prinsa - ultimele știri
Fostul ministru Elena Udrea a fost prins în Bulgaria, după ce a părăsit România joi dimineaţa, înainte ca instanţa supremă să anunţe decizia în dosarul Gala Bute.
Jandarmii din Bacău au oprit pe stradă o femeie de 42 de ani care le-a atras atenţia pentru că nu purta mască de protecţie şi nu avea certificat verde sau declaraţie. Ulterior, aceştia au descoperit că pe numele ei era emis un mandat de arestare.
O proxenetă, care trafica persoane pentru practirea prostituţiei în Germania şi Grecia, a fost prinsă după zece ani de la comiterea infracţiunilor
O tânără de 24 de ani, din Buzău, a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost prinsă între două autoturisme. Ea ar fi vrut să se urce într-o maşină staţionată, moment în care a fost surprinsă de o altă maşină care venea pe sensul opus.
O femeie din Ploieşti, acuzată de contrabandă, a fost condamnată de Tribunalul Prahova la închisoare de un an şi patru luni cu suspendare în urma unui acord de recunoaştere cu procurorii din cadrul DIICOT Ploieşti
O adolescentă din Arad a fost lovită de un tramvai şi a ajuns sub mijlocul de transport în comun, care a târât-o mai mulţi metri. Martorii spun că fata a trecut liniile de tramvai pe culoarea roşie a semaforului.
O adolescentă de 17 ani din judeţul Arad a fost prinsă în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere.
O judecătoare din judeţul Arad a fost reţinută după ce a fost prinsă în flagrant luând mită. Este vorba despre judecătoarea Floriţă Boloş, de la Judecătoria Ineu, care a fost reţinută, în cursul zilei de astăzi, de cei de la Direcţia Naţională Antic...
Femeia prinsă cu 600.000 de dolari şi 45.000 de euro în bagaje este cercetată pentru spălare de bani
Femeia care a fost prinsă, în urmă cu câteva săptămâni, de poliţiştii de frontieră de la Curtici, în timp ce încerca să scoată din ţară aproximativ 600.000 de dolari şi 45.000 de euro ascunşi în bagaje este cercetată pentru spălare de bani, iar suma ...
Polițiștii de frontieră de la Nădlac au prins o tânără de 15 ani care a încercat să iasă ilegal din România folosindu-se de o carte de identitate românească falsă....
A trecut de vamă, dar a fost prinsă în judeţ. O femeie din Timişoara a încercat să introducă sute de pachete de ţigări străine, dar şi 18 litri de alcool în ţară. Femeia s-a ales cu dosar penal.
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au judecat ieri cererea de arestare preventivă a profesoarei tulcene Elena Iacob, învinuită de luare de mită. Învinuita, profesoară de română la liceul Brad Segal, este acuzată că a luat mită de la trei eleve....
La Arad se fură orice. Acest lucru a demontrat-o şi ultimul furt ce a avut loc. O femeie a fost prinsă în flagrant în timp ce fura mai multe produse alimentare si nealimentare, printre care şi mâncare pentru pisici, dintr-un supermarket din municipiu...
O bucureşteancă a fost prinsă în flagrant delict de poliţiştii antidrog în timp ce încerca să vândă două doze de heroină, în locuinţa femeii fiind găsite în urma percheziţiei alte 17 grame din acelaşi drog....
fără imagine
Jandarmii i-au întocmit acesteia dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat....
Minora a încercat să păcălească vigilenţa agenţilor de pază ai unui supermarket de unde a furat alimente. Tânăra ascundea marfa furată într-un buzunar ascuns ingenios sub pliurile rochiei. Minora este cercetată de poliţişti pentru furt calificat....
O femeie, originară din comuna Mitreni, a fost prinsă de jandarmi în timp ce sustrăgea produse alimentare dintr-un magazin....
Aparatul cu raze X a dat-o de gol, iar agenții de securitate au descoperit la percheziția corporală patru telefoane mobile, cusute pe sub rochie....