prag abuz in serviciu - ultimele știri
Magistrații CCR judecă miercuri sesizările privind două proiecte importante de modificare a Codului Penal, dar și a Codului de Procedură Penală. Potrivit informațiilor „Adevărul”, interpretarea majorității magistraților este că abuzul în serviciu e constituțional și fără un prag valoric.
Președintele PSD a comentat în mod ironic răzgândirea Coaliției pe tema pragului la abuzul în serviciu, unde după variante ca 250.000 de lei, apoi 9.000 de lei, a ajuns să-l elimine complet.
Purtătorul de cuvânt al partidului susține că PSD a ținut cont de părerile specialiștilor privind pragul la abuzul în serviciu, iar decizia de a-l elimina de deputați e o decizie politică. Șefa Comisiei juridice (PSD) susține că a fost solicitarea Guvernului.
Coaliția s-a răzgândit pe tema abuzului în serviciu, iar la Comisia juridică s-a votat forma venită de la Guvern, adică fără prag, după ce marți liderii Puterii bătuseră palma pe suma de 9.000 de lei.
Dezbaterile despre pragul infracțiunii de abuz în serviciu sunt o „păcăleală”, spune profesorul de Drept Penal Sergiu Bogdan, de la UBB Cluj, problema adevărată fiind, în opinia acestuia, faptul că textul de lege este imprevizibil, adică nu menționează exact ce nu ai voie să faci.
Liderii Coaliției au decis în ședința de marți ca pragul să fie de 9.000 de lei (trei salarii minime), în urma recomandărilor făcute de ministrul Justiției, care a invocat mai multe decizii CCR, potrivit unor surse politice.
PSD și PNL s-au contrat în timpul ședinței Comisiei juridice pe tema pragului la abuzul în serviciu, social-democrații dorind explicații de la ministrul Justiției, în timp ce liberalii au cerut ca „eroarea” politică să fie asumată de toate partidele Coaliției.
Cătălin Predoiu a mers la ședința de grup a deputaților PNL, pentru a discuta ce prag să fie susținut la Comisia juridică. Ministrul Justiției a susținut valoarea de 9.000 de lei, în timp ce alți liberali au dorit un prag mai mic.
Deputații tranșează săptămâna aceasta problema pragului la abuzul în serviciu, varianta principală fiind de 9.000 de lei, însă discuția e încă deschisă. Pe lista priorităților mai sunt pensiile speciale și legile Educației.
Noi detalii apar despre modul cum s-a ajuns la soluția unui prag de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu, fiind explicat și de ce Guvernul a trimis proiectul fără prag, o temă care dus la tensiuni politice.
Partidele aruncă vina apariției noului prag pentru abuzul în serviciu de la unul la altul, fiind indicat atât Kelemen Hunor (UDMR), dar și politicieni din PSD (Robert Cazanciuc) și PNL (Cătălin Predoiu), care au consimțit pentru suma de 250.000 de lei
Liderul deputaților UDMR a anunțat că Uniunea va susține orice variantă de prag e promovată de Ministerul Justiției, fie că este vorba de 1 leu sau de 9.000 de lei. Așadar, toate cele trei partide care au susținut amendamentul de la Senat, acum s-au dezis de prevedere.
Prim-vicepreședintele PNL susține că nu se aștepta ca partidul din care face parte să accepte adoptarea unor prevederi care ar „reînvia” OUG 13 și subliniază că acum tac exact oamenii care au propus pragul de 250.000 de lei.
Partidele Coaliției deja iau distanță de modificarea adusă Codului Penal în Senat, prin impunerea unui prag de 250.000 de lei la abuzul în serviciu, cu toate că aleșii Puterii au votat la unison prevederea. Mai mult, Ministerul Justiției vine cu un prag de 27 de ori mai mic.
Senatul a adoptat un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal, parte din jaloanele din PNRR, una dintre prevederi fiind impunerea unui prag de 250.000 de lei pentru abuzul în serviciu. CCR recomandase stabilirea unui prag, nu și valoarea acestuia.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, marţi, că în această săptămână vor începe dezbaterile pe Codul Penal şi Codul de Procedură, dar şi faptul că PSD şi ALDE urmăresc transpunerea Directivei europene privind prezumţia de nevinovăţie.
Cătălin Rădulescu, ales cunoscut şi ca „deputatul AKM“, a declarat, luni, înainte de şedinţa Comitetului Executiv PSD, că va propune dezincriminarea abuzului în serviciu, menţionând că măsura ar fi similară cu prevederile altor state europene.
Deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat joi, pentru Mediafax, că îşi va retrage propunerea legislativă care stabileşte un prag de 200.000 de euro la abuz şi abrogă articolul din Codul penal referitor la folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual....
Presa internaţională prezintă proiectul PSD prin care pragul la abuzul în serviciu ar fi stabilit la 200.000 de euro drept o a doua încercare de a slăbi Justiţia şi lupta împotriva corupţiei.
Deputatul Cătălin Rădulescu şi alţi 38 de aleşi ai PSD au depus un proiect de lege care vizează modificarea legislaţiei penale şi în care e prevăzut ca pragul la abuzul în serviciu să fie fixat la 200.000 de euro. În OUG 13 / 2017, pragul era de 200....
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi, că nu ar trebui să existe prag valoric în ceea ce priveşte definirea abuzului în serviciu. De asemenea, liderul de la Palatul Cotroceni a declarat că se „teme“ că va avea loc o „ciopârţeală“ a legislaţiei, ...
Deputatul PNL Cătălin Predoiu a declarat, miercuri, că mai întâi ar trebui puse în acord Codurile cu deciziile Curţii Constituţionale (CCR), abia apoi revizuite actele normative din zona sistemului judiciar.
Comisia parlamentară specială pentru punerea în acord a Codurilor penale cu deciziile Curţii Constituţionale, condusă de Florin Iordache, analizează miercuri propunerile privind abuzul în serviciu, urmând a stabili dacă e necesară impunerea unui prag...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, miercuri, decizia coaliţiei ca legile justiţiei să fie făcute prin proiect de lege, iar întrebat despre pragul la abuzul în serviciu a răspuns că, în opinia sa, nu ar trebui să existe, dar există o decizie a Cur...
Grupurile parlamentare ale USR, prin liderii Cristian Seidler şi Cristian Ghica, au cerut Birourilor Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor sesizarea Comisiei de la Veneţia, printr-o adresă oficială a Parlamentului României, în vederea obţin...
Fostul premier Sorin Grindeanu a declarat, vineri, într-un interviu la Mediafax, că Tudorel Toader este acum alt om faţă de cel pe care l-a propus el la conducerea ministerului. Ministrul nu a ezitat să vină cu un răspuns, unul ironic, spunând că est...
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, din nou, că stabilirea unui prag în cazul abuzului în serviciu nu se va face prin ordonanţă de urgenţă, soluţia susţinută de fostul ministrul al Justiţiei, Florin Iordache. Grindeanu a declarat că aşteaptă m...