programul operational infrastructura mare - ultimele știri
Pentru unii, titlul poate să pară o ştire bună, dar nu şi pentru cei care ne dorim infrastructură pusă la punct şi dezvoltare pe termen lung în România cu fondurile europene limitate pe care le avem la dispoziţie.
După modelul celor din Armată, Ministerul Afacerilor Interne vrea să se doteze cu noi elicoptere. Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, Internele vor să cumpere elicoptere uşoare, medii şi grele, precum şi de simulatoare de zbor, pentru Inspec...
Guvernul a aprobat Acordul de principiu privind contractarea unor facilităţi de finanţare de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) în valoare de până la 700 de milioane de euro, fondurile fiind destinate acoperirii parţiale a contribuţiei bugetului ...
Prim-ministrul Victor Ponta a semnat vineri, la Palatul Victoria, împreună cu comisarul european pentru politici regionale, Corina Creţu, decizia de aprobare a Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020. Programul, care cuprinde şi ...
Programul Operaţional Infrastructură Mare ar putea fi aprobat, la Bruxelles, în luna iunie a acestui an, dacă autorităţile întreprind toate demersurile necesare, a declarat Marius Nica, ministrul Fondurilor Europene, citat de Agerpres.ro.