bogate ale ţării vs. zonele sărace, România vs. Diaspora.
Jurnalistul Vlad Mixich a scris pe Facebook povestea unui cuplu româno-englez care a lăsat un orăşel universitar britanic pentru a se muta la Cluj-Napoca. El crede că existenţa în România a tot mai multor oraşe care să ofere motive de întoarcere acasă, „nu din naţionalisme stupide, ci pentru că chiar merită”, este cel mai bun proiect de ţară.
Marile împliniri sunt în primul rând sufleteşti. De aici se pleacă. Atunci când o dorinţă se regăseşte în alegerea unanimă a unei naţiuni, ea se manifestă cu o asemenea forţă, încât politicul este eclipsat şi întotdeauna depăşit de întâmplări.
Pe măsură ce ne apropiem de 1 decembrie, nu trebuie să fii geniu să îţi dai seama că nu suntem unde ne aşteptam sau unde trebuia să fim. Dacă ne întreba cineva la 1 ianuarie 2007 cum va arăta România politică în 2018, în an centenar, e puţin probabil ca imaginaţia noastră să fi fost atât de creativă.
N-au avut curajul să spună nu, la timp, influenţelor şi presiunilor la care au fost spuşi. Unii chiar s-au făcut preş în faţa politicului, năzuind la funcţii înalte şi beneficii importante. Dacă justiţia era independentă cu adevărat, dacă sistemul nu era putred, corupt şi aveam mai mulţi magistraţi curajoşi, nu se ajungea aici! Acum e prea târziu, puterii roşie îi ţine încătuşaţi! Dreptatea pare să fi murit şi pentru magistraţii oneşti.
Un proiect de ţară nu se poate înfăptui decât printr-o populaţie sănătoasă, educată şi bine informată, căci „numai astfel ea este stăpână pe soarta sa şi devine imună la orice acţiune de intoxicare sau manipulare“.
Nu mi-am propus să găsesc o explicaţie pentru situaţia de azi în care se află România. Aş vrea în schimb ca, împreună, să facem o trecere în revistă a scandalurilor pe care le traversăm în aceste zile şi să le juxtapunem cu problemele care afectează în mod tangibil viaţa de zi cu zi a românilor. Care sunt şansele să începem o dezbatere privind agenda reală a României?
Cartea „România în 100 de ani - Bilanţul unui veac de istorie“ (Editura Humanitas, Bucureşti, 2018) valorifică un dublu avantaj.
Cel puţin un adevăr ar trebui să ne (re)devină în an centenar evident: succesul proiectului de ţară este suma chestiunilor care nu se negociază, asupra cărora nu se revine, nu se lasă impresia că ar putea intra pe agendă, că sunt „deschise“.
Îi aud din ce în ce mai des pe românii care fac parte din tânăra generaţie spunând că nu îşi mai văd posibil viitorul în ţară.
Cînd interesele de grup sunt foarte puternice, e posibil ca interesul colectiv să nu reuşească niciodată să triumfe, aşa cum a fost în Grecia.
Ei, scriitorii ştiu cel mai bine de ce suntem pe lume, cum suntem pe lume şi ce e de arătat lumii din ceea ce suntem. O spun (iar) în contextul salonului de carte de la Paris „Livre Paris“, la care România participă între 16 şi 19 martie cu un stand şi evenimente organizate de Institutul Cultural Român sub genericul „România, aşa cum nu aţi mai citit-o“. Cum arată acest proiect de ţară? O (psih)analiză.
Centenarul îi prinde pe toţi românii într-un moment de cotitură. Trebuie să spunem lucrurilor pe nume: povestea României de azi este una tristă, cu un final necunoscut. Din Maramureş până la Giurgiu şi de la Tulcea la Arad, suntem puşi în situaţia de a reflecta cu privire la ameninţările la adresa viitorului nostru, în loc să sărbătorim împlinirile din trecut şi prezent.
O comisie înfiinţată de preşedintele Klaus Iohannis lucrează de un an la „Proiectul de Ţară“, menit să transforme România. Unul dintre specialiştii implicaţi este Daniel David, autorul lucrării „Psihologia poporului român”. Acesta propune emiterea unui ordin de ministru care ar urma să schimbe întreaga societate românească în următorii 20 de ani.
Daniela Nemoianu scrie la invitaţia RE:START ROMANIA despre nevoia de transformare şi de spre datoria unei cauze comune.
Proiectul atlantic poate să funcţioneze astăzi într-un mod similar cu „deschiderea franceză” din secolul al XIX-lea, dar evident ţinând cont de realităţile secolului 21. Acest proiect ar urmări să transforme viziunea asupra lumii şi practica funcţiei publice ale decidenţilor politici români, şi, în final, ale întregii ţări. De Gabriel Elefteriu
Pe 9 mai, „Odă Bucuriei“ s-a auzit şi la Bucureşti în ultimii zece ani. Ziua Europei este sărbătorită şi de români, ca simbol al reuşitei României de a-şi îndeplini unul dintre cele mai importante obiective strategice postdecembriste: aderarea la Uniunea Europeană. Câte au fost iluzii, câte din aşteptări s-au realizat şi cât a fost mistificat? Ce mai rămâne de făcut de aici înainte?
Savantul care fericeşte lumea cu rîndurile de mai jos e un român european pro-anglo-american care învaţă de ceva timp pe ce lume slabă stă ţara lui şi mai slabă. De miercurea trecută, nu mai e, însă, mare lucru de învăţat. Lucrurile s-au limpezit a pagubă finală şi totală.
S-a scris mult despre protestele din Piaţa Victoriei şi din diverse perspective. S-a vorbit despre o Românie care se mobilizează – rara avis! - în numele Europei, s-a invocat inclusiv o „cultură românească a protestului”, iar acţiunea protestatarilor a fost considerată „apariţia unei noi concepţii politice”. România, incontestabil, a ieşit foarte bine la nivel de imagine.
Ana Birchall, propusă ministru delegat pentru Afaceri Europene, a primit aviz pozitiv din partea comisiilor de specialitate ale Parlamentului, ea declarând că următorul proiect de ţară al României, după ”aderarea la UE şi integrarea în NATO”, este asigurarea preşedinţiei Uniunii Europene ”imediat după aniversarea centenarului Marii Uniri”.
Economistul Lucian Isar a afirmat că singurul proiect de ţară al României postdecembriste a fost implementat în 1990-1992 de către Ion Iliescu şi Mugur Isărescu, după modelul Rusiei lui Putin. În replică, Ion Iliescu susţine că Isar nu înţelege modul de funcţionare a instituţiilor din România şi că ignoră rolul dreptei în crearea polarizării economice şi sociale din România
România s-a scufundat continuu în ultimii 25 de ani, ajungând la punctul în care s-au atins şi chiar depăşit multe limite critice. Sectorul gazelor se confruntă în general cu aceleaşi probleme cu care se confruntă întreaga societate.
Preşedintele Klaus Iohannis a prezentat concluziile primei şedinţe a comisiei prezidenţiale care se ocupă de proiectul de ţară. Întrebat despre viitorul premier, şeful statului a declarat că nu va propune o persoană cu probleme penale, în contextul în care PSD a anunţat că Liviu Dragnea - condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare- este cel mai potrivit pentru a conduce Guvernul dacă PSD va reuşi să strângă o majoritate parlamentară.
Preşedintele Klaus Iohannis a prezidat prima şedinţă a comisiei prezidenţiale care se ocupă de proiectul de ţară, arătând că trebuie să indice direcţia în care merge România.
Expert în securitate de la Washington, despre cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina: „Alianţa de 50 de state coordonate de SUA va trimite arme“
Europa, între susţinerea Ucrainei şi marea împăcare cu Rusia. Analiza unui expert român
Marea risipă bugetară. În ciuda avertismentelor economiştilor, coaliţia nu mai conteneşte cu angajările la stat şi cu măririle de lefuri
Serviciul de informaţii american CIA: România se prăbuşeşte demografic
Dosarul Revoluţiei, retrimis instanţei supreme. Ion Iliescu, printre cei judecaţi
UDMR, prinsă între avantajele guvernării
şi cele ale mariajului din interes cu Budapesta
Război şi energie „murdară”: De unde este nevoită Europa să facă rost de gaze şi petrol
De ce nu poate realiza Rusia un asalt amfibiu asupra Odesei
Cum a demonstrat că e nevinovat un şofer acuzat că a fugit de Poliţie: „Nu ştiam că trebuie să opresc”
La Forţele Navale Române ar putea ajunge numai două submarine Scorpène. De câte astfel de nave ar avea nevoie submariniştii români